Atât pentru sănătatea mamei, cât şi pentru sănătatea copilului se recomandă utilizarea complex

Chiar dacă ai impresia că te alimentezi corect, produsele din ziua de astăzi au deseori un conţinut sporit de toxine. Pentru a se păstra mult timp pe rafturi, comercianţii folosesc diverse chimicale. Acestea scad din calitatea şi cantitatea de elemente nutritive, în plus afectează sănătatea gravidei şi a fătului – sunt embriotoxici. De aceea, medicii recomandă folosirea vitaminelor prenatale, pentru a preveni unele malformaţii congenitale a sistemului cardiovascular, reproductiv, gastro-intestinal, nervos etc.
Cât timp trebuie folosite aceste vitamine prenatale?
O familie care îşi planifică un copil, trebuie să pregătească organismul pentru sarcină. Astfel, viitoarea gravidă e bine să folosească cu trei luni înainte de a rămâne însărcinată vitamine prenatale, pe tot parcursul sarcinii şi în perioada lactaţiei.
Deoarece o mare parte a populaţiei de la noi se alimentează incorect – dimineaţa nu mănâncă, la prânz se mulţumeşte cu o gustare ce constă din semipreparate, iar seara consumă ce are – deficitul de vitamine şi minerale este mare.
Dacă te alimentezi corect, poţi să nu foloseşti aceste suplimente de vitamine?
Desigur. Doar că eu în calitate de medic nu am văzut gravide care să calculeze fiecare produs câte vitamine conţine, să combine corect alimentele pentru ca acestea să fie absorbite de către organism. Şi nici nu avem produse pe piaţă de o calitate superioară, care să ne asigure necesarul zilnic de vitamine şi minerale.
Dacă foloseşti vitamine prenatale şi te alimentezi corect, acest lucru poate duce la un surplus de elemente nutritive?
Mi-e greu să cred că o gravidă mănâncă două kilograme de morcov pe zi pentru a obţine necesarul de vitamina A. Sau consumă în fiecare zi peşte gras, alge marine sau alte alimente care se găsesc mai rar la noi, dar care conţin vitamine importante pentru dezvoltarea copilului.
Unele vitamine sunt solubile în apă, altele în grăsimi şi chiar dacă ai impresia că te alimentezi corect, dar omiţi unele microelemente care ajută la absorbţia lor, organismul va duce o lipsă de elemente nutritive.
Trebuie să ingerăm în fiecare zi produse care conţin vitamine solubile în apă. Deoarece, după 24 de ore din momentul absorbţiei, sunt eliminate din organism.
Cele solubile în grăsimi se depozitează. Numai că în Moldova este foarte greu să obţii un surplus de vitamine solubile, deoarece ele se conţin mai mult în produse de mare.
La ce risc se supune o gravidă, dacă nu foloseşte vitamine prenatale?
Spre exemplu consecinţele pentru făt în cazul unui deficit de Iod sunt:
- Riscul mare a mortalităţii prenatale
- Riscul mortalităţii intrauterine
- Risc de avort spontan
- Malformaţii ale creierului (retard mintal)
- Reţinerea dezvoltării intrauterine
- Dereglarea dezvoltării fizice şi psihice
- Hipotiroidia înăscută etc.
În plus, nu e suficient să ingerăm iod, trebuie să folosim şi seleniu pentru ca absorbţia de iod să aibă loc. Sau deficitul de zinc poate duce la malformaţii ale ochilor şi nu numai. La fel de important pentru dezvoltarea normală a fătului este şi acidul folic.
Conţine un complex de 13 vitamine şi 10 minerale necesare organismului pentru dezvoltarea normală a sarcinii. Folosirea acestui preparat înainte, în timpul sarcinii şi în perioada lactaţiei scade riscul de avort spontan, asigură dezvoltarea sistemului nervos la făt, reduce toxicoza, te fereşte de anemie, ridică imunitatea, protejând mama şi copilul de virusuri şi infecţii etc.
Importanţa vitaminelor şi mineralelor pe care le conţine Vitrum Prenatal Forte
Vitamina A participă în sinteza diferiților compuși chimici (proteine, lipide etc.). Vitamina D3 are un rol important în menținerea echilibrului de calciu și fosfor în organism. Lipsa acestei vitamine duce la rahitism la copil, iar la mamă poate cauza osteoporoză.
Complexul de vitamina B se implică în formarea enzimelor care reglementează diferitele tipuri de metabolism în organism. Acidul folic este necesar pentru formarea celulelor sanguine, este implicat în sinteza aminoacizilor, iar la începutul sarcinii reduce riscul de defecte de tub neural la făt.
Vitamina E este un antioxidant natural. Se implică în sinteza proteinelor și participă la formarea celulelor osoase şi a inimii. Lipsa de vitamina E în primul trimestru de sarcină poate duce la avort spontan.
Vitamina C este implicată în procesul de oxidare a unui număr de substanțe biologic active şi creşte rezistenţa organismului la infecţii.
Calciul este implicat în formarea de țesut osos, coagularea sângelui, transmiterea impulsurilor nervoase, funcționarea normală a inimii. Acesta ajută, de asemenea, la absorbţia de fier.
Fierul este o parte a moleculei de hemoglobină, este implicat în transportul oxigenului în organism și previne dezvoltarea anemiei la femeile gravide, mai ales în trimestrul II şi III de sarcină.
Zincul este necesar pentru dezvoltarea normală a scheletului fătului și reduce probabilitatea unor anomalii fetale.
De aceea, la indicaţia medicului, foloseşte cu încredere vitaminele prenatale. Acestea sunt testate clinic şi nu afectează evoluţia normală a sarcinii, ci ajută la dezvoltarea fătului şi previne diverse malformaţii congenitale.
