“Frumos cadou ne-au făcut nouă, tuturor mămicilor, în ajun de Ziua Internaţională a Femeii, a Mamei, să ne taie şi din ceea ce abia se simte în bugetul familiei – indemnizaţia pentru copil”. Cu a
șa mesaj Lilu îndeamnă mămicile tinere la protest.Guvernul a aprobat o lege ce implică modificarea sistemul de indemnizații la copii.
Prima modificare vizează perioada de calcul a indemnizaţiei. Dacă în prezent mărimea indemnizaţiei constituie 30 la sută din salariul obţinut în ultimele 6 luni lucrate deplin, începând cu 1 aprilie indemnizaţia ar urma să fie calculată din venitul obţinut în ultimele 12 luni lucrate, luându-se în calcul şi perioadele de concedii, în care veniturile sunt mai mici.
O altă modificare care a stârnit nemulțumire vizează condițiile de reluare parțială a muncii. În prezent femeile care sunt în concediul de maternitate, dar decid să revină la serviciu, pot lucra 7 ore şi jumătate pe zi beneficiind şi de indemnizaţie din partea statului. Potrivit noilor modificări, ele vor putea lucra doar 4 ore pe zi, în caz contrar nu vor mai beneficia de indemnizaţii.
Protestul va fi organizat pe data de 8 martie, Ziua Internațională a femeii, în fața Ministerul Muncii şi Protecției Sociale de pe str. Vasile Alexandri 1.