Deşi mulţi copii învaţă să folosească oliţa sau toaleta între vârstele de 2 şi 3 ani şi pot rămâne ,,uscaţi’’ pe timpul nopţii, există şi copilaşi care nu reuşesc să facă acest lucru până cresc mai mari. ,,Udatul patului’’ este o problemă care, uneori, îi poate îngrijora pe părinţi prea devreme, ei aşteptând ca micuţul lor să nu mai urineze noaptea de la o vârstă prea fragedă.
Majoritatea copiilor devin conştienţi de ,,vezică plină’’ de la vârsta de 1-2 ani
Cel mai adesea, de la vârsta de 1-2 anişori, vezica urinară a bebeluşului devine mai încăpătoare, la copil apare simţul şi senzaţia de ,,vezică plină’’, iar începând cu vârsta de 2 ani copilul nu numai că percepe starea de umplere a vezicii, dar învaţă să anunţe micţiunea. În acest sens, însă, trebuie de reţinut că micuţii se dezvoltă individual. În jurul vârstei de patru ani se dezvoltă continenţa nocturnă de urină, iar majoritatea copiilor însuşesc defintiv acest lucru pe măsura ce cresc. Spre exemplu, 20% dintre copiii de 5 ani, 10% din copiii de 7 ani şi 5% dintre copiii de 10 ani pot să mai ,,ude patul’’.
Enurezisul nocturn este un termen medical folosit în cazul eliminării involuntare de urină în timpul somnului la un copil mai mare de 5 ani şi care, de obicei, nu este condiţionat de cauze medicale serioase. În acelaşi timp, enurezisul poate fi o provocare dificilă pentru părinţi şi copiii lor.
Cauzele enurezisului nu sunt pe deplin elucidate, însă următoarele ar avea importanţă:
• Copilul are somnul profund şi nu este trezit de către semnalul vezicii umplute.
• Copilul nu a dezvoltat încă controlul vezicii urinare pline şi capacitatea de a reţine urina (comunicarea între creier şi vezica urinară poate să necesite un oarecare timp pentru a se întări).
• Prea multă urină formată pe parcursul nopţii.
• Copilul poate avea constipaţie, iar intestinele să exercite presiune asupra vezicii urinare.
• Supraoboseala, situaţiile stresante sau schimbările ce au loc în familie, cum ar fi un nou-născut, un nou membru în casă, divorţ, mutare la nou domiciliu, alte suprasolicitări morale, la copilaşi, se pot manifesta prin ,,udare’’ nocturnă a patului.
• Antecedente familiale de enureză la un părinte sau la ambii părinţi, ori alte rude apropiate. Circa 45% dintre copii ,,udă patul’’ în cazul în care un părinte a suferit de enureză în copilărie, iar 75% – dacă au fost enuretici ambii părinţi.
• Vezica urinară mică sau insuficient de dezvoltată pentru a putea reţine toată cantitatea de urină adunată de-a lungul nopţii.
• Copilul ia băuturi carbogazoase, cofeinizate, sucuri de citrice sau multă apă înainte de culcare.
• Poate să existe la bază o altă problemă medicală.
Enurezisul poate să treaca de la sine?
,,Anual, 15% dintre copiii enuretici cu vârsta mai mare de cinci ani depăşesc problema enurezisului fără nicio intervenţie’’, afirmă Dr. Howard Bennett, medic pediatru, profesor la George Washington University Medical Center. Până la vârsta de 13 ani băieţii suferă de enureză de două ori mai des ca fetele, dupa care, spre adolsecenţă, prevalenţa la fete şi băieţi se egalează. La vârsta adolescenţei doar 4% dintre băieţi şi 2% dintre fetiţe continuă să ,,ude patul’’, iar pâna la 18 ani – doar 1,5% băieţi şi 0,5% fete.
Cei mai mulţi dintre copilaşi ,,udă patul’’pe parcursul perioadei de ,,toilet training’’, adică perioada în care copilul se obişnuieşte treptat cu folosirea oliţei sau mersul la toaletă. Este posibil, în acest caz, ca după o perioadă bună de ,,pat uscat’’, de câteva zile sau chiar săptămâni, micuţul să înceapă a uda patul din nou, reîntoarcerea la scutec fiind o necesitate, iar problema să dispară odată ce copilul creşte.
Dacă copilul a atins vârsta şcolară şi încă mai ,,udă patul’’, este important de a consulta medicul şi de a stabili factorii ce stau la baza enurezei nocturne, fie că este vorba de surplusul de lichide ori abţinerea de la toaletă înainte de somn sau altele.
Semne ale altor afecţiuni ce pot însoţi enurezisul
Copilul care începe brusc să ,,ude patul’’, după ce s-a obişnuit cu utilizarea toaletei şi a stat ,,uscat’’ timp de şase luni sau mai mult, poate să sugereze apariţia unei probleme medicale la bază, însoţită eventual şi de alte semne, cum ar fi:
• copilul se udă mai des sau mai mult, sau invers – pe parcursul unei zile;
• durere la urinare, senzaţie de arsură sau jet mic;
• jet slab de urină sau picături de urină scurse sistematic sau imediat după micţiuni;
• pete de culoare roz sau roşie pe lenjerie; umezirea lenjeriei pe timp de zi sau noapte;
• schimbări bruşte emotive sau de comportament;
• intestin slab controlat;
• urinare după tuse, fugă sau ridicare;
Apariţia semnelor de mai sus pot să indice necesitatea efectuării investigaţiilor suplimentare cu privire la sănătatea rinichilor şi a vezicii urinare.
Cum poţi ajuta copilul să depăşească enurezisul
Copilaşul de vârstă mică care devine motivat sa depăşească enurezisul bagă de seamă că se trezeşte ud, este deranjat de acest lucru, îţi spune că ar vrea să nu mai repete, poate să refuze sistematic scutecul de noapte, iar copiii mai mari refuză să înnopteze în alte locuri decât acasă, se îngrijorează şi mai mult de situaţie.
Ca să-ţi ajuţi copilul să depăşească enurezisul, experţii recomandă, în primul rând, să încerci să-i îmbunătăţeşti statutul moral, întrucât acest lucru acţionează pozitiv şi, chiar, ar contribui la rezolvarea problemei, de aceea este recomandat:
• Să eviţi învinovăţirea de fiecare dată a copilului cu enureză, deja anxios, jenat şi ruşinat de situaţie;
• Să discuţi deschis cu copilul despre acest lucru, să fii receptivă la sentimentele lui, să eviţi exagerarea problemei, să reacţionezi cu calm, raţional; în alt caz, presiunea exercitată asupra copilului ar putea avea un impact nedorit, putând, chiar, să agraveze şi mai mult starea de lucruri.
• Protejează sistematic salteaua cu un scutec special; lasă copilul să te ajute la schimbarea lenjeriei de pat; responsabilitatea poate să acţioneze favorabil.
• Evită să discuţi problema în prezenţa celor mulţi; copilul care se simte pedepsit într-un mod oarecare are şanse de recuperare mai întârziate; să nu aplici alte acţiuni ca pedeapsă.
• Stabileşte regula de ,,non-tachinare’’ în familia ta; nu lăsa alţi membri ai familiei, în special fraţi, să-l şicaneze.
• Copilul trebuie să folosească neapărat toaleta înainte de culcare şi să evite consumul de lichide câteva ore înainte de somn.
• Fii pozitiv, încurajează copilul pentru ,,nopţile uscate’’, subliniază acest lucru, oferă-i sprijin emoţional, important pentru copilul cu enureză.
Ce reprezintă ,,alarmele de pat ud’’
Aparatul de alarmă pentru enurezis este un dispozitiv utilizat în cazul în care aplicarea măsurilor de mai sus pe o perioadă de 1-3 luni nu a putut soluţiona problema enurezisului. El constă dintr-un senzor care detectează umezeala şi altul care produce un sunet când copilul udă patul. Alarmele sunt utile în 50-75% cazuri la copiii care au un somn profund, dar care deţin câtuşi de puţin un control propriu asupra vezicii urinare. Obiectivul este ca după câteva săptămâni creierul copilului să înveţe să acorde atenţie la semnalul de vezică plină, iar copilul să se trezească înainte de a uda patul.
Tratamentul medicamentos în enurezis
Evită şedinţele sau preparatele cu ,,efect garantat de tratare a enurezisului’’
Încearcă să ocoleşti promisiunile şi declaraţiile false de acest gen şi să discuţi cu medicul înainte de orice program curativ. Dacă tratamentul şi măsurile aplicate nu dau rezultatele dorite, nu fi descurajată, căci unii copii pot avea un rezultat mai bun ca urmare a tratamentului, în timp ce alţii – mai slab, iar în cele mai multe din cazuri, enurezisul dispare odată cu maturizarea copilului, înainte ca acesta să atingă vârsta adolescenţei.
Enurezisul la adolescenţi
În jur de 0,5% – 1,5% dintre copii pot să sufere de enurezis la atingerea vârstei de 18 ani, iar factori, precum: consumul excesiv de cafeină, tipul de somn profund, ca parte a unei dezvoltări normale a adolescenţei, ore de somn limitate şi somn insuficient, factori ereditari, infecţii urinare asociate, diabet sau alte probleme medicale cronice asociate, factori sociali de stres, abuz sexual potenţial pot fi incriminaţi.
De obicei, dacă unul din părinţi a fost enuretic până la o anumită vârstă, copilul lui va avea aceeaşi problemă până la vârsta respectivă cu o probabilitate de 40%, iar dacă ambii părinţi au fost enuretici, copilul lor are 70% şanse de a urma acelaşi model. Circa 0,5% dintre copii nu reuşesc să scape de enurezis.
