Majoritatea femeilor însărcinate se informează despre procesul de naștere la maternitățile din alte țări. Acest interes apare fie din simplă curiozitate, fie pentru a găsi răspunsuri la întrebările ce le frământă. Felicia Buruiană vă explică în ce constă sistemul de îngrijire a femeilor însărcinate din Marea Britanie și dacă doctorii sunt remunerați în vreun fel.
“O prietenă a unei prietene a născut la un spital de stat din Marea Britanie și se plângea că nu a venit niciun medic să o vadă. Proaspăta mămică spunea că a născut cu dureri foarte mari, că a fost un proces foarte lung și că sistemul britanic de sănătate este groaznic.
Discuția a început după ce eu am spus că în Marea Britanie noi, ca medici specialiști în obstetrică-ginecologie, nu vedem paciente a căror sarcină decurge normal și care a fost clasificată drept una cu risc scăzut. Acestea sunt urmărite doar de moașe.
Ajung la medic doar pacientele cu complicații, respectiv cu sarcini clasificate ca având risc crescut: fie că pacienta are co-morbidități nelegate de sarcină, fie sarcina în sine s-a complicat.
O altă categorie de gravide care nasc în secția cu medici sunt cele care doresc anestezie peridurală, iar în această circumstanță este nevoie de monitorizarea continuă a bebelușului (cardiotocograma continuă).
De asemenea, sunt gravide cu sarcini cu risc scăzut, care au intrat în travaliu și au ajuns, în mod corect, la secția condusă de moașe. Dacă travaliul nu progresează corespunzător sau apar alte complicații, aceste gravide sunt transferate la sala de nașteri unde sunt medici.
Revenind la discuția despre femeia care se plângea, am întrebat:
– Femeia era sănătoasă? Da.
– Indicele de masă corporală al mamei la luarea în evidență era normal? Da.
– Vârstă mamei între 18-40 ani? Da.
– Deci a fost sarcină cu risc scăzut. Da, sarcină cu risc scăzut.
– Și toată sarcină a fost văzută de moașă? Da.
– Fiind o sarcină cu risc scăzut, a ajuns să nască pe unitatea de moașe, nu-i așa? Da.
Medicii nu calcă în unitatea de risc scăzut condusă de moașe, decât dacă e trasă alarma de urgență, de exemplu în cazul unei hemoragii masive. Medicii își desfășoară activitatea doar la sala de nașteri cu risc crescut.
Am explicat că, dacă gravida aflată în unitatea de moașe nu suportă durerile travaliului, trebuie să comunice acest lucru moașei și i se va administra petidină intramuscular. Unele gravide tolerează travaliul cu petidină, altele nu. În acest caz li se dă Entonox (gaz medicinal; substanța activă e protoxidul de azot). Dacă nu suportă durerile și doresc peridurală, sunt transferate pe unitatea medicilor.
Cine naște în mod normal, fără intervenție medicală, pleacă din spital în câteva ore. Procentul de cezariene în România sunt convinsă că este foarte mare. Și în Marea Britanie este în creștere pentru că patologia este în creștere. Cezarienele la cererea mamelor nu sunt atât de frecvente ca în România, unde multă lume ignoră faptul că cezariana este o intervenție chirurgicală majoră, care are riscurile ei.
În sistemul de sănătate britanic, dacă sarcina evoluează foarte bine, dar pacienta vrea cezariană, nu i se acordă imediat. Mai întâi pacienta trebuie să meargă la consiliere. Cezariana i se acordă foarte greu, iar de multe ori pacienta renunță la acest lucru, având evidența clară a posibilelor riscuri.
Dacă este o pacientă care a avut o cezariană anterioară din motive medicale, cel mai probabil, la a două sarcină este trimisă la o clinică specială de naștere vaginală după cezariană (VBAC). Evidența spune cÎn Marea Britanie gravidele cu risc scăzut, fără comorbidități, cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani, indicele de masă corporală (IMC) mai mic de 35 – în Marea Britanie este considerat un IMC ce ridică probleme cel peste 35 – toată sarcina este văzută doar de moașă. Gravidei i se recomandă o ecografie în jur de 12 săptămani, care calculează și vârsta sarcinii și data estimativă a nașterii, și o altă ecografie în jur de 20 de săptămăni, care este ecografia de anomalie sau anatomie.
Dacă totul e normal nu i se mai acordă niciun fel de ecografie, nu mai are niciun fel de tangență cu spitalul, și e urmărită doar de moașă. I se recomandă analize de sânge tot la luarea în evidentă, înainte de ecografia de 12 săptămani, apoi i se mai fac analize de sânge la 28 de săptămâni.
Medicii nu văd sarcini cu risc scăzut. Dacă e gravidă pentru prima dată are un anumit interval de timp la care e văzută de moașă, dacă este multipară are un alt interval, tot regulat, dar mai rar.
La fiecare vizită, moașa măsoară tensiunea arterială și testează urina, după 16 săptămani ascultă cu un doppler bătăile inimii fetale, iar după 24 săptămâni măsoară distanța de la fundul uterin la simfiza pubiană. De asemenea, după 24 săptămâni gravida este întrebată cum simte mișcările fetale. Dacă moașa observă o deviere de la normal în cele de mai sus, trimite femeia la spital.
Dacă este sarcină cu risc crescut, fie din cauza vârstei, fie din cauza indicelui de masă corporală, fie datorită faptului că femeia suferă de patologii înainte de a rămâne gravidă, sau este multipară și a avut nașteri anterioare cu probleme, sau sarcină curentă s-a complicat, atunci gravida este văzută de medic în ambulator (Clinică Prenatală) și este recomandat să nască pe unitatea de medici.
Sarcina cu risc crescut poate avea:
- cauze materne – a. comorbidități înainte de sarcină; b. comorbidități induse de sarcină (diabet gestațional, hipertensiune gestatională sau preeclampsia etc). De asemenea, se ține cont și de indicele de masă corporală, dacă este sub 18 ani sau peste 35 de ani, și de faptul dacă femeia este fumătoare sau nu.
- cauze fetale – de exemplu, restricție de creștere.
Rolul ecografiilor este de a ne asigura că respectivul făt crește corespunzător, dacă are suficient aport sangvin etc. Se fac ecografii la 28, 32 și 36 de săptămani, sau mai des, dacă este indicat. Ecografiile nu se plătesc. În sistemul național de sănătate – NHS – nu se plătește absolut nimic. Nu există asigurare medicală pentru sistemul public, în Marea Britanie nu există casă de asigurări. Există asigurare medicală privată, însă sistemul de sănătate public (NHS) este mai dotat, iar complicațiile din sistemul privat se tratează tot în NHS.
În contextul acestui sistem de sănătate public, toate investigațiile care se cer trebuie să fie justificate, în sensul în care în cadrul unui tablou clinic ar face o diferență în managementul pacientului.
Cum se poate „profita” de un pacient
Ca o paranteză, în România, ca și în alte țări, pacientul este trimis de la stat la un cabinet sau clinică privată să își facă o investigație, iar pacientul plătește. În multe țări sistemul medical face bani de pe urma pacientului, sau medicul are bani de pe urma pacientului.
În Marea Britanie, în NHS, medicul nu are bani de pe urma pacientului, iar acest detaliu reprezintă o diferență majoră pentru modul în care este înțeleasă și se practică medicina. Este omenesc, și nu intenționez să critic, ci mă limitez doar la a constata: probabil că oricine care știe că are o sursă de venit tinde să profite de acea potențială sursă de venit. Or, o scurtă ecografie nu dăunează pacientei, iar medicului îi aduce niște bani.
În Marea Britanie nu obținem nimic de pe urma pacienților în NHS, în consecință trebuie să avem un motiv medical bine întemeiat pentru ca investigațiile pe care le cerem să fie validate și făcute.
Prin prisma specializării pe care o fac am fost contactată de câteva persoane, pentru o „altă opinie”. Astfel, am avut un contact indirect cu modul în care se practică (mai ales) obstetrica în România. Am ajuns la concluzia că, în mod cert, sunt nenumărate investigații, mai ales ecografii, care nu își au sensul și nu se justifică medical.Pacienta este pusă în situație de stres inutil. Nu doresc să plictisesc cititorul cu detalii nesemnificative sau dificil de înțeles, însă sunt încântată să discut pe această temă cu colegii medici în specialitatea Obstetrică și Ginecologie.”
