Punem sau nu fular la gurița copilului? Sfatul medicului

Crezi că un fular pus peste gura şi nasul copilului îl vor proteja mai bine în zilele friguroase? Crezi că în acest mod  micuțul tău nu va răci? Sunt doar câteva dintre dileme cu care se confruntă majoritatea mămicilor. Însă potrivit medicilor, acesta este un „obicei” des întâlnit în rândul părinților, care face mai mult rău decât bine sănătății copilului.

separator

„La guriță fularul se leagă doar atunci când temperaturile de afară ajung sub -10 grade Celsius. Pe nas, însă, legarea fularului este INTERZISĂ.” , spune medicul – pediatru Mihai Stratulat.
Mai mult, doctorul susține că din cauza contrastului de temperatură, se formează aburi, care fac acel fular să se umezească. Prin urmare, copilul ajunge să inspire aer rece și, în plus, umed – ceea ce e și mai rău. Astfel, oricât de frig ar fi afară, nu îi pune fularul peste nas şi peste gură. Mai bine, îmbracă-l corect! Asigură-i încălţăminte confortabilă şi caldă, şi ai grijă să poarte numărul corect. Atât un număr mai mare, cât şi unul mai mic va duce la îngheţarea picioarelor copilului.Trebuie să fie bine îmbrăcat în partea de sus, însă asta nu înseamnă că trebuie să fie înfofolit. Un maiou, o bluză cu mânecă lungă şi un pulover subţire (sau un fleece) îi vor fi de ajuns pe sub o haină călduroasă de iarnă.

Fii un părinte responsabil și ai grijă de sănătatea piciului tău!!!

Pentru prima oară mămică! Rihanna a născut

Rihanna și A$AP Rocky au devenit părinți. Artista a născut un băiețel, potrivit The Independent.

Rihanna Becomes Barbados Ambassador for Education, Tourism | Time

Rihanna a născut pe 13 mai, potrivit unui raport TMZ publicat joi. Postul afirmă că cei doi artiști și-a întâmpinat primul copil în Los Angeles.

Deocamdată, nici Rihanna, nici rapperul nu au confirmat vestea despre sosirea bebelușului și nici nu au împărtășit numele fiului lor.

Pregnant Rihanna Rocks Leather Mini Dress During Fashion Show in Paris |  PEOPLE.com

Cuplul a dezvăluit că așteaptă un copil împreună în ianuarie, în timpul unei ședințe foto în Harlem, New York City. Cântăreața a purtat atunci o jachetă puf lung, roz, care a fost descheiată pentru a-și scoate în evidență burtica de gravidă.

Rihanna Is Pregnant, Expecting First Child with Boyfriend A$AP Rocky
Rihanna Welcomes First Baby with A$AP Rocky | PEOPLE.com
Rihanna and radical pregnancy fashion – how the Victorians made maternity  wear boring
Rihanna Gives Birth to Baby Boy | Vanity Fair

Nepoatele gemene ale prințesei Diana, fabuloase pe covorul roșu de la Cannes

Eliza și Amelia Spencer, nepoatele gemene ale prințesei Diana, au avut o apariție spectaculoasă la premiera „Top Gun: Maverick”, de la Festivalul de Film de la Cannes. Cele două frumuseți au îmbrăcat rochii elegante, lungi până în pământ, accesorizate cu bijuterii argintii, iar blițurile fotoreporterilor le-au reperat imediat.

Nu se îmbracă identic, dar au grijă mai mereu să se asorteze sau să meargă pe aceeași linie vestimentară. Imposibil de deosebit la prima vedere, Eliza și Amelia sunt mari iubitoare de haine de brand și știu cum să facă să strălucească la fiecare apariție publică, așa cum s-a întâmplat la Festivalul de Film de la Cannes din 2022.

Lady Eliza Spencer și Lady Amelia Spencer, la premiera ‘Top Gun: Maverick’ de la Festivalul de Film de la Cannes 2022.

amelia si eliza spencer

Lady Eliza a îmbrăcat o rochie neagră, cu aplicații strălucitoare, crăpătură pe picior și decupaje în zona taliei. A ales cercei candelabru și o coafură simplă, cu părul îndreptat perfect și lăsat pe spate. Sora ei, Amalia, a purtat o rochie neagră, din voal, pe un umăr, cercei lungi și părul prins într-o coadă impecabilă.

amelia si eliza spencer
Amelia și Eliza Spencer, nepoatele gemene ale prințesei Diana, la Festivalul de Film de la Cannes 2022. / Foto: Profimedia

Eliza și Amelia sunt nepoatele prințesei Diana, fiicele lui Charles Spencer și ale Victoriei Aitken. Deși nu sunt la fel de cunoscute ca sora lor cea mare, Kitty Spencer, care și-a creat deja un nume în lumea modei și a devenit imaginea unor branduri de lux, gemenele vin tare din urmă. Acestea mai au un frate, Louis, viconte de Althorp, despre care se spune că va moșteni domeniul și casa în care a copilărit prințesa Diana. De asemenea, mai au un frate de aproape 19 ani, din cea de-a doua căsătorie a mamei lor.

Gemenele Spencer aveau cinci ani când a murit prințesa Diana

În vârstă de 29 de ani, Eliza și Amelia nu au simțit pe deplin influența pe care o avea prințesa Diana, mai ales că au copilărit în Africa de Sud, nu în mijlocul tuturor evenimentelor din Londra. Când fosta soție a prințului Charles a murit, fetele aveau doar cinci ani, însă cu timpul, când au ajuns la maturitate, gemenele Spencer au cunoscut ce putere avea cea supranumită prințesa inimilor și cât de iubită era.

„Dintotdeauna am știut-o doar ca mătușa noastră. Era incredibil de caldă și iubitoare. Crescând în Africa de Sud, nu am știut cât de cunoscută e la nivel mondial și ce rol avea, am realizat însă ani mai târziu. Întotdeauna făcea tot posibilul să se conecteze cu noi, avea acel talent de a citi inimile copiilor”, a povestit Eliza Spencer în 2021, pentru revista Tatler, într-unul dintre primele interviuri pe care ea și sora ei le-au acordat presei.

amelia si eliza spencer

sursa

7 ani fără Ana Barbu. Mesajul emoționant publicat de Natalia Barbu: ,,A venit pe lume o bucățică din tine pe nume Vera…”

Au trecut șapte ani de la trecerea în neființă a solistei Ana Barbu. Plecarea interpretei a lăsat în inimile celor dragi un gol dureros care nu este vindecat nici până astăzi. Natalia Barbu a comemorat această zi tristă pentru familia sa publicând un mesaj emoționant.

Patru ani fără Ana Barbu. Vezi ce mesaj emoționant a scris Natalia Barbu la  o postare

„Scumpa mea mamică, femeie lumină și iubire! Au trecut 7 ani fără tine, ai plecat la îngeri si sper că ești bine acolo în Brațele Divine! Înt-o zi cu soare din august, a venit pe lume o bucățică din tine pe nume Vera. Cât de mult mi-aș dori să fii aici cu noi, să ne bucurăm împreună de copiii mei, sunt sigură că ai fi o bunică minunată! Te iubim și ești în inimile noastre mereu”, a scris Natalia Barbu.

Natalia Barbu, îngenuncheată de durere! Mama ei a murit azi dimineaţă |  Spynews.ro

Interpreta a distribuit pe Facebook și melodia sa Elegie, o piesa dedicata în anul 2018 mamei sale. 

Interpreta de muzică populară Ana Barbu a decedat la vârsta de 56 de ani, după lupta pierdută cu o boală rară incurabilă.

E periculos să dormi cu bijuteriile de aur?
Articolul anterior
VIDEO!!! Momentul când un avion cu 13 pasageri la bord se prăbușește într-o localitate din Rusia
Articolul următor