De la ce vârstă să laşi copilul să-şi aleagă singur hainele

Cei mai mulţi dintre copii, odată cu vârsta, devin deosebit de tentaţi să-şi aleagă singuri hainele pe care să le poarte, acest lucru fiind valabil atât pentru fetiţe, cât şi băieţei, în egală măsură, de la diferite vârste, în funcţie de copil. Ca părinte, ai putea să ajungi deseori să te confrunţi cu insistenţele copilului de a îmbrăca anumite hăinuţe din garderoba lui sau la cumpărături.

separator
4Experţii în îngrijirea copilului spun că acest lucru este firesc pentru copii, aşa, încât de cele mai multe ori va trebui să te conformezi, în limitele rezonabile, dorinţelor copilului, asta fiind, chiar, recomandat, întrucât copilul trebuie să înveţe să aleagă.

În cadrul unui sondaj efectuat în ţările occidentale, la întrebarea – de la ce vârstă să laşi copilul să-şi aleagă singur hainele la cumpărături, 46% dintre părinţi au răspuns – de la 3-6 ani, 19% – de la 0-2 ani, 14% – au dat alte explicaţii, 12% au considerat – de la 6-10 ani, 6% – de la 10 ani în sus.

Copilul trebuie să înveţe să aleagă
2Luarea deciziilor face parte din procesul de creştere şi dezvoltare a copilului, susţin experţii. Copilul trebuie să înveţe să aprecieze singur ce ar trebui şi este oportun să facă, mai degrabă decât să facă (sau să nu facă!) ceea ce îi spui. Desigur, nu poţi să laşi toate opţiunile pe seama copilului, pentru că va trebui să le excluzi pe cele care nu îi sunt potrivite (de a curăţa dinţii o dată pe săptămână, să îmbrace rochia de bal la şcoală ş-a.). Cel mai bine este, spun specialiştii, să aranjezi lucrurile astfel încât copilul să practice luarea deciziei în limitele lucrurilor şi acţiunilor inofensive pentru el, pe care însuţi i le propui şi de la care nu-l îngrădeşti. Altfel spus, să-l laşi să aleagă între două sau mai multe lucruri sănătoase.

Cum să-l stimulezi de la vârstă mică sa aleagă?
,,Vrei să stai aici cu mine sau să mergi cu tatăl la magazin?’’ este o întrebare simplă, dar nici simplă, nici lipsită de importanță pentru micuţul tău, care este pus în situaţia de a alege şi trebuie să înveţe să ia propriile decizii, ca parte a procesului de creştere.

Alegând hăinuţele
Probabil că vei rămâne surprinsă de copilul tău de trei-patru ani, cu privire la ceea ce simte când îl pui să aleagă însuşi hainele pe care să le îmbrace. Pe lângă faptul că acest lucru, de la vârste mici, dezvoltă simţul vestimentaţiei, el mai dezvoltă la copil şi simţul autocunoaşterii. Hainele sunt o parte a imaginii de sine, de aceea copilul va dori, probabil că, să-şi aleagă singur ce să îmbrace şi se va simţi confortabil în hăinuţele alese de el, care îi vor oferi mai mult confort psihologic. Dacă te îmbraci pe gustul tău, ai mai multă satisfacţie personală, este părerea psihologilor.

Aşadar, încearcă să îi oferi copilului dimineaţa înainte de a ieşi din casă, două sau trei costume ori piese vestimentare, care sunt toate potrivite, și lasă-l să aleagă în mod liber între ele, fiindcă îl vei predispune plăcut şi benefic chiar de la începutul zilei. Încearcă să joci corect pe terenul de libertate. Cere-i copilului, daca îi permite vârsta, să se gândească dacă poate să îmbrace, să zicem, tricoul de culoare mov la pantalonii portocalii sau altele, fii cooperantă cu copilul.

Copilului tău i s-a pus pata pe o anumită ţinută şi vrea să o poarte zilnic?
Nu este o situaţie ieşită din comun! Este caracteristică pentru vârste mai fragede, de până la trei ani.
În acest caz ai putea să te asiguri că are mai multe hăinuţe de acelaşi fel în şifonier. Apoi, trebuie sa îi explici că hainele purtate o zi se pun la spălat şi că a doua zi copiii se îmbracă în alte hăinuţe, eventual făcându-i o propunere să duceţi haina împreună la maşina de spălat. Îi poţi dezvolta copilului, de la această vârsta, apetitul pentru modă şi vestimentaţie, arătându-i poze şi modele de hăinuţe drăguţe şi colorate, potrivite vârstei lui, astfel încât să nu rămână ataşat de o anumită piesă vestimentară.

Copilul vrea să fie ,,la modă’’?
Dacă cere să fie îmbrăcat ,,la modă’’, e posibil că copilul tău a ajuns la vărsta la care se lasă influenţat de moda din jurul lui sau are deja propriile preferinţe stabilite, iar acest lucru este natural dupa vârsta de 4-5 ani, când copilul poate să-şi dorească hăinuţe ca ale colegului de grădiniţă sau şcoală. La această vârsta, copilul ar putea să te înţeleagă dacă îi explici că vestimentaţia lui poate să fie diferită de a altor colegi şi că toate hăinuţele sunt atrăgătoare în felul lor. În plus, încurajează copilul să fie cât mai original şi creativ în vestimentaţia sa, învaţă-l cum să combine sau să asorteze hainele.

Copilul vrea haine ,,prea sexy’’?
Ca părinte, poţi fi exasperat de faptul că fetiţa ta adoptă stilul vestimentar nu tocmai reprezentativ pentru vârsta ei. La această vârsta poţi impune nişte limite sau standarde clare încă de dinainte de a merge la cumpărături. Probabil că e bine să-i spui la modul concret cu ce nu eşti de acord: sclipicios, scurt, cu spatele gol, cu decolteu foarte mare etc.

Tu cu ce probleme te confrunţi în îmbrăcarea copilului?

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

O fabrică de încălţăminte din Moldova a deschis o filială la Iaşi și exportă articole în toată lumea
Articolul anterior
Doi bărbați din Capitală, loviți pe zebră de către o mașină de taxi
Articolul următor