O interpretă din România ştia că bebeluşii ei gemeni suferă de sindromul Down, însă nu a renunţat la sarcină! Află motivul

 După ce Cristina Bălan a dezvăluit recent că gemenii ei s-au născut cu sindromul Down, sute de oameni au încurajat-o pe interpretă pe reţelele de socializare, dar au existat şi pesoane care au criticat-o dur pe artistă, pentru că nu a renunţat la sarcină atunci când a aflat rezultatele analizelor.

separator
cristina-balan-1

Cristina Bălan a explicat pe pagina ei de Facebok cum au stat, de fapt, lucrurile. În special, aceasta a răspuns acelora care cred că ar fi trebuit să renunţe la sarcină, când a aflat că bebeluşii ei au sindromul Down. Iată cum a motivat Cristina gestul său de a păstra sarcina şi a naşte copiii:

„Da, recunosc, am greșit. Sunt vinovată de non-ucidere din culpă. Alt termen mai aproape de ce vreau să exprim nu am găsit. Ah, și de tăinuire, complicitate, presupun. Greu de crezut, dar, în urma dezvăluirilor de ieri, sunt persoane care mă acuză că nu mi-am ucis pruncii, în pântec. Eu încă încerc să-mi înfășor mintea în jurul acestei atitudini și să înțeleg cum de au putut scoate asemenea inepții și, mai ales, de unde le-au scos. Că din inimă sigur nu. Am eu o bănuială de unde, dar nu e momentul s-o exprim… Oricum, e adânc. Ok, nu suntem toți sentimentali, sensibili și empatici, dar, pentru numele Lui, cum reușește cineva să fie atât de cinic încât să vadă avortul terapeutic/medicinal ca pe o soluție pentru un copil „imperfect”?! (Pot pune link-uri cu oameni dizabilitați, care până și semințele le scuipă mai cu talent decât unul non-dizabilitat).
De unde putem ști ce destin măreț poate avea o persoană cu dizabilitate și câte suflete poate inspira prin exemplul personal? Cum poți judeca totul numai după niște standarde implementate în conștiința noastră ca niște microcipuri? Și, repet, cum poți ști că pruncul tău, născut tipic și sănătos, nu va avea o dizabilitate dobândită pe parcurs? Autism, accident, diabet, epilepsie… Ce ai face cu „defectul”? Atunci l-ai ucide? Și dacă te arăți revoltat de această idee, spune-mi, te rog, diferența între a ucide un bebelus de 24s și unul de 52s (sau pune tu o cifră). E cam trist dacă dragostea ta față de o ființă e condiționată de „perfecțiune”.
Ieri am făcut un mare efort să-mi târăsc picioarele până în platoul acela, să vorbesc pentru atât de mulți copii speciali și, pe bune, acesta nu era un subiect de dezbatere. Nu poți să dezbați așa ceva. Adică…ce răutate să te lase inima să spui despre acești copii??? Că ce? Că existența lor te incomodează? Oops, perfectiunea ființei tale e amenințată de defectele unor indivizi pe care nu-i înțelegi? Să nu-mi spui că te interesează viața lor, felul în care sunt îngrijiți sau ceea ce simt (căci da, ei simt, nu acolo sunt dizabilitați ei, ci tu).
Ce mi s-a reproșat? Că n-am făcut teste gen(etice). Niște minți luminate (cu led) au găsit soluția care putea să prevină această „nenorocire”, acest „blestem” (culese tot din popor, dar nu din orale, ci din virtuale). Noroc că sunt oameni care au scris, ca răspuns dat acestor luminați, că au făcut teste peste teste (cu rezultate bune) și după naștere, surpriză! Copilul avea SD sau altele.
Ca să nu spun că știu eu un caz al unei femei gravide, care și-a facut triplul test (cu șurub, ca să mai glumim) și rezultatele arătau că bebe are SD. Mama a fost sfătuită, nu-i asa, să avorteze, că doar nu-i mare lucru să ucizi ceva ce nu e la vedere. E doar o noțiune abstractă, nu o viață…
Cu toate sfaturile „de bine”, femeia a decis să-și păstreze copilul, din banalul și insignifiantul motiv că e al ei și, na, îl cam iubește (săraca, de la sarcină îi erau amețiți neuronii, nu?). Ei bine, copilul s-a născut sănătos, voios și mai tipic…
Stau și mă întreb… dacă femeia respectivă avorta și medicii se prindeau că testul a fost cam eronat, oare se simțea cineva vinovat?’’.
Așa că dacă apare pe undeva scris că eu am afirmat cum că sarcina mea era defectă, să închideți link-ul/site-ul/aplicația/tv/radio’’ etc.
Dar dacă nu poți mai mult decât să faci afirmații stereotipice, din spatele unui gadget, atunci felicitări, ești o primată superioară! Și-ți doresc să nu ai niciodată un copil special. Nu, nu pentru că ar fi o nenorocire, ci pentru că nu ai putea face față, iar acel suflet ar merita, oricum, infinit mai mult. De exemplu, un Om”, a scris Cristina Bălan pe Facebook.

sursa

SIDA – o boală care nu a existat niciodată! Mărturii şocante ale unui medic cercetător
Articolul anterior
Ce păţeşti dacă mănânci fructele imediat după ce ai luat masa?
Articolul următor
Alte articole interesante