Fiul Marianei Mihăilă a împlinit un anișor! Vezi ce mesaj emoționant a postat vedeta

Sărbătoare mare în familia Marianei Mihăilă. Astăzi, pe 7 august, fiul interpretei a împlinit un anișor. Extrem de emoționată, vedeta a postat un mesaj copleșitor pe pagina sa de facebook, chiar în minutul în care, cu un an în urmă, devenea pentru prima oară mamă.

separator
19756569_978702938938884_3454421901458941072_n

Se întâmpla la ora 17:17.
„Soarele zîmbea și inima înflorea
În ziua cînd te așteptam pe tine
Cu un sentiment imens
Trăiam totul mai intens
Și viața mea de atunci
E plină de iubire…”
Exact cu un an în urmă trăiam cele mai puternice emoții din viața mea… ziua în care am devenit mămică și Dumnezeu mi-a dăruit cel mai frumos cadou care poate exista pe lume. Îmi sunt prea sărace cuvintele ca să pot povesti tot ce simt acum- la prima lui aniversare. Aproximativ la această oră, pe 7 august 2016, i-am văzut ochișorii și i-am auzit vocea pentru prima dată, iar ochii mei plîngeau fără oprire… Un amalgam de sentimente mă copleșește și azi, de ziua scumpului meu băiețel. Iar primul an a trecut ca o clipă și m-am redescoperit pe mine altfel… Îmi doresc doar să fie sănătoșel, înțelept și fericit și mulțumesc Domnului pentru această bucurie”, a scris interpreta pe pagina sa de socializare, după ce a publicat o poză cu Marius pe când acesta era mai micuț.

20626236_1489911694400772_5323866522091735913_o

Părinții i-au organizat micuțului și o mică petrecere, cu zâmbete și voie bună. 20638059_10213768443147674_7140503970698642270_n

20621222_10203649558955721_2556547904109959055_n

19748730_978703022272209_5525168312126837237_n19748546_978706632271848_4216810139152667163_n

Amintim că acum o lună, interpreta și-a încreștinat fiul, după care a sărbătorit cumetria.20431382_1483708518354423_4817741827722476140_n

 

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Soluţii eficiente pentru combaterea infecţiilor urinare
Articolul anterior
S-a lansat prima piesă postmortem cu Denisa Răducu. Artista a înregistrat-o înainte să moară
Articolul următor