Tot mai multe mame decid să își dezvăluie experiența nașterii, după ce în presă a apărut cazul trist al femeii care a născut în toaleta Institutului Mamei și Copilului. De data aceasta, însă, am primit un mesaj pozitiv de la o femeie din Chișinău care a născut la un spital privat. Aceasta le mulțumește medicilor pentru grija și respectul pe care l-a primit în ziua în care a născut cel mai frumos băiețel!!!
Iată ce a scris femeia:„Citesc cu durere și lacrimi în ochi fiecare poveste a mamelor care își mărturisesc suferința prin care au trecut la naștere. Vreau să povestesc experiența nașterii mele într-un spital privat din Chișinău. Nici într-un caz, nu îmi doresc ca acest mesaj să fie perceput ca pe o laudă. Din potrivă, sper ca tot ce scriu, să ajute mamele să înțeleagă ce fel de atitudine merită. Iar dacă se întâmplă ca un cadru medical sa îl citească, sper să înțeleagă că se poate și altfel. Că totul trebuie să fie altfel. Inițial, am vrut să nasc și eu într-un spital de stat, mai exact Spitalul Nr 1. Aveam recomandată o doamnă doctor de alte patru mămici care au născut la ea. Am mers la două sau trei controale de rutină la ea, achitate cu câte 200 de lei, în buzunar. Parcă era tot bine, dar de fiecare dată ieșeam, cu inima strânsă. Nu îmi plăcea atitudinea pe care o avea atunci când adresam, în percepția ei, mai multe întrebări decât trebuia. În jargonul actual, probabil îi păream o „prințesă” cu prea multe pretenții. Într-o zi, pe la 25 de săptămâni, mi-a fost foarte rău. O sun și doctorița îmi răspunde: „Eu acum fac un chiuretaj, n-am când de tine.” Și îmi pune receptorul. Răspunsul ăsta l-am primit de alte două ori când am mai sunat-o. Am mers la un alt spital cu soțul, nu a fost nimic grav, doar aveam nevoie de mai multă odihnă. Într-o dimineață soțul îmi spune: „Toți prietenii mei merg la un spital privat din Capitală. Poate naști și tu acolo?” Eram conștienți ambii, că va fi un efort financiar deosebit de mare pentru noi, dar eram sătui de atitudinea medicilor din instituțiile medicale de stat (de la policlinică am ieșit de două ori plângând din cauza ginecologului). Am urmat cursul prenatal la acest spital privat, simțeam că e o poveste, că am intrat într-un univers paralel sau într-un film SF. Oamenii, curățenia, relaxarea, atmosfera, atitudinea. Totul era la cel mai înalt nivel. Pachetul de naștere includea și monitorizarea sarcinii în ultimele cinci săptămâni. Medicul pe care l-am ales era mereu la dispoziție, respectuos, blând și cel mai mult îmi plăcea ca îmi explica tot și răspundea în detaliu la orice întrebare. La 41 de săptămâni copilul meu avea aproape 4 kg și încă nu exista vreun semn de naștere, așa că medicul mi-a prescris o pastilă care urma sa ajute la pornirea contracțiilor. Nu a fost să fie și a trebuit să recurgem la ruperea membranelor de către medic. La 09:oo dimineața, pe 07.12.2016 eram internată, aproximativ la ora 11:00, după ruperea membranelor, aveam primele contracții. Eram vizitată de asistente și de medic periodic, pentru a verifica starea mea și bătăile inimii copilului. La ora 20:00 cer epidurală, deschiderea colului era încă prea mică, eu deja eram epuizată. Am fost dusă cu tot cu patul din salon, în sala de naștere, întrucât epidurala presupune o monitorizare suplimentară a mea și a copilului, în mod permanent. Apropo, în timpul verificărilor de deschidere a colului, moașa mă ținea de mână, iar soțul mă ținea îmbrățișat, ca sa-mi fie mai ușor. Medicul era mereu calm și aproape ca mă ruga să îi permit să efectueze acest control. Epidurala din păcate nu a avut efect, nici oxitocina pentru dilatarea colului, iar la ora 03:00 s-a recurs la cezariană de urgență. Anesteziololgul mă ținea de mână, stătea la capul meu și îmi tot repeta, totul va fi bine puișor, acuș îți vei vedea puiul, apoi vei dormi. Așa a și fost. M-am trezit la 09:00 dimineața. Eram într-o sală cu alți pacienți probabil de după intervenții chirurgicale. Imediat a apărut o doamnă lângă mine și mi-a zis: „Bună dimineața, mămica! Băiețelul tău e sănătos, acum e cu tăticul în salon”. Imediat mi-au dat și ceva de durere, apoi am fost dusă în salon. La ora 12:00 trebuia sa mă ridic din pat, a venit o doamnă și m-a ajutat să mă ridic, să mă spăl, să merg puțin prin salon și să mă urc înapoi în pat. Totul cu mult umor și bună dispoziție. Au urmat trei zile de grijă și ajutor la superlativ, tot ce îmi doream și aveam nevoie se afla la un buton distanță. Apăsam și în mai puțin de un minut asistenta era lângă noi. Pediatrii care ne vizitau, verificau copilul amănunțit, ne dădeau sfaturi de îngrijire și răspundeau la orice întrebare. Curățenie se făcea de doua ori pe zi, cearșafurile erau schimbate în fiecare dimineață, și de câte ori mai era nevoie pe parcursul zilei. Mama mea nefiind în țară și nimeni altcineva care să ne ajute, eu nici nu vroiam să merg acasă, atât de bine mă simțeam în spital. Așa trebuie să fie povestea fiecărei mame care naște. Începutul acestui nou drum, trebuie să fie marcat de grijă și respect, și nu datorită faptului că s-a achitat o sumă de bani, pentru care s-a primit un cec sau doar un „lasă că merge și atât”, ci pentru că mama e un om care se află, poate, în cel mai vulnerabil moment din viața ei. Eu nu am simțit că tot ce am primit în acele patru zile am cumpărat cu bani. Poate doar condițiile și curățenia impecabilă, dar nu și respectul pe care l-am primit. Asta nu se cumpără. Este sau nu este. Punct.”
