Andreea Bănică a dezvăluit detalii despre nașterea fiului ei! De ce a ales să nască prin cezariană?

Andreea Bănică este fericita mămică a doi copii. Vedeta are o fetiță pe nume Sofia, de 7 ani, și un băiețel, Noah, care a împlinit deja 5 luni. Recent, artista a vorbit pe blogul său despre clipele grele prin care a trecut în momentul în care a devenit mamă. Interpreta a dezvăluit de ce a ales să facă cezariană, dar și alte detalii despre experiența sa din maternitate.

separator
andreea-banica1-4

„La prima sarcină nu m-am gândit nicio clipă să nasc natural… mi se părea că nu am nicio variantă de a scoate copilul fără să simt durere. Îmi făceam tot felul de filme în cap (cum o să fie, dacă o să mă doară, etc.) Ce mai, am intrat în panică mare. Țin minte că mă programasem pentru cezariană, însă îmi era foarte frică de operație în sine și, când m-am întâlnit cu anestezistul care mi-a spus că voi fi perfect conștientă și că nu mă poate adormi, am crezut că o să mor pe masa de operație! Cu tot cu programare, mi s-a rupt apa la două noaptea. În urma unei băi fierbinți, m-au luat dureri mari, de nu m-am mai putut ține pe picioare… Ce să mă mai îmbrac, să-mi iau geanta pregatită, am plecat în trening și crocsi, neputând să mă mai concentrez să îmi iau cele necesare. Am făcut 40 de minute pe drum și am crezut că sar din mașină de dureri, iar când am ajuns la spital mi s-a spus că o să nasc cu anestezistul de serviciu…”, povestește artista pe blogul său.

„Am avut noroc pentru că ambii medici au venit în final și totul a decurs cum trebuia, însă drumul până la maternitate a fost unul pe care mi-l voi aminti toată viața. Mi-am pus întrebarea: oare cum de nasc femeile natural, când eu am căzut din picioare pe canapeaua de pe terasa și m-am speriat că a pățit ceva Sofia.sofia_si_noah

Recuperarea după cezariană nu a fost foarte grea, dar nici ușoară. La a doua sarcină s-a repetat faza cu ora. Noah Andrei a vrut să vină pe lume mai repede și de data asta am ajuns la spital la patru dimineața, după o zi în care mă luaseră durerile.

Mi-am dorit toată sarcina să nasc natural, însă după o zi întreagă de dureri nu am mai suportat altele și i-am spus doctorului să îl scoată mai repede, să știu că este bine, să nu se întâmple ceva cu el dacă aș fi născut natural. De data asta nu m-am mai panicat, am respirat ușor, m-am îmbărbătat singură, iar recuperarea a fost mult mai ușoară și mai rapidă. A doua zi eram cam singura care mă plimbam prin maternitate. Nu pot să știu de ce a doua sarcina a fost mai grea ca prima și nici de ce m-am recuperat mai repede după a doua sarcină decât după prima”, a mai dezvăluit artista pe blogul ei.

Andreea Bănică are 38 de ani și este căsătorită cu impresul român Lucian Mitrea. Cei doi au împreună doi copii.

O tânără a născut de 2 ori în 22 de zile, având o experiență extrem de dureroasă. Cum a fost posibil?

Un caz medical rar și absolut extraordinar a captat atenția lumii întregi. Doyle Kayleigh, o tânără în vârstă de 22 de ani din Marea Britanie, a trăit o experiență de neuitat și extrem de dureroasă, nașterea a doi copii într-un interval de doar 22 de zile.

Situația neobișnuită a început când Doyle, care credea că este însărcinată cu gemeni, a mers la spital după ce i s-a rupt apa. Tragic, primul copil s-a născut prematur la 22 de săptămâni și, din nefericire, a fost declarat mort la scurt timp după naștere. Medicii au suspectat că un cheag de sânge ar fi putut fi cauza decesului neașteptat.

În mod surprinzător, după nașterea tragică, Doyle nu a mai avut contracții, ceea ce a dus la o descoperire uimitoare. În ciuda diagnosticului inițial de gemeni, se pare că femeia era, de fapt, însărcinată în stadii diferite cu doi copii, nu cu gemeni veritabili. Aceasta este o condiție extrem de rară cunoscută sub numele de superfetation, unde un nou ovul fertilizat este implantat în timpul unei sarcini existente.

A doua naștere a tinerei mame

După 22 de zile de la primul eveniment tragic, Doyle a născut al doilea copil, care, spre deosebire de primul, a supraviețuit, deși s-a confruntat cu complicații serioase. Noul născut, pe nume Astro, a venit pe lume cu o afecțiune cardiacă congenitală, cunoscută sub numele de gaură în inimă, o condiție care necesită supraveghere medicală constantă.

Reflectând asupra întregii experiențe, Doyle a mărturisit că perioada sarcinii a fost extrem de dificilă și dureroasă. „Eram conștientă de toate riscurile pe care le aducea o sarcină cu gemeni. Am plătit chiar și la clinici private pentru că eram atât de îngrijorată de complicații. Când am ajuns la 22 de săptămâni și jumătate, la propriu, eram în pat și am avut cea mai mare durere din întreaga mea viață. Nu eram sigură ce se întâmplă, așa că m-am dus la toaletă și am observat că mi s-a rupt apa”, a împărtășit ea pentru nypost.com.

Cazul lui Doyle Kayleigh subliniază nu numai raritatea unor astfel de condiții medicale, dar și importanța monitorizării atente a sarcinii și a suportului medical adecvat. 

sursa

Povestea bloggeriței din Moldova care a învins cancerul și a adus pe lume al treilea copilaș: „Ca să poți să aduni multe primăveri, trebuie să treci cu încredere prin iernile grele”

Stela Zacon este moldoveanca de 31 de ani care a reușit să învingă cancerul și să aducă pe lume un copilaș. Aceasta a anunțat marele eveniment pe data de 5 aprilie, iar acum familia sa se bucură de cei trei copii ai cuplului. „Ca să poți să aduni multe primăveri, trebuie să treci cu încredere prin iernile grele”, a scris bloggerița.

Stela intuia că este însărcinată după cea de-a 6 chemoterapie, iar medicii erau sceptici cu privire la o posibilă sarcină, scrie Unimedia.info.

Gândurile și semnele organismului au determinat-o să facă un test de sarcină, care a și confirmat bănuiala acesteia. Conform examenului ultrasonografic avea deja 2 luni și 3 zile.

„Mă uit în urmă acum și zâmbesc, ce mult m-a schimbat boala. Îi mulțumesc că m-a învățat multe chiar dacă au fost momente grele”, spune ea. „Toți ne-am pornit roz, dar am ieșit albaștri”, a scris Stela în ziua în care au aflat sexul bebelușului.

Stela Zacon are 30 de ani și este originară din Moldova. De mai bine de cinci ani este stabilită în Marea Britanie, împreună cu soțul și cei doi copii. În acest răstimp, femeia a trecut printr-o experiență dificilă, fiind tratată de medici de depresie postantală, deși suferea de cancer limfatic.

Vești bune pentru părinți! A fost modificată procedura privind achitarea indemnizației pentru creșterea copiilor

Vești bune pentru părinți. Începând cu luna aprilie, achitarea indemnizaţiilor pentru familiile cu copii se va efectua lunar, pentru luna curentă, și nu doar după trecerea unei luni, cum era până în prezent.

Despre acest lucru ne anunță Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS), care informează despre modificările operate în legislație privind plata indemnizațiilor.

„În acest context, la data de 1 aprilie 2024 a fost finanțată plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii pentru luna martie 2024, iar astăzi, 5 aprilie 2024, a fost finanțată plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii pentru luna aprilie 2024, în valoare totală de 217,1 milioane lei”, se menționează într-un comunicat al CNAS.

Pentru a ridica banii, beneficiarii urmează să se adreseze la orice oficiu poştal din ţară sau la instituţia bancară unde sunt deserviţi, doar după procesarea plăților de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay).

O asistentă medicală a mimat că a vaccinat 550 de copii! Ce riscă femeia
Articolul anterior
Puterea dansului! Reportaj foto de la semifinale
Articolul următor