Detalii în cazul copilei care a ajuns la spital în comă alcoolică

Copila de 14 ani, care a ajuns la spital în comă alcoolică săptămâna trecută, a fost externată şi se simte mai bine. Potrivit directorului Spitalului Raional Edineț, adolescenta va continua tratamentul la domiciliu.

Între timp, apar noi detalii în acest caz. Potrivit autorităților locale, minora ar fi consumat în acea dimineață, înainte de a începe orele, jumătate de litru de rachiu de casă, apoi i s-a făcut rău.

Colegii de clasă susțin că aceasta a vrut să facă un film pe Tik-Tok şi pentru că nu reuşea, a băut prea mult.

Primarul localității spune că familia tinerei este una obişnuită şi că fata mai are trei frați mai mici.

„Ceilalți copii sunt foarte normali, anume fetița asta este foarte închisă în ea, probabil aşa îi este caracterul. Copiii povestesc că ea încerca să facă un video pentru Tik-Tok. Totul s-a întâmplat până la lecții, în spatele şcolii”, a declarat primarul localității.

În următoarele zile, părinții urmează să fie invitați la o discuție şi se va stabili dacă fata are nevoie de consiliere psihologică.

Poliția din Edineț investighează circumstanțele acestui caz: ”Minora a luat rachiu de casă care ulterior a fost trimis pentru expertiză pentru a se stabili starea alcoolului etilic. Ea a băut pe teritoriul gimnaziului, colegii au crezut că bea apă.”

Părinții ar putea fi amendați, dacă ancheta va stabili că au dat dovadă de neglijență.

sursa: www.publika.md

Imagini cu un asistent de pe ambulanță după 200 de solicitări într-o noapte. Bărbatul stoarce apa din haine după numai 4 ore
Articolul anterior
Conul vulcanului din La Palma s-a prăbușit, râul de lavă înaintează spre ocean
Articolul următor
Alte articole interesante