Sărbătoare de poveste pentru copii la Shopping MallDova

Sărbătoare de poveste pentru copii, la Shopping MallDova. De 1 iunie, centrul comercial a oferit tuturor  vizitatorilor o adevărată călătorie în copilărie, cu aventuri fascinante, clipe de neuitat şi multe cadouri.

separator

Startul distracțiilor a fost dat pe 30 mai și a durat tocmai 3 zile, ca în povești. Programul de sărbătoare a fost plin de surprize pentru cei mici, dar şi pentru cei mari. Aproximativ 200 de mămici şi copii au primit în dar din partea Shopping MallDova certificate valorice, produse electrocasnice, jucării şi dulciuri. De ziua celor mici, fiecare copil a fost parte din povestea Shopping MallDova. Deliciul zilei a fost concursul costumelor, cei mici fiind premiaţi pentru cel mai original costum de personaj din povești cu un set de cărţi.

Ionuţ: „Mămica m-a costumat în cavaler cu armură, iar mie îmi place să fiu cavaler”.

Adelina: „Foarte frumos concurs. Sunt fericită că am venit astăzi aici”.

Chiar de dimineaţă, toţi vizitatorii au fost invitaţi într-o călătorie prin lumea cărţilor, pentru a face cunoştinţă cu oameni aleși și peripeții interesante. Astfel, fiecare părinte a avut posibilitatea să-i îmbogăţească biblioteca micului aventurier cu lecturi captivante la Târgul de carte, organizat de Editura Prut  Internaţional la Shopping MallDova.

KD10

Ana, părinte: „Ca să îşi îmbogăţească orizontul cunoştinţelor cei mici trebuie să citească. I-am procurat copilului meu 3 cărţi cu poveşti şi poezii, dedicate lor”.

Elena, părinte: „Copilului meu ştie să citească de la vârsta de 4 ani, iar eu mă strădui de fiecare dată când am ocazia, să îi cumpăr cărţi”.

KD7

Pentru ca distracţia să fie la mare loc de cinste, Academia FasTracKids i-a invitat pe cei mici la un show interactiv, timp în care părinţii au avut posibilitatea să viziteze magazinele sau să dea o tură cu prietenii la cafea. Experții de la „FastTracKids” au avut grijă ca micuţii să-și dezvolte abilitățile și cunoştinţele prin joc, modalitate ideală de a învăţa, fără a se plictisi.

Irina, părinte: „Acest show este foarte interesant. A fost o pauză de distracţie pentru fetiţa mea şi una de shopping pentru mine”.

KD5

Alături de experții de la „FastTracKids”, clovnii hazlii, animatorii haioşi şi creaturile pe picioroange le-au oferit copiilor doza de distracţie necesară celebrării sărbătorii lor. Pentru ca cei mici să se simtă adevărate personaje de poveste, Shopping MallDova a invitat maeştri special instruiţi, care le-au aplicat copiilor picturi pe față. Buna dispoziţie i-a însoţit tot timpul, întrucât atmosfera a fost întreţinută şi de invitatul special al zilei, interpretul Adrian Ursu.

KD4

Patricia: „Mi-a plăcut foarte mult să cântăm şi să dansăm alături de Adrian Ursu şi Betty”.

Victoria: „Aici la Shopping MallDova totul este foarte distractiv, concertul, jocurile şi programul artistic. O voi ruga pe mama mea să mai venim”.

Despre Shopping MallDova

Shopping MallDova, singurul centru comercial de nivel european din Republica Moldova, oferă un sortiment impresionant de articole de cea mai bună calitate, puse la dispoziția vizitatorilor în peste 100 de magazine. Aici aveți posibilitatea de a face cumpărăturile dorite într-un cadru elegant și în condiții de confort sporit.

Shopping MallDova întrunește cele mai apreciate mărci naționale și internaționale pentru întreaga familie: atât adulții, cât și copiii sunt întotdeauna oaspeți așteptați. Mai multe magazine și spații de distracție sunt destinate în special generației tinere. Astfel, indiferent de vârstă, gusturi și pasiuni, toți vizitatorii centrului vor merge acasă cu cumpărăturile potrivite și bună dispoziție!

Complexul dispune de parcare subterană și supraterană cu o capacitate de 1000 de locuri, astfel grija pentru automobil nu vă va distrage de la plimbarea relaxantă în căutarea cumpărăturilor ideale. Iar provocarea unei sesiuni de shopping poate fi urmată de o pauză relaxantă la o ceașcă de cafea sau o gustare.

 

Jocuri în ziua de Paște pe care copiii le vor adora

Dacă îți este greu să selectezi câteva activități pe care să le propui celor mici în perioada sărbătorilor pascale, îți venim în ajutor cu câteva jocuri de Paște pe care copiii le vor adora. Garantăm!

Vânătoarea de ouă este o activitate clasică cu ocazia Paștelui. Dacă ai posibilitatea să întreprinzi această activitate în curtea bunicilor cu atât mai bine, pentru cei mici să petreacă puțin timp în aer liber. Ascunde câteva ouă de plastic, goale pe interior. Fiecare ou va conține câte o hârtie pe care vei scrie indicii despre locul unde piticii vor descoperi următorul ou. Vânătoarea va duce la descoperirea unei comori. Poate fi o jucărie sau un alt premiu mult dorit. Asigură-te că fiecare copil implicat va primi câte un mic premiu pentru a evita dezamăgirea.

Cursa cu ouă de Paște

Fiecare copil primește câte o lingură de lemn, pentru a evita accidentele. Înainte de a da startul, marchează un traseu. Toți piticii vor parcurge traseul ținând în mână o lingură de lemn, în care au așezat câte un ou fiert. Cine ajunge primul la destinație a câștigat cursa.

CNAS a finanțat plata indemnizațiilor adresate familiilor cu copii în valoare de 20,46 milioane lei

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) informează că astăzi, 4 aprilie, a fost finanțată plata indemnizațiilor unice la naștere, indemnizațiilor pentru creșterea/îngrijirea copilului, indemnizațiilor pentru creșterea copiilor gemeni și indemnizațiilor paternale.

Valoarea totală a indemnizațiilor a atins suma de 20,46 milioane lei, transmite Știri.md.

Beneficiarii pot ridica banii după ce plățile sunt procesate prin serviciul guvernamental de plăți electronice (MPay).

Totodată, CNAS îndemnă părinții, după înregistrarea nașterii copilului la Agenția Servicii Publice, să deschidă un card social la orice bancă comercială din Republica Moldova, pentru a beneficia de indemnizații din orice colț al lumii.  

Pentru mai multe detalii, doritorii sunt îndemnați să telefoneze la Centrul de Apel al CNAS la numărul 022-257-777, alegând opțiunea necesară.

Femeie arestată pentru moartea fiului ei, uitat în mașină, în plină caniculă

O femeie din SUA a fost arestată în cursul acestei săptămâni, după ce a fost acuzată pentru moartea fiului ei adoptiv, în vârstă de cinci ani. Copilul a fost închis în mașină, în plină caniculă, timp de șapte ore, conform NBC News.

Potrivit Poliției din Omaha, statul Nebraska, femeia în vârstă de 40 de ani, pe nume, Juanita Pinon a fost pusă sub acuzare, după ce copilul a fost găsit în mașină, miercuri dupăamiază, în jurul orei 17:00.

Autoturismul era într-o parcare din apropierea salonului de înfrumusețare la care lucra Pinon, a spus Chris Gordon, purtătorul de cuvânt al Poliției, pentru NBC News, conform AK-24.

Băiețelul a fost lăsat în mașină timp de aproximativ 7 ore, în timp ce mama lui vitregă era la muncă. Conform Poliției, minorul a fost dus de urgență la spital, dar nu a mai putut fi salvat. De asemenea, femeia a refuzat le spună agenților dacă a lăsat intenționat copilul în mașină sau dacă a fost o greșeală.

În urmă autopsiei se va află dacă băiețelul a murit din cauza expunerii la căldură sau din altă cauza, a mai spus Chris Gordon.

În Omaha, zilele trecute temperaturile au atins 89 de grade F (32 de grade Celsius). Dar „temperatura din interiorul mașinilor poate fi mult mai mare decât afară”, a spus Janette Fennell, fondatoare și președinte al organizației KidsAndCars.org.

Gândițiva la temperatura din interiorul unui vehicul precum o seră. Ai un vehicul, este multă sticlă în el și apoi, în funcție de unghiul în care te afli față de soare, se încălzește foarte repede”, a spus ea, adăugând deschiderea geamurilor deschise nu este suficientă pentru a răci o mașină.

„De fapt, am documentat decese în cazul în care temperaturile de afară au ajuns și până la de 60 de grade C,” a mai spus această.În 2024, cel puțin 10 copii au murit în SUA din cauza caniculei, după ce au fost uitați în mașini.

Cele mai cunoscute branduri care au fost contrafăcute!
Articolul anterior
Fotografia cu acești miri a devenit virală
Articolul următor