Cât de des trebuie spălați copilașii, în funcție de vârstă

Pe un grup online de mămici, s-a încins o discuție aprigă referitoare la întrebarea: cât de des trebuie spălați copilașii. În timp ce unele dintre utilizatoare susțin că micuții nu ar trebui spălați în fiecare zi, alte mămici sunt de părere că cei care nu își spală zilnic copilașii greșesc foarte mult.

separator

Totuși, cât de des se spală copiii? Zilnic, la două zile? Iată ce spun experții:

Conform Academiei Americane de Dermatologie, părinții care nu își spală copiii zilnic au dreptate. Aceștia spun că frecvența cu care ar trebui spălați cei mici ține de activitățile și vârsta lor.

Nou-născuții și copiii cu vârsta până la 5 ani

Nu este recomandat să îi faci baie zilnic unui copil nou-născut, sau unui bebeluș cu mobilitate redusă (care încă nu merge). Pielea bebelușilor este foarte sensibilă și baia făcută zilnic îi poate usca și irita pielea, care nu produce la fel de multe uleiuri naturale precum cea a unui copil mai mare.
Cât de des ar trebui spălați nou născuții? Decide singură. O baie la 2-3 zile sau o baie pe săptămână poate fi suficientă, dacă este completată cu băi făcute la nevoie (accidente urât mirositoare, mâncare vărsată pe ei, transpirație excesivă etc).

Copiii de 6-11 ani

În această categorie de vârstă, dușul zilnic este o opțiune, pentru părinții care preferă să își spele copii zilnic. Însă acesta nu e neapărat necesar. Când e totuși recomandat ca cei cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani să facă baie?

  •  Cel puțin de 2 ori pe săptămână
  • Când se murdăresc (Ex: se joacă în noroi)
  • După o vizită la piscină, în apa mării, sau după o joacă afară
  • Când transpiră și miros

Copiii de 12-18 ani

Dacă copilul a împlinit deja 12 ani, ar trebui să:

  • facă un duș/baie zilnic
  • să se spele pe față de două ori pe zi, pentru a înlătura sebumul și impuritățile
  • să facă dus ori de câte ori merg la înot, antrenamente sau orice alte activități care îi fac să transpire.

sursa

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Steatoza hepatică sau ficatul gras: simptome și tratament
Articolul anterior
Livrarea ținutelor acasă – noul serviciu oferit de brand-ul Nikita Rinadi
Articolul următor