Eduard suferă de o boală rară şi are nevoie de o intervenţie urgentă la creier! Ajută acest copilaş să trăiască

Ca părinte, e o durere mare să-ţi vezi copilul suferind, dar e şi mai mare nenorocirea când ştii că îl poţi salva, dar nu ai destui bani pentru un tratament complex! Eduard are 8 ani şi este crescut doar de mama sa, întrucât tatăl i-a părăsit când încă era bebeluş şi nu a mai revenit în familie.

separator

image-1-1

Eduard Liţcan a fost un copil absolut sănătos până acum câteva luni, când în mod spontan a început  să se confrunte cu nişte crize convulsive greu de ţinut sub control. Eduard a fost supus mai multor investigaţii medicale, întrucât medicii nu puteau desluşi motivul convulsiilor care deveneau tot mai impertinente.

Într-un final, când acestea ajunsese să se repete de 15-20 de ori pe zi, Eduard a primit un diagnostic necruțător – hamartom hipotalamic, o lovitură groaznică pentru Eduard şi mama sa.

ssUn hamartom hipotalamic este o tumoare rară a creierului, localizată la nivelul hipotalamusului, şi care poate creşte în dimensiuni până la 5-6 cm.

Hipotalamusul este o formaţiune situată la baza creierului, responsabil pentru multe dintre funcțiile automate, precum starea de foame, de sete, echilibru hormonal etc. Hamartomul hipotalamic poate provoca mai multe tipuri de convulsii, pubertate precoce, deteriorarea funcţiilor cognitive şi dificultăţi comportamentale severe, cunoscute sub numele de comportamente de furie.

Eduard are nevoie de o intervenție urgentă, una extrem de riscantă și costisitoare. Medicii de la Spitalul Knapshaftkrankenhaus din Germania pot face un miracol pentru copil.

Mama lui Eduard este un părinte cumsecade, trup şi suflet pentru băieţelul său, şi doreşte enorm să îl ajute, însă nu are suficienţi bani pentru tratamentul care i-ar salva viaţa copilului.

Costurile sunt prea mari, e nevoie de încă 25.000 de euro pentru tratament, atât costă în acest moment viaţa unui copil.

Împreună îi putem oferi lui Eduard o şansă la viaţă!

Eduard este singurul copil al mamei sale, toată alinarea, speranţa şi viaţa părintelui.

Să nu-l lăsăm singur în faţa acestei provocări!

Pentru Eduard poţi dona pe guvern24.md

image-2 image-315046449_1012958008830084_1713278527_n

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Kapushon și Stela Botez au lansat o piesă despre drama moldovenilor!
Articolul anterior
Şi-a găsit fiul minor, în pat cu două adolescente dezbrăcate în pielea goală. Care a fost reacţia părintelui
Articolul următor