Ce jucării alegi pentru micuţul tău

Jucăriile nu sunt doar instrumente care au scopul de a-ţi amuza prichindelul şi de a-i capta atenţia, ci şi obiecte utile, educative, care contribuie eficient la dezvoltarea fizică şi psihică a micuţului încă din primele luni de viaţă. În funcţie de aceste criterii importante, iată câteva tipuri de jucării pentru copii care îţi vor ajuta micuţul, într-o manieră plăcută, să se dezvolte armonios!

separator

Jucarii mobile

Vehiculele fără pedale, cu ajutorul cărora micuţul se poate deplasa sau pe care le poate împinge ori trage, sunt perfecte pentru copiii care au făcut primii paşi în vederea dezvoltării echilibrului, a musculaturii corpului, dar şi a coordonării.

Jucării mobile poţi fi animalele de pluş sau din lemn pe care copilul mic le foloseşte drept căluţ sau premergatoarele, cu condiţia ca acestea să nu fie prevăzute cu pedale – astfel, te asiguri că micuţul tău îşi va dezvolta mai rapid simţul echilibrului, dar şi musculatura.

119093487

În această categorie intră şi centrele de activitate şi joacă pentru bebeluşi, cărucioarele, animaluţele prevăzute cu roţi etc. care pot fi trase, respectiv împinse, contribuind la rândul lor la dezvoltarea fizică armonioasă a unui copil care a învăţat recent să meargă.

Jucării muzicale

Jucăriile care emit sunete sub formă de cuvinte şi melodii au o mulţime de beneficii asupra dezvoltării copilului tău. Astfel, joaca frecventă cu asemenea obiecte determină îmbunătăţirea coordonării mână-ochi şi a dexterităţii motorii, cât şi recunoaşterea anumitor sunete.

06851192135000g01011

În funcţie de vârsta copilului, poţi alege jucării muzicale simple ori complexe. Reţine însă că, deşi jucăriile scumpe, cu o mulţime de caracteristici, sunt mai atractive, cele simple îi vor capta atenţia micuţului mai mult timp întrucât îi vor solicita creativitatea şi imaginaţia.

Puzzle

Puzzle-urile sunt jucării atractive pentru copii încă de la cele mai fragede vârste. Colorate şi disponibile în variante simple până la foarte complexe, puzzle-urile contribuie la dezvoltarea capacităţii cognitive şi intelectuale a copilului, precum aceea de a rezolva probleme şi de a procesa informaţii.

succes-noroc-ghinion-copil-puzzle

Tot puzzle-urile determină dezvoltarea dexterităţii, multumită nevoii de a apuca piesele de mărimi diferite pentru a le putea asambla în mod corect.

Păpuşi

Păpuşile pentru fetiţe, de la cele mai simple până la cele mai complexe, contribuie la dezvoltarea creativităţii prinţesei tale. Tot păpuşile sunt cele care determină îmbunătăţirea şi îmbogăţirea limbajului şi a vocabularului.

440x330_118727-papusa

Jucarii complexe (seturi de jucării)

Jucăriile simple, cu caracteristici minime, sunt perfecte pentru dezvoltarea unui copilaş aflat la o vârstă fragedă. Pe măsură ce creşte, îi poţi oferi jucării tot mai complexe şi mai complicate, inclusiv seturi de construcţii, căsuţe pentru păpuşi, bucătării şi căsuţe pentru copii.

231870-copil-cresa-shuterstock

Aceste jucării complexe contribuie eficient în special la dezvoltarea imaginaţiei prichindeilor, cu atât mai mult cu cât copiii se vor transpune în pielea unor personaje, interpretând diverse roluri.

Sursa

Violența obstetricală e tot o violență!

Sarcina și nașterea ar trebui să fie o perioadă cu amintiri frumoase pentru fiecare femeie. Dar, pentru multe femei aceasta poate fi însoțită de momente de suferință, umilire și traumă. Violența obstetricală, sau umilirea femeilor în maternități, este un fenomen încă întâlnit în multe regiuni ale lumii. Violența obstetrică poate lua diverse forme, printre care refuzarea îngrijirii, ignorarea nevoilor și durerilor femeilor, abuzul verbal, violența fizică, comportamentul dezumanizat și nepoliticos.

La nivel mondial, data de 25 noiembrie este dedicată conștientizării abuzurilor din maternități. La fiecare 25 noiembrie (ziua împotriva violenței față de femei), se încearcă prin intermediul campaniei ca vocea femeilor umilite în timpul nașterilor să fie auzită.

Câteva femei au mărturisit cum s-a manifestat violența obstetricală în cazul lor:

,,Închide gura! Nu mai urla și nu împinge! Știai ce făceai când făceai sex, iar acum vezi rezultatul?”

,,Lasă că ți-a fost și bine!”

,,Spune mulțumesc că ești vie și tu, și copilul”

,,Ți-a plăcut când l-ai făcut, acum taci și îndură!”

,,Nu ești prima care naște, stai și rabdă”

,,Ce urli în gura mare, te aude toată maternitatea”

,,Și ce dacă te doare, trebuia să te gândești la asta 9 luni în urmă”

,,Naște mai repede, că n-am timp”

Primul pas către stoparea practicilor abuzive și denigrante la naștere este informarea!

Fiica lui Bill Gates este însărcinată. Tânăra a publicat primele imagine cu burtica de gravidă

Jennifer Gates, fiica miliardarului american este însărcinată cu primul ei copil. În vârstă de 26 de ani, Jennifer este căsătorită cu Nayel, în vârstă de 31 de ani, iar peste câteva luni vor deveni părinți. Tânăra a postat prima imagine cu burtica de gravidă.

Jennifer Gates este însărcinată. Fiica lui Bill Gates a publicat prima imagine cu burtica de gravidă

Aceasta poartă o rochie lungă de mătase, care i-a scos în evidență burtica de gravidă. În aceeași poză apare și soțul ei, iar cei doi zâmbesc în timp ce erau îmbrățișați.

jennifer gates insarcinata

Jennifer a mai postat o poză în care apare singură, în timp ce își ținea mâna pe burtă. Melinda Gates, fosta soție lui Bill Gates a comentat la imaginile postat de fiica sa. „Nu aș putea fi mai încântată să-l cunosc pe acest micuț și să văd cum deveniți părinți’. 

jennifer gates

Acesta nu este primul nepot pe care Bill și Melinda îl au. Cei doi au divorțat anul trecut, după 27 de ani de căsnicie.

Jennifer Gates, fiica cea mare a miliardarului Bill Gates, confondatorul Microsoft, s-a căsătorit cu Nayel Nassar, un jocheu egiptean. Nunta a avut loc anul trecut, iar atât Bill Gates, cât și Mellinda Gates au participat la marele eveniment. Nunta celor doi îndrăgostiți a costat 2 milioande dolari.

Jennifer Gates a absolvit facultatea în cadrul Universității Standford, în 2018. Aceasta a obținut o diplomă în bilogie umană, după care a luat un an pauză. Ulterior, a urmat cursurile facultății de medicină. Fiica lui Bill Gates a făcut echitație încă de la vârsta de 6 ani.

jennifer si sotul ei
jennifer gravida

Gabriela Damir și soțul ei, Roman Burlaca, într-o ședință foto emoționantă înainte de nașterea fiului

Gabriela Damir și Roman Burlaca trăiesc una dintre cele mai palpitante etape din viața de cuplu. Tinerii îndrăgostiți urmează în curând să devină părinți pentru prima oară și au decis să imortalizeze clipele printr-o ședință foto la care au participat în doi. Fericit și emoționat, viitorul tătic își susține protector aleasa.

Emoțiile sunt intense în așteptarea bebelușului. Vitoarea mămică este dovada că în perioada sarcinii, femeia poate fi deosebit de elegantă și plină de senzualitate.

Te orbesc! Elie Saab vine cu o colecție de rochii bătute cu perle!
Articolul anterior
Femeile au mai multă grăsime în organism decât bărbații. Vezi de ce
Articolul următor