Maimuțica Jojo trăia în adâncul junglei.
Era o maimuțică deosebită. Lăbuțele sale și codița se aflau într-o veșnică mișcare: aruncau nuci de cocos, se dădeau huța pe liane mai tot timpul și strâmba vecinii în diferite moduri.
”Jojo, încetează! Jojo ești un rău! Stai că-ți arăt eu, obraznicule”, erau cuvintele folosite în adresa lui Jojo mai mereu.
Maimuțica era fericită ca avea cele mai rapide lăbuțe și codiță din junglă, acest fapt o făcea să fugă de pericole și să se apere de animalele răpitoare. Însă uneori își dorea să le poată opri pentru a admira frumoasa lume a junglei sau pentru a-și face prieteni și a se juca cu ei. Cel mai trist era faptul că Jojo nu putea merge la grădinița maimuțelor. D-na maimuță, Teti, aducea în fiecare zi o cutie în care erau tot felul de lucruri interesante. Maimuțelele se așezau în cerc și făceau liniște, iar D-na Teti le dădea voie să țină în lăbuțe minunatele comori din cutie.
– Jojo, vino și tu să vezi ce minuni avem aici, îl invita D-na educatoare.
Maimuțica noastră își dorea foarte mult să descopere aceste comori, dar îi era imposibil să-și oprească lăbuțele și codița neascultătoare. Așa că prefera să nu se apropie, pentru a nu fi iarăși certată.
În aceste momente Jojo devenea trist. Însă tristețea nu-l făcea decât să se miște mai repede și mai necontrolat. Toate încercările sale de a se stăpâni nu dădeau niciun rezultat, ba din contra, îl supărau și îl enervau la culme. Astfel, Jojo se lăsa păgubaș.
Într-una din zilele călduroase, maimuțica urcă sus de tot, în cel mai înalt arbore din junglă. Vântul adia ușor și Jojo se lăsă mângâiat de frunzele copacului. Se simțea atât de bine… încât nici nu-și dădu seama când încetară să se miște lăbuțele sale… doar codița se mai legăna puțin.
Jojo sări în sus de bucurie!
Ce se întâmplase oare? Era magia vântului? Sau poate el, Jojo reușise să-și oprească lăbuțele neascultătoare? De bucurie, lăbuțele și codița începură să se agite din nou.
”Voi mai încerca o dată”, se gândi Jojo. Închise ochii și își aminti cum frunzele îi mângâiau ușor fața, iar vântul îi răcorea blănița.
Daniela Sircu-Ursu,
Psiholog consultant
Se simțea din nou bine și liniștit…
A doua zi, când D-na Teti îl invită să vadă ce surprize aduse în cutia misterioasă, Jojo, se apropie timid și se așeză lângă celelalte maimuțele.Totul i se păru atât de captivant, încât doar codița din când în când se agita prea tare… lăbuțele însă s-au purtat destul de frumos.
Află mai multe despre copilul hiperactiv din articolul ”Ai un copil hiperactiv? Ce faci?”
