Scrisoare mamei: „Nu vreau nici hăinuțe, nici telefoane, nici dulciuri. Aș vrea să vii acasă, mamă!”

Sâmbătă, 23 aprilie, în incinta Bibliotecii Academiei de Ştiinţe a Moldovei a fost organizată Gala Laureaților. Alina Beleavcenco, elevă în clasa a VII-a la Școala internat pentru copii orfani din orașul Bender, a reușit să câștige locul I, categoria „Gimnaziu”, la concursul național „Scrisoare mamei”, aflat la cea de-a III-a ediție.

separator

scrisoare-640x426

La concurs au participat 2 mii de tineri din țară, dintre care aproximativ 1600 – la limba română și cca 400 – la limba rusă. Premiile de bază sunt pentru patru categorii (gimnaziu/liceu – limba română și limba rusă) și constituie: Locul I – 2 000 de lei; Locul II – 1500 de lei; Locul III – 1000 de lei.

Pe lângă premiile de bază au fost oferite încă 150 de mențiuni sub formă de diplome, premii bănești sau cadouri atât pentru elevi, cât și pentru profesorii coordonatori. Pentru desemnarea învingătorilor au fost create două comisii (pentru limbile rusă şi română), formate din profesori universitari, academicieni, jurnalişti, scriitori, cercetători ştiinţifici.

Mai jos vă propunem să citiți lucrarea care a impresionat juriul și audiența până la lacrimi.

Locul I, categoria gimnaziu

„Dragă mamă,

E primăvară… Îți revăd chipul mai întîi în mugurii de un verde crud, apoi în florile albe de măr și chiar în culorile curcubeului! În aceste clipe mă gîndesc că fericirea are chip de primăvară. De ce? Fiindcă anume primăvara revăd ochii tăi în oglinda dimineții, iar mirosul de lăcrimioară îmi amintește de părul tău despletit în care mă ascundeam de multe ori.

Au înflorit lalelele, florile dumitale preferate. Au venit rîndunelele și fac cuib sub streașina casei. Uite! Au apărut trei căpșoare ciudate și așteaptă de mîncare! În albastrul cerului norii parcă se joacă de-a mijatca, cei mai mici se ascund în brațele celor mai mari. Parcă sîntem noi, mamă.

Pașii tăi aleargă spre mine prin iarba fragedă… ne ținem de mîini și ne rotim de se-nvîrte în jur toată natura. Ce frumoasă mai ești, dragă mea mamă!

E vară… Mă avînt în valurile mării, iar ele mă leagănă la fel cum mă legănau brațele tale. S-au copt căpșunele și zmeura și sînt atît de dulci ca glasul tău. Mă dau în scrînciobul de la copacul de nuc și-mi amintesc iar de tine. Cred că te gîndești și dumneata la mine și gîndurile noastre se întîlnesc ca două trenuri într-o gară, dar fiecare pleacă în drumul său. Alerg să prind un fluturaș, dar nu-l pot prinde. Mă gîndesc că mi-ai putea da un sfat, căci ești înțeleaptă. Mă opresc și ascult, dar oricum nu-l aud, deși încerc să-l deslușesc din șoaptele vîntului.

E toamnă… Plouă. Iar eu mă gîndesc că sînt copilul nimănui. Uneori toamna mă cuprinde cu mîinile sale de gheață. E atît de trist de-mi pare că-mi plouă în suflet. Picăturile reci mă apasă. Dorul mă chinuie. Te aștept să vii.

Alteori frunzele aleargă fantastic prin ograda școlii: galbene ca ceara, roșii ca para focului, verzi și brune. Și noi alergăm și ne ascundem printre ele. Ne facem coronițe și ne imaginăm cu sora că sîntem prințese. Am făcut o coroniță și pentru dumneata. Eștî atît de frumoasă, mamă!

A sosit iarna… Puful de lebădă a acoperit copacii, casele și întreg pămîntul. Ce splendoare și ce mult alb în jur! Ninge cu fulgușori pufoși și moi. Un fulguleț mai obraznic m-a pișcat de obraz. Alerg înapoi în dormitor. Mă uit în oglindă. Obrajii mei sînt roșii și reci. Poate sărutul dumitale cald i-ar fi încălzit… Mă lipesc cu nasul de geam și mă gîndesc că vei apărea pe poarta școlii. Închid ochii și mă rog în gînd, din toate puterile, să apari. Deschid ochii încetișor ca nu cumva să dispari, dar chipul tău nu mai apare. Atunci eu închid ochii și mi-l închipui. De fapt îl văd mai bine cu ochii închiși. Stau așa și te aștept. Dar anii trec și nimeni nu va putea să-i întoarcă înapoi niciodată!

Am crescut mari, dragă mamă. Acum înțeleg bine cine te-a furat de la noi. Nu vrem nici hăinuțe, nici telefoane, nici dulciuri. Am vrea să vii acasă, mamă. Să vii așa într-o zi și să ne spui: Gata, nu mai plec nicăieri!

Aș fi cea mai fericită din lume! Aș fi cuminte și ascultătoare.

Pînă acum ți-am scris multe poezii. Am un caiet întreg! Cînd mi-i tare dor, le recitesc. În fiecare poezie se ascunde dorul meu și dragostea pentru dumneata. Uneori aș vrea să fiu o pasăre să mă avînt în înaltul cerului și să zbor zile întregi pînă voi ajunge la dumneata, doar pentru ca să te revăd și să te cuprind, să-ți spun că te iubesc nespus de mult. Alteori mă gîndesc că viața este lungă și va fi și la noi totul bine.

Dar parcă banii sînt mai importanți decît clipele cînd eram împreună? Pot ei să-mi înlocuiască căldura dumitale? Pot ei să-mi aline durerea? Să-mi spulbere amarul și tristețea, să mă smulgă din ghearele singurătății?

Nu, dragă mamă, eu cred că ei nu merită lacrimile noastre, de aceea te implor, revino acasă. Te așteptăm să vii în fiecare clipă. Și toate dorulile lumii te cheamă să revii acasă, dragă mamă.

Cu drag de la fiicele dumitale Alina și Oxana.”

Fiul Lucianei Spînu a împlinit o lună. Interpreta a publicat o poză emoționantă

Interpreta Luciana Spînu a devenit mămică a doua oară pe 23 martie. Cuprinsă de emoții maxime, tânăra mamă a dezvăluit o fotografie adorabilă cu bebelușul ei, căruia i-a ales numele Marius.

mamaplus

Luciana a scris și un mesaj emoționant:

“Puiul nostru, astăzi are o lună !
Universul a vrut ca noi sa facem cunoștință mult mai devreme decât ne-am așteptat, și venit ca o minune și chiar cred ca ești minunea noastră…
Apariția ta în viața noastră a adus atâta liniște, culoare, magie, recunoștință… nu am cuvinte…
Atâta fericire și pentru Stelian… mă topesc când văd cât de tare te iubește și cu câtă gingășie te ,,drăgostește”.
Voi sunteți forța aripilor mele, voi sunteți zâmbetul meu, sunteți TOTUL  meu… 
Să crești mare, Marius!
Îngerașii noștri, să ne fiți sănătoși, că de restul o să avem noi grijă!”, a scris Luciana Spînu, pe Facebook.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi floare

Amintim că interpreta mai are un băiețel, pe nume Stelian, din căsnicia cu regretatul muzician Dorin Ieșeanu.

Dorin Ieșeanu și-a pierdut viața din cauza Covid-19, la doar 33 de ani.

După o perioadă plină de durere în care cerul s-a prăbușit efectiv peste ea, tânăra interpretă Luciana Spînu a găsit puterea de a se ridica de jos și a mai crede în iubire și în visul de a avea din nou o familie.

sursa foto: Facebook/Luciana Spînu

Părinții adoptivi vor fi obligați să le dezvăluie copiilor secretul adopției. Țara europeană care emite legea

Guvernul Estoniei, țară membră UE, intenționează să modifice Legea familiei pentru a-i obliga pe părinții adoptivi să le dezvăluie copiilor faptul că nu sunt părinți naturali, arată news.err.ee.

Cum spunem copilului că este adoptat? Sfatul psihologului

Potrivit sursei citate, în actuala legislație, copiii adoptați vor afla despre acest fapt doar dacă persoanele care i-au adoptat decid să-l împărtășească. Dacă părinții adoptivi ai unui copil nu reușesc să spună nimic, este posibil să nu afle că au o altă familie biologică undeva.

Irje Tammeleht, oficial din Ministerul Afacerilor Sociale, a spus că în prezent este posibil ca un copil să aibă amintiri despre o altă familie, în timp ce părinții adoptivi pot decide să nu împărtășească nicio informație.

Dacă ar fi aprobată, legea ar oferi tuturor copiilor adoptați dreptul de a cunoaște că sunt adoptați, părinții adoptivi fiind îndemnați să discute problema mai devreme decât mai târziu.

Helen Jõks, responsabilă cu politica privind drepturile copilului la minister, a spus că încă se discută care ar fi momentul în care părinții adoptivi ar trebui să spună copiilor despre părinții lor biologici. O opțiune este de a stabili o anumită vârstă până la care copiilor trebuie să li se spună. O altă variantă este ca părinții să o aducă de îndată ce se consideră că este rezonabil, cum este în Norvegia, de exemplu.

sursa: www.ziare.com

O femeie a suferit dureri atroce ani în șir, după nașterea celui de-al patrulea copil. Descoperirea șocantă pe care a făcut-o după ce a mers la medic

O femeie din Columbia, care a suferit dureri atroce timp de 11 ani, a fost șocată să descopere că motivul pentru care se simțea atât de rău avea să fie un ac și o ață, uitate în corpul ei, după ce a născut al patrulea copil.

ginecolog

María Aderlinda Forero a fost operată după ce a dat naștere celui de-al patrulea copil. Femeia în vârstă de 39 de ani, din Columbia, și-a legat trompele uterine pentru a nu mai putea rămâne însărcinată, dar, accidental, medicii au uitat în corpul ei un ac și o ață, încă din 2012, scrie protv.ro, conform Mirror.

La doar câteva zile după procedura de ligaturare a trompelor, María a început să acuze dureri puternice, care s-au agravat treptat.

I s-a prescris paracetamol pentru a o ajuta să facă față durerilor, însă fără succes. Durerea a continuat să crească și, în cele din urmă, medicii i-au prescris analgezice mai puternice, precum meloxicam.

María, care locuiește în satul rural San Isidro, în apropiere de Medellín, a declarat că durerea era atât de puternică încât, deseori, nu reușea să doarmă sau să se deplaseze.

Situația i-a bulversat viața și a dus la o serie de schimbări de locuri de muncă. A sfârșit prin a trăi cu această afecțiune dureroasă timp de peste un deceniu, înainte de a fi descoperită cauza.

María a explicat că, din motive economice și din cauza distanței mari, trebuia să se deplaseze în oraș cu motocicleta soțului ei pentru a merge la medic. Cuplul era adesea în imposibilitatea de a se deplasa în lunile de iarnă din cauza stării drumurilor din comună.

Afecțiunea ei a fost în cele din urmă diagnosticată atunci când o ecografie și un RMN au arătat cauza durerii, lăsând-o pe María și pe medici înmărmuriți.

Se pare că a trecut prin 4.000 de zile de chin din cauza unui ac și a unei ațe, rămase în corpul ei.

Ligaturarea trompelor, cunoscută și sub numele de legarea trompelor, este un tip de contracepție permanentă.

În timpul procedurii, trompele uterine sunt tăiate, legate sau blocate definitiv.

Pentru a efectua operația, se introduce un ac sau se face o tăietură prin buric, astfel încât abdomenul să poată fi umflat cu gaz.

În cele mai multe cazuri, medicul folosește instrumente pentru a sigila trompele prin distrugerea unor părți din pereți sau prin blocarea lor cu inele sau cleme de plastic.

Moldova invită România să participe împreună la Eurovision. Iată ce răspunde Ovidiu Anton
Articolul anterior
Cum arată părinții Anastasiei Fotachi!
Articolul următor