Nașterea unui bebeluș este un eveniment important în viața unei familii, însă are un specific atunci când se naște al doilea copil.
Indiferent de faptul, cât de mult îi vorbești copilului tău despre evenimentul ce va urma și, cit de strict respecți sfaturile specialiștilor, oricum vor fi situații în care copilul mai mare se va simți în plus, neimportant: va simți gelozia.
Părinții ar trebui să-și cunoască foarte bine copilul și sentimentele acestuia pentru a-i fi alături în această perioadă. Ceea ce simt părinții față de copiii lor nu poate fi simțit și de către frați, unul pentru altul.
Daniela Sircu-Ursu,
Psiholog consultant
Citirea unor povești în care eroul principal trece prin momente similare poate fi de un real ajutor pentru părinți în astfel de situații. Povestea ce va urma este o recomandare pentru întreaga familie.
”Bobo trăia în savana africană.
Era un leu. O, nu! Nu vă speriați, nu era unul mare și fioros! Era un leuț mic și jucăuș. Era un leuț fericit.
Stiți de ce?
Pentru că avea un tătic-leu care era mândru de el și o mămică-leoaică care îl mângâia și îl alinta.
Erau mereu împreună, tata-leu îl învăța pe Bobo să fugă rapid, iar mama-leoaica – cum să-și îngrijească blănița.
Dar cel mai mult, lui Bobo, îi plăcea să adoarmă seara lângă mămica sa, vârându-și botișorul în blănița ei.
Într-o seara însă, venind acasă de la joacă, Bobo din obișnuință sări în brațele mamei, dar, vai… în locul său era deja cineva. Era o ființă mică de tot, un ghem de blană, din care se ițeau doi ochișori căprui.
– Este surioara ta, Bibi, zâmbi gingaș mama-leoaică, vei avea un prieten de joacă.
– Îți seamănă leit, a mârâit mândru tatăl-leu.
-Acum, când tu ești cel mai mare, va trebui să ai grija de ea, făcu el blând.
Bobo simțea că trebuie să fie fericit că are o surioară, să o iubească, pentru că părinții săi o iubeau, dar…
Zilele treceau una după alta și Bobo se întrista din ce în ce mai mult. Nu mai erau aceiași, nici mama-leoaică, nici tata-leu. Toți erau preocupați doar de Bibi. O hrăneau și o îngrijeau cât era ziulica de mare. Tatăl-leu nu mai avea timp să alerge ca altădată prin deșertul savanei, iar mama-leoaică îl întreba, doar, seara, dacă și-a curățat blănița și colțișorii.
Lui Bobo începu să-i placă să hoinărească prin desișuri, singur.
Într-una din acele zile, Bobo se lungise pe o piatră înfierbântată de soare și adormi. Când se trezi era deja seara. Stelele apăreau una câte una pe cer. Lui Bobo i se făcu foame și, nici întunericul nu-i plăcea. Știa că trebuie să meargă acasă dar…
– Nu mă voi întoarce niciodată, voi hoinări singur prin junglă, să vadă ei, făcu leuțul încăpățânat.
O au deja pe Bibi, la ce le mai trebuiesc eu? continuă el.
Desigur, e drăguță și toți o plac, de mine însă… cred că au uitat, zise el supărat.
În tufișul din apropiere se auzi un foșnet.
– Chi, chi…
Bobo ciuli urechile. Era oare cineva strașnic? Se pregăti pentru luptă, în timp ce își mișca codița ritmic dintr-o parte în alta… Era, Rimbo, bătrânul și înțeleptul rinocer.
– Te-ai rătăcit cumva, Bobo? îl întrebă el.
– O, nu! Eu sunt deja mare și fac ce vreau! Și nici de întuneric nu mă tem, făcu curajos leuțul.
– Sunt sigur de asta, dar cred că te caută părinții și, e bine să fim acasă cu familia când se înserează, zise blând rinocerul. Bobo își lăsă privirea în jos.
– Ei nu mai au nevoie de mine, au un leuț nou, făcu trist el.
Își vâri botișorul între lăbuțe și tăcu. Ochii i se umplură de lacrimi.
Se simțea cel mai nefericit leuț din lume.
Rinocerul Rimbo se apropie încet de el și se așeză alături.
– Atunci când se naște un pui, el are nevoie de multă dragoste atenție și căldură pentru a crește mare, zise rinocerul, de aceea lucrurile nu mai par să fie ca înainte. Toată familia trebuie să fie unită pentru a reuși.
Acum, mama-leoaică și tata-leu au nevoie de ajutorul tău.
Bobo își ridică botișorul.
În depărtare se auzi un urlet îngrijorat. Era tatăl-leu care îl căuta.
Bobo simți în piept o căldură plăcută. Nu mai era nefericit. Părinții lui aveau nevoie de el. Era din nou cel mai fericit leuț din lume.
Bobo înțelese că dragostea părinților era la fel, numai că acum Bibi era cea care avea nevoie de atenție maximă, chiar și de grija lui, pentru că era Fratele ei Mai Mare.”
