Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Femeile însărcinate trebuie să știe că scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare împotriva infecţiilor, dar lubrifiant. Eliminarea acestora este diferită, având un ritm şi o anumită cantitate caracteristică fiecărei femei în parte, în funcţie de activitatea zilnică, stres, vârsta şi altele. Aceste secreţii sunt împărţite în două categorii: secreţii vaginale normale şi secreţii vaginale patologice.

separator
Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Secreţiile vaginale normale apar la toate femeile şi ating apogeul în timpul vârstei fertile, adică de la prima menstruaţie până la menopauză. Se recunosc după câţiva parametri: culoare, consistenţă, miros şi abundenţă. În general, secreţiile normale au o culoare incoloră sau alb-gălbuie, consistenţă subţire sau uşor densă, miros nederanjant şi cantitate moderată.

Dacă caracteristicile acestor parametri descrişi mai sus se modifică, este necesară efectuarea unui control de specialitate, pentru că ar putea fi vorba despre secreţii vaginale patologice. Pot fi determinate de iritaţii sau infecţii cu diferite bacterii sau ciuperci.


În timpul sarcinii, aceste secreţii persistă şi se poate constata creşterea cantităţii de secreţie, fiind o consecinţă a dezechilibrului hormonal care se petrece la începutul sarcinii şi nu numai. Spre finalul sarcinii, mai precis în cel de al treilea trimestru, viitoarele mămici vor observa o eliminare abundentă de secreţii vaginale. Se apropie momentul naşterii şi dopul de mucus ce s-a format la început pentru protejarea canalului cervical de musafiri nepoftiţi. Scurgerile vaginale normale din timpul sarcinii nu pot fi oprite.

Se recomandă câteva trucuri pentru a îngriji aceste scurgeri şi a preveni transformarea lor din normale în patologice, şi anume:

• menţinerea unei igiene corespunzătoare a zonei genitale;
• folosirea unor absorbante intime pentru a conferi o stare de confort;
• utilizarea lenjeriei intime din bumbac;
• evitarea băilor vaginale şi a celor cu spumă;
• renunţarea la spray-uri şi săpunuri mirositoare;
• consumarea unor iaurturi bogate în probiotice.

În cazul în care viitoarea mămică suferă de scurgeri vaginale patologice, este indicată supravegherea îndeaproape de către medicul ginecolog, cu privire la gravitatea infecţiei, daunele produse şi relevanţa pentru sănătatea fătului.

Sursa

Fiul Lucianei Spînu a împlinit o lună. Interpreta a publicat o poză emoționantă

Interpreta Luciana Spînu a devenit mămică a doua oară pe 23 martie. Cuprinsă de emoții maxime, tânăra mamă a dezvăluit o fotografie adorabilă cu bebelușul ei, căruia i-a ales numele Marius.

mamaplus

Luciana a scris și un mesaj emoționant:

“Puiul nostru, astăzi are o lună !
Universul a vrut ca noi sa facem cunoștință mult mai devreme decât ne-am așteptat, și venit ca o minune și chiar cred ca ești minunea noastră…
Apariția ta în viața noastră a adus atâta liniște, culoare, magie, recunoștință… nu am cuvinte…
Atâta fericire și pentru Stelian… mă topesc când văd cât de tare te iubește și cu câtă gingășie te ,,drăgostește”.
Voi sunteți forța aripilor mele, voi sunteți zâmbetul meu, sunteți TOTUL  meu… 
Să crești mare, Marius!
Îngerașii noștri, să ne fiți sănătoși, că de restul o să avem noi grijă!”, a scris Luciana Spînu, pe Facebook.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi floare

Amintim că interpreta mai are un băiețel, pe nume Stelian, din căsnicia cu regretatul muzician Dorin Ieșeanu.

Dorin Ieșeanu și-a pierdut viața din cauza Covid-19, la doar 33 de ani.

După o perioadă plină de durere în care cerul s-a prăbușit efectiv peste ea, tânăra interpretă Luciana Spînu a găsit puterea de a se ridica de jos și a mai crede în iubire și în visul de a avea din nou o familie.

sursa foto: Facebook/Luciana Spînu

Părinții adoptivi vor fi obligați să le dezvăluie copiilor secretul adopției. Țara europeană care emite legea

Guvernul Estoniei, țară membră UE, intenționează să modifice Legea familiei pentru a-i obliga pe părinții adoptivi să le dezvăluie copiilor faptul că nu sunt părinți naturali, arată news.err.ee.

Cum spunem copilului că este adoptat? Sfatul psihologului

Potrivit sursei citate, în actuala legislație, copiii adoptați vor afla despre acest fapt doar dacă persoanele care i-au adoptat decid să-l împărtășească. Dacă părinții adoptivi ai unui copil nu reușesc să spună nimic, este posibil să nu afle că au o altă familie biologică undeva.

Irje Tammeleht, oficial din Ministerul Afacerilor Sociale, a spus că în prezent este posibil ca un copil să aibă amintiri despre o altă familie, în timp ce părinții adoptivi pot decide să nu împărtășească nicio informație.

Dacă ar fi aprobată, legea ar oferi tuturor copiilor adoptați dreptul de a cunoaște că sunt adoptați, părinții adoptivi fiind îndemnați să discute problema mai devreme decât mai târziu.

Helen Jõks, responsabilă cu politica privind drepturile copilului la minister, a spus că încă se discută care ar fi momentul în care părinții adoptivi ar trebui să spună copiilor despre părinții lor biologici. O opțiune este de a stabili o anumită vârstă până la care copiilor trebuie să li se spună. O altă variantă este ca părinții să o aducă de îndată ce se consideră că este rezonabil, cum este în Norvegia, de exemplu.

sursa: www.ziare.com

O femeie a suferit dureri atroce ani în șir, după nașterea celui de-al patrulea copil. Descoperirea șocantă pe care a făcut-o după ce a mers la medic

O femeie din Columbia, care a suferit dureri atroce timp de 11 ani, a fost șocată să descopere că motivul pentru care se simțea atât de rău avea să fie un ac și o ață, uitate în corpul ei, după ce a născut al patrulea copil.

ginecolog

María Aderlinda Forero a fost operată după ce a dat naștere celui de-al patrulea copil. Femeia în vârstă de 39 de ani, din Columbia, și-a legat trompele uterine pentru a nu mai putea rămâne însărcinată, dar, accidental, medicii au uitat în corpul ei un ac și o ață, încă din 2012, scrie protv.ro, conform Mirror.

La doar câteva zile după procedura de ligaturare a trompelor, María a început să acuze dureri puternice, care s-au agravat treptat.

I s-a prescris paracetamol pentru a o ajuta să facă față durerilor, însă fără succes. Durerea a continuat să crească și, în cele din urmă, medicii i-au prescris analgezice mai puternice, precum meloxicam.

María, care locuiește în satul rural San Isidro, în apropiere de Medellín, a declarat că durerea era atât de puternică încât, deseori, nu reușea să doarmă sau să se deplaseze.

Situația i-a bulversat viața și a dus la o serie de schimbări de locuri de muncă. A sfârșit prin a trăi cu această afecțiune dureroasă timp de peste un deceniu, înainte de a fi descoperită cauza.

María a explicat că, din motive economice și din cauza distanței mari, trebuia să se deplaseze în oraș cu motocicleta soțului ei pentru a merge la medic. Cuplul era adesea în imposibilitatea de a se deplasa în lunile de iarnă din cauza stării drumurilor din comună.

Afecțiunea ei a fost în cele din urmă diagnosticată atunci când o ecografie și un RMN au arătat cauza durerii, lăsând-o pe María și pe medici înmărmuriți.

Se pare că a trecut prin 4.000 de zile de chin din cauza unui ac și a unei ațe, rămase în corpul ei.

Ligaturarea trompelor, cunoscută și sub numele de legarea trompelor, este un tip de contracepție permanentă.

În timpul procedurii, trompele uterine sunt tăiate, legate sau blocate definitiv.

Pentru a efectua operația, se introduce un ac sau se face o tăietură prin buric, astfel încât abdomenul să poată fi umflat cu gaz.

În cele mai multe cazuri, medicul folosește instrumente pentru a sigila trompele prin distrugerea unor părți din pereți sau prin blocarea lor cu inele sau cleme de plastic.

Sfaturi pentru a decora casa simplu, rapid şi ieftin
Articolul anterior
O moldoveancă a căzut de pe scuter în Italia. Starea ei este gravă
Articolul următor