Copilul răpit de la o grădiniţă din raionul Leova a fost găsit!

Incidentul ar fi avut loc ieri la amiază la o grădiniţă din raionul Leova. Potrivit poliţiştilor de la IP Cahul, o femeie de 43 de ani, locuitoare a raionului Leova, a raportat precum că fostul ei concubin de 42 de ani, cetățean al Federației Ruse, i-a răpit copilul de doar 4 ani, care se afla la grădiniță.

separator

vvvvv

Concubinul a îmbrâncit educătoarea și directoarea, după care a răpit forțat copilul și a părăsit teritoriul grădiniței.

În mai puțin de două ore, în satul Bugeac, raionul Comrat, a fost stopat automobilul de model „Skoda Fabia” la volanul căruia se afla suspectul, iar pe bancheta din spate a mașinii – fiul său minor.

3778541Interogat, suspectul a declarat inspectorilor de patrulare că avea intenția să părăsească imediat teritorul țării împreună cu fiul său, care are inclusiv și cetățenia Federației Ruse.

La moment, bărbatul este reținut. Suspectul riscă o amendă de 6.000 de lei sau muncă neremunerată de până la 240 de ore, sau închisoare de până la 6 luni.

Cum să devii mai tânără în 3 minute!
Articolul anterior
Irina Shayk este însărcinată! Iată cum şi-a anunţat fanii
Articolul următor
Alte articole interesante