Câștigătoarea locului I la categoria „Liceu” în cadrul concursului național „Scrisoare mamei”, ediția a III-a, este Veronica Gaidei, elevă în clasa a XII-a „U” la Liceul Teoretic Lipcani. Mai jos vă propunem să citiți lucrarea câștigătoare.
„Dragă mamă, din păcate scrisoarea mea n-o să-ți vină prin poștă și n-o vei primi niciodată prin e-mail, pentru că e doar una din formele monologului, o invocație spre tine.
Știi, Mamă, stau aici de cîteva luni și viața de afară mi se pare cam agitată, oamenii cam triști, iar tu, pari a fi chinuită de ceva… ceva care mă amenință, da, simt și asta…
Viața mea pare a fi microscopică comparativ cu această lume uriașă. Mi-e frică de ea, la fel cum mi-e teamă și de întuneric, vorbesc de cel total. Mamă, te aud plîngînd în fiecare zi, mai bine zis te simt. Îmi pare rău, nu am vrut să provoc nimănui durere. Te-aș îmbrățișa, mamă, cu mîinuțele mele mici, dar eu nu pot pleca de aici, nu încă… Ți-aș spune o poveste cu sfîrșit fericit, dar eu încă nu pot vorbi și nici povești nu prea știu. M-aș închina în fața ta, să-mi cer iertare, pentru existența mea…
Știu Mamă, ești tînără, e prea devreme să ai copii și nici cu tata nu sunteți căsătoriți, aveți în față o viață, carirere și totul a ieșit atît de aiurea… spune-mi ce-aș putea face pentru ca să zîmbești, să fii fericită?
Vrei să-ți spun ceva, un mic secret?… copii singuri își aleg părinții, cocostîrcul ce aduce bebeluși nu există și eu te-am ales pe tine, Mamă, pentru că aveai ochi de culoarea codrilor, buze trandafiri și în plus, păreați a fi atît de fericiți cu Tata. De unde era să știu că nu mă așteaptă nimeni în această lume?
Și mai vreau să-mi cer iertare de încă un lucru, că sunt fată… Da, poate să fi fost băiat mă accepta Tata mai ușor… În acest caz aș fi putut deveni cosmonaut, businessman, sau președinte, dar așa, sunt doar o fată?… O ființă dependentă de familie, bărbați, creatură ce e nevoită întotdeauna să se supună altora, mie însă, mama, deja mi-e sete de libertate și independență, vreau să aduc ceva frumos în lumea asta. Vreau ca fetele și femeile să înțeleagă că e absurd să mori fără a-ți realiza visurile, dar pentru asta, Mamă, am nevoie de ajutorul tău.
Aș vrea să văd și eu lumina zilei, să îmbrac rochițe drăguțe și pantofiori, să desenez flori și soare, să învăț culorile și să mă joc cu jucării. Dar știi, dacă se va întâmpla că eu voi avea numai două rochițe de tot, una pentru grădiniță și alta pentru casă, iar pantofiorii va trebui să-i cumpărăm mai mari, pentru ca să-i pot purta mai mult timp, jucării vor fi puține, iar florile desenate vor fi toate de aceeași culoare, eu nu te voi învinui, Mamă. O viață umană e mai scumpă decât toate…
Dar stai… cine e domnul acesta și ce-ți dă el să semnezi? Ce înseamnă întrerupere de sarcină? Ce vrei să faci, Mamă? Chiar n-am meritat eu viața prin faptul că sunt parte din tine? Sunt neajutorată aici, oricine poate să mă rănească, iar de protejat… cine ar vrea să mă protejeze când nici măcar tu nu crezi că ți-aș putea aduce fericire?
Știi, chiar dacă am doar câteva luni împreună, inima mea oricum seamănă cu a ta, ea simte, poate nu la fel, dar simte… Vreau la tine, Mamă, să fac primii pași, să merg la grădiniță, să vezi cât de frumos desenez, să te bucuri pentru că am învățat o nouă poezioară… Și îmi pare rău… îmi pare foarte rău… că n-a fost să fie, însă chiar și așa vreau să știi un lucru: eu oricum te iubesc, pentru că eu sunt parte din tine, iar tu ești parte din mine și te aștept… te aștept de cealaltă parte a veșniciei pentru a te îmbrățișa și pentru a-ți povesti, totuși, o istorioară ce ar fi putut să aibă un final fericit.”
