Ghiozdanul greu deformează coloana! Cât ar trebui să ducă micul şcolar?

Te-ai întrebat vreodată cât cântăreşte ghiozdanul micului tău şcolar? Vezi cât ar trebui să ducă în spate un pitic în ciclul primar, nu de altfel – dar experţii în sănătate au confirmat relaţia între un rucsac greu şi afecţiunile coloanei vertebrale pe care poate să le provoace la copil.  

separator
ghiozdane

 

Tot mai mulţi copii suferă de afecţiuni ireversibile ale spatelui din cauza genţilor grele pe care sunt nevoiţi să le poarte zilnic la şcoală. Jumătate dintre elevii de 14 ani au dureri de spate, iar medicii raportează creşterea îmbolnăvirilor de scolioză, afecţiune ce desfigurează coloana vertebrală.

Experţii spanioli, în cadrul unui studiu efectuat în 2012, au avut scopul să cerceteze corelaţia între genţile grele şi sănătatea coloanei vertebrale la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani. Ce au determinat specialiştii?

Rucsacurile grele la copii dăunează ireversibil coloanei vertebrale

2Mai mult de 60% dintre copii aveau genţile mai grele decât 10% din greutatea corpului, iar aproape unul din cinci avea rucsacul mai greu decât 15% din masa corpului. Dintre aceştia 25% au acuzat dureri de spate mai mult de 15 zile pe parcursul ultimului an. Scolioza, deviaţie a coloanei vertebrale, a fost determinată la 70% dintre copiii ce acuzau dureri de spate, ceilalţi 30% – având dureri lombare joase, iar fetiţele au fost mai expuse în acest sens decât băieţii.

Experţii susţin că ghiozdanele vremurilor de azi sunt de două ori mai grele decât cele de acum zece ani, elevii trebuind, de obicei, să ducă 4-5 cărţi, câteva caiete, un penal cu rechizite, echipamentul pentru sport, un prânz la pachet, o sticluţă cu apă, la care dacă mai pui un instrument muzical, o carte înafara programului, papucii pentru sport ori o umbrelă pentru ploaie apoi încărcătura se triplează.

Copiii nu ar trebui să ducă genţi mai grele decât 8,5-10% din greutatea corpului

4Concluzia savanţilor: copiii care duc genţi mai grele decât 8,5-10% din greutatea corpului riscă pe termen lung să dăuneze ireversibil coloanei vertebrale şi scheletului în creştere.

O geantă prea grea, pusă pe umerii copilului, arcuieşte corpul pentru a putea menţine centrat greutatea genţii  şi exercită per ansamblu o presiune sporită asupra coloanei vertebrale a copilului în creştere. Acest lucru poate să ducă la fracturi de stres ale coloanei, inflamarea şi degenerarea prematură a cartilajului de creştere al vertebrelor, încordează muşchii spatelui şi gâtului. În plus, un rucsac greu lipseşte copilul de energia necesară pentru ore (copilul ajunge obosit la şcoală), dar şi dereglează mersul copilului, menţinerea adecvată a echilibrului, creşte pericolul de cădere şi accidentare, reduce amplitudinea mişcărilor (copilul în mod natural are mersul vioi, însă nu poate face acest lucru cu o geantă grea în spate).

Părinţii ar trebui să cântărească ghiozdanul copilului  

6Este recomandat, spun experţii, ca părinţii să cântărească ghiozdanul copilului şi să nu aprecieze subiectiv întrucat un adult va subestima de fiecare dată greutatea acestuia. Un studiu efectuat în SUA a determinat că o treime dintre părinţi nu verifică conţinutul ghiozdanului înainte ca copilul să meargă la şcoală şi numai 4% dintre părinţi cântăresc rucsacul copilului.

În alte ţări autorităţile au adoptat măsuri încât elevii claselor întâi să nu ducă ghiozdane ci să poată lăsa lucrurile la şcoală într-un dulap special amenajat.

Cum să alegi un rucsac potrivit pentru copilul tău?

  1. Rucsacul pe care îl cumperi nu trebuie să depăşească masa de 1kg.
  2. Selectează un rucsac de dimensiuni mai mici, întrucât unul mare este tentant pentru copil să-l încarce.
  3. Rucsacul trebuie sa aibă bretele late, de 4cm, reglabile. Acestea nu ar trebui să fie prea strânse ca să nu comprime arterele şi nervii din zona umărului (întreabă copilul dacă nu îi amorţesc mâinile în timp ce duce ghiozdanul).
  4. Bretelele trebuie ajustate astfel încât partea de jos a genţii să nu depăşească nivelul taliei mai mult de 8-10 cm, rucsacul se poartă aproape de corp, dus pe spate în mod egal de către ambii umeri.
  5. Un ghiozdan nu ar trebui să fie mai lat sau mai lung decât torsul copilului, este bine ca acesta să aibă materialul impermeabil pentru apă şi benzi ce să reflecteze lumina.
  6. Copiii trebuie să folosească ambele bretele, purtând geanta pe un umăr pot apărea dureri de gât, spate, deviaţie de coloană.
  7. Geanta pentru şcoală ar trebui să aibă mai multe compartimente şi buzunare pe care să le foloseşti în mod egal, distribuind încărcătura uniform pentru a echilibra greutatea, cele mai grele dintre lucruri fiind puse mai aproape de mijlocul spatelui.
  8. Ghiozdanul încărcat ar trebui să cântărească 8,2-10% din greutatea copilului, nu mai mult. Adică, un copil din ciclul primar ce are o greutate de 25kg trebuie să ducă nu mai mult de 2kg.
  9. Sunt potrivite ghiozdanele care la contactul cu spatele se mulează pe curburile coloanei vertebrale, acestea având un perete flexibil, din burete. Cele cu spatele rigid sau servietele purtate pe un umăr nu sunt recomandate pentru copii.
  10. Reaminteşte-i copilului să îndoaie ambii genunchi atunci când îşi urcă ghiozdanul în spate.

Întreabă copilul dacă nu are dureri de spate, gât, umeri, amorţeală, furnicături în braţe, mâini, vezi dacă bretelele nu-i lasă urme roşii pe umeri în timp ce poartă ghiozdanul.

Femeie arestată pentru moartea fiului ei, uitat în mașină, în plină caniculă

O femeie din SUA a fost arestată în cursul acestei săptămâni, după ce a fost acuzată pentru moartea fiului ei adoptiv, în vârstă de cinci ani. Copilul a fost închis în mașină, în plină caniculă, timp de șapte ore, conform NBC News.

Potrivit Poliției din Omaha, statul Nebraska, femeia în vârstă de 40 de ani, pe nume, Juanita Pinon a fost pusă sub acuzare, după ce copilul a fost găsit în mașină, miercuri dupăamiază, în jurul orei 17:00.

Autoturismul era într-o parcare din apropierea salonului de înfrumusețare la care lucra Pinon, a spus Chris Gordon, purtătorul de cuvânt al Poliției, pentru NBC News, conform AK-24.

Băiețelul a fost lăsat în mașină timp de aproximativ 7 ore, în timp ce mama lui vitregă era la muncă. Conform Poliției, minorul a fost dus de urgență la spital, dar nu a mai putut fi salvat. De asemenea, femeia a refuzat le spună agenților dacă a lăsat intenționat copilul în mașină sau dacă a fost o greșeală.

În urmă autopsiei se va află dacă băiețelul a murit din cauza expunerii la căldură sau din altă cauza, a mai spus Chris Gordon.

În Omaha, zilele trecute temperaturile au atins 89 de grade F (32 de grade Celsius). Dar „temperatura din interiorul mașinilor poate fi mult mai mare decât afară”, a spus Janette Fennell, fondatoare și președinte al organizației KidsAndCars.org.

Gândițiva la temperatura din interiorul unui vehicul precum o seră. Ai un vehicul, este multă sticlă în el și apoi, în funcție de unghiul în care te afli față de soare, se încălzește foarte repede”, a spus ea, adăugând deschiderea geamurilor deschise nu este suficientă pentru a răci o mașină.

„De fapt, am documentat decese în cazul în care temperaturile de afară au ajuns și până la de 60 de grade C,” a mai spus această.În 2024, cel puțin 10 copii au murit în SUA din cauza caniculei, după ce au fost uitați în mașini.

Dorești să deschizi o creșă de tip familial? Programul nostru îți oferă mentoratul și finanțarea de care ai nevoie – până la 50 000 MDL

Termen de aplicare extins: 24 iunie 2024, ora 23:59.

Ai visat vreodată să ai propriul mic univers de bucurie și zâmbete copilărești, un loc unde fiecare zi aduce o nouă aventură în învățarea și creșterea celor mici? Ei bine, visul tău poate deveni realitate. Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în parteneriat cu Street Child și UBS Optimus Foundation lansează Programul de Mentorat pentru Prestatorii de Servicii Alternative de Îngrijire a Copiilor de Tip Familial (creșe de tip familial).

Acest program ambițios este gândit să te ghideze pas cu pas în parcursul de la vis la realitate, începând cu informarea completă privind legislația în vigoare și până la lansarea propriu-zisă a creșei. Vei primi instruirea necesară pentru a naviga prin procesul de înregistrare, pentru a organiza și echipa corespunzător spațiul de îngrijire și pentru a te asigura că facilitățile oferite de tine sunt la standardele dorite.

Iar pentru că dorim să te susținem nu doar cu informații, programul nostru include și un suport financiar considerabil. Fiecare participant/ă selectat/ă va primi echipamente esențiale, de la paturi confortabile și scaune de masă, până la truse medicale, jucării educative și cărți, toate în valoare de până la 50 000 MDL pentru a deschide una dintre cele 19 creșe de tip familial pe care le vizăm.

Nu îți face griji pentru cheltuielile suplimentare – toate costurile legate de instruiri, deplasări și actele necesare pentru înregistrarea serviciului de îngrijire vor fi rambursate. Ceea ce cerem în schimb este timpul și dedicarea ta. Urmează 6 luni intensive în care împreună cu tine vom lucra la realizarea visului tău. Mai jos vezi etapele programului nostru de suport. 
Serviciile alternative de îngrijire de tip familial sunt concepute să fie acordate într-un cadru intim și personalizat, direct la domiciliul îngrijitorilor, limitate la un număr maxim de cinci copii. Acest aspect asigură o îngrijire focalizată și o atenție sporită pentru fiecare micuț, creând un mediu familial, sigur și stimulativ pentru dezvoltarea lor.

Pentru cei/cele interesați/te să contribuie la acest efort și să se alăture programului nostru, vă încurajăm să vă înregistrați utilizând linkul de înregistrare AICI (Ro) formularul în limba rusă AICI) și să începeți drumul către a deveni un prestator/prestatoare de servicii de îngrijire de excepție. Termen extins: 24 iunie

Dacă ai visat vreodată să contribui activ la comunitatea ta prin deschiderea unei creșe, aceasta este ocazia ta. Nu rata această oportunitate unică de a aduce schimbare și de a sprijini dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Te așteptăm în program!

Pentru detalii, contactează-ne: cpd@progen.md

_____________________

Acest apel are loc în cadrul proiectului „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie pentru populația de refugiați ucraineni”, implementat de către #CPD, cu susținerea Street Child și UBS Optimus Foundation.

O mamă a descoperit mucegai în jucăria de dentiție a fiicei sale

Pe piață există celebrele inele pentru dentiție, care îi ajută pe micuți să mestece pentru a suporta mai ușor disconfortul și durerea gingivală.

De obicei, jucăriile de dentiție pentru copii sunt realizate din materiale nontoxice. Medicii stomatologi ne sfătuiesc să le evităm pe cele umplute cu lichid, fiindcă se pot sparge sau rupe, iar conținutul s-ar putea scurge în gura copilului, însă nici cele umplute cu aer nu sunt tocmai indicate.

Saliva bebelușului sau apa cu care spălăm o jucărie umplută cu aer poate pătrunde prin îmbinarea cauciucului, iar astfel în interior se pot dezvolta mucegai și bacterii. O mamă de peste granițe, de exemplu, a rămas șocată după ce a descoperit cât mucegai se afla în jucăria de dentiție, sub formă de girafă, a fiicei sale!

Într-un clip pe TikTok femeia a tăiat, din pură curiozitate, o jucărie de dentiție a fiicei sale cu foarfeca pentru a vedea ce se ascunde în interior. Ea spune că inițial, jucăria a aparținut fiicei sale mai mari, care nu a mai folosit-o de mai bine de un an, iar acum i-a dat-o copilului ei mai mic pentru a se juca cu ea, relatează qbebe.ro.

„A primit asta când era bebeluș și îi plăcea la nebunie, o ronțăia tot timpul. Nu a mai folosit-o de aproximativ un an, dar recent am găsit-o împachetată prin casă și i-am dat-o bebelușului meu să se joace cu ea. Dar el a primit deja în dar una nouă, așa că am decis să o deschidem pe cea veche și să vedem cât de scârboasă este pe interior”, spune mămica în timp ce taie cu foarfeca jucăria sub formă de girafă. Mare i-a fost mirarea când a văzut cât mucegai se strânsese în interior.

„Oh, Doamne. Nu se poate. Doamne, mi s-a făcut pielea de găină. Va trebui să arunc foarfeca asta. Priviți cât mucegai. E scârbos. Dacă așa arată o jucărie de dentiție în interior, imaginați-vă cum arată interiorul jucăriilor pentru băiță”, a continuat aceasta. 

Între timp, purtătorii de cuvânt ai companiei care produce jucăriile de dentiție respective, au declarat pentru tyla.com:

„Jucăriile de dentiție Sophie la Girafe sunt încă produse în mod tradițional în Franța, folosind procese care implică 14 operațiuni manuale și s-au respectat întotdeauna cele mai stricte reglementări. Siguranța copiilor și satisfacția părinților lor reprezintă prioritatea noastră principală, iar toate produsele noastre sunt testate în permanență și în conformitate cu standardele globale.

Jucăria de dentiție Sophie la Girafe este fabricată din cauciuc natural în proporție de 100%, astfel încât instrucțiunile de utilizare și de curățare trebuie respectate cu atenție. Așa cum este indicat pe ambalaj, recomandăm curățarea suprafeței cu o cârpă umedă. Nu trebuie scufundată în apă și nici clătită, deoarece se poate deteriora”.

A fugit de-acasă ca să participe la X Factor!
Articolul anterior
Gabi Marcu și-a cerut iubita în căsătorie!
Articolul următor