Sfatul psihologului: E sau nu e bine să asiste soţul la naştere?

Decizia de a fi prezent soţul în momentul naşterii copilului este luată în parte de către fiecare cuplu. În unele cazuri acest lucru este aprobat de către viitorii părinţi, în cazul altor cupluri – soţul nu este prezent la naşterea micuţului, fie din cauza refuzului acestuia de a participa, ori pentru că acest lucru nu este dorit de către mamă. În căutarea unor răspunsuri la întrebarea, dacă totuși e bine sau nu e bine ca soțul să fie prezent în momentul nașterii copilului, s-a apelat la părerile mămicilor și la sfaturile specialiștilor, pentru a vedea care este varianta cea mai relevantă atât pentru confortul mămicii, cât și al tăticului.

separator

137Pro sau Contra?

„Această hotărâre ține de fiecare cuplu în parte. În cazul meu, cunoscându-mi soţul şi ştiindu-i opinia categorică privind acest lucru, totuşi am insistat să-mi fie alături. Însă, atunci când am văzut o naştere pe viu, mi-am schimbat definitiv opinia”, a mărturisit Ana-Maria, mămică.
„Nici nu pot să vă redau cât de mult m-a ajutat simpla lui prezență în sala de naştere. Faptul că mi-a fost aproape fizic şi moral, m-a făcut să trec cu bine peste această experiență care, pe cât de naturală e, pe atât e de grea”, ne-a  afirmat Adela, altă mămică.

Aproximativ 90% dintre soți asistă la naștere

În cadrul maternităților functionează așa numita “Şcoala Mamei”, unde toți doritorii au posibilitatea să deprindă abilități de îngrijire a femeii atât în timpul travaliului (să maseze anumite zone indicate de specialist, să-şi ajute soţia în găsirea unei poziţii confortabile etc.), cât și la naștere (să-şi încurajeze jumătatea, să-i amintească să respire corect etc.)

Mother resting in hospital bed as husband soothes newbornLudmila-Lilia Canțîr,  moașa principală de la Maternitatea nr. 2 din Chișinău, cu o experiență de 28 de ani în spate, susține următoarea idee:

„Chiar dacă a făcut cunoștință din timp cu personalul medical, femeia în timpul nașterii are nevoie de susținere, și anume, de prezența unei persoane apropiate, fie soțul, mama sau sora. Sigur că situațiile diferă de la caz la caz, însă marea majoritate dintre mămici astfel se simt în siguranţă”.

Sfatul psihologului

„Bine sau rău? Aceasta se va decide doar de către partenerii de cuplu. Menționez acest aspect, deoarece fiecare cuplu are o legătură emoțională individuală, modele comportamentale și un grad diferit al relației care îi unește. Recomand inițial să se discute despre acest pas. Ar putea exista o doză de frică sau jenă, ceea ce este absolut firesc și nu ar fi cazul să dea naștere unor disensiuni în cuplu. Este bine să se țină cont de ambele păreri și nevoi, pentru a se asigura că fiecare se simte confortabil cu decizia luată. Dacă tatăl va asista sau nu la naștere, o decide cuplul. Viitorii părinți pot apela la un psiholog pentru a li se explica avantajele pe de o parte și riscurile de cealaltă parte. Însă, dragi mămici și tătici, aceasta este întrebarea la care nici specialiștii nu vă pot da un răspuns concret”, este de părere Dorina Vasilache, psiholog.

Concluzii

Pro:

1. Încurajează și susține moral soția.

2. Dacă a frecventat cursurile de pregătire pentru naștere sau dacă cel puțin s-a informat la capitolul “travaliu” și “naștere”, atunci va fi de folos soției.

3. Astfel, devine participant activ nu numai la conceperea, ci și la nașterea copilului.

Contra:

1. Statisticile arată că, prezența taticilor la nastere duce la tulburări sexuale în cuplu și uneori chiar și la divorț.

2. Mulți tătici se tem să asiste la naștere datorită faptului că se simt neputincioși în fața durerii pe care o suportă partenera.

3. Prezența partenerului le poate jena pe unele femei, motiv pentru care travaliul poate deveni mai lung și mai dureros decât ar fi în mod normal.

sursa: eumama.md

Țara din Europa care interzice părinților să distribuie fotografiile copiilor lor pe rețelele de socializare

Părinților dintr-un puternic stat european li se va interzice să distribuie fotografii cu copiii lor pe rețelele de socializare, după ce parlamentarii au aprobat o lege care vizează protejarea vieții private a minorilor pe internet.

parinti, copii, fotografie

Așadar, parlamentarii din Franța au votat în unanimitate pentru adoptarea unor noi legi care vor împiedica părinții din această țară să posteze fotografii ale copiilor lor pe rețelele de socializare.

Deputatul Bruno Studer, din partidul Renaissance al președintelui francez Emmanuel Macron, a prezentat propunerea legislativă la începutul acestei luni la l’Assemblée Nationale (Adunarea Națională).

Studer a declarat pentru Radio France Internationale că legea are ca scop „să le dea putere părinților” și să le arate tinerilor că „părinții lor nu au un drept absolut asupra imaginii lor”, informează protv.ro, conform LAD Bible.

„Un copil de 13 ani are în medie 1.300 de imagini cu el însuși care circulă pe internet. Acestea sunt fotografii care pot fi folosite în mod abuziv pentru pornografie infantilă sau care pot duce la hărțuire în mediul școlar”, a declarat Struder într-un interviu pentru cotidianul Le Monde.

Proiectul de lege afirmă că 50% dintre fotografiile schimbate pe forumurile de pornografie infantilă au fost postate inițial de părinți pe rețelele de socializare.

„Primele două articole urmăresc să stabilească protecția vieții private ca fiind una dintre responsabilitățile părinților în calitate de titulari ai autorității părintești, pentru care trebuie, evident, să implice copilul. În cazurile cele mai extreme, se prevede că judecătorul de familie poate, dacă este necesar, să facă o delegare parțială forțată a autorității părintești pentru cazul specific al unui exercițiu al dreptului la imagine”, a adăugat Struder.

Struder este membru al delegației pentru drepturile copilului, înființată în septembrie 2022.

Directorul și fondatorul l’Observatoire de la Parentalité et de l’Education Numérique, Thomas Rohmer, a declarat că noile legi merg „în direcția bună”, dar a adăugat că „nu merg suficient de departe”.

„Vorbim mult despre drepturile de imagine, dar nu și despre demnitatea copiilor. Când vezi că unii părinți influenceri își câștigă existența aruncând o lingură de piure în fața copilului lor, putem vorbi în mod legitim despre indignare”, a declarat el pentru Le Monde.

Rohmer s-a referit în special la influencerul francez și fostă vedetă de reality TV Jessica Thivenin, care a fost criticată pe scară largă după ce a întins ciocolată pe mâinile și pe fața fiului său de patru ani și i-a spus că sunt fecale.

Actele care au ca scop să sperie sau să facă farse copiilor pot duce la un sentiment de „trădare” și la o lipsă de încredere în adulți, a declarat psihologul clinician Vanessa Lalo pentru Le Monde.

O femeie și-a pierdut viața după ce i s-a permis să nască natural deși era contraindicat

O femeie a murit după ce a adus pe lume cel de-al doilea copil, după ce medicii i-au permis să nască natural deși nu avea voie datorită stării de sănătate.

O femeie a murit la scurt timp după ce i s-a permis să nască natural deși era contraindicat

Lucy Howell a născut-o prima oară pe fiica cea mare, Rosie, printr-o operație cezariană. Apoi a avut nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a grăbi vindecarea cicatricilor.

Femeia și-a dorit ca a doua naștere să fie naturală

Cu toate acestea, ea a murit după ce a suferit complicații în timpul nașterii celui de-al doilea copil, Pippa, la Royal Hampshire County Hospital, Winchester, notează unica.ro, conform Mirror.

În urma anchetei, sa aflat că Lucy a suferit o embolie a lichidului amniotic (AFE) și o ruptură a uterului în timpul nașterii.

Deși fiica ei a supraviețuit, Lucy a murit la scurt timp după ce a născut.

Anchetatorii încearcă acum să descopere dacă Lucy ar fi supraviețuit în cazul în care i s-ar fi sugerat să aleagă tot o operație de cezariană, ca și în cazul primei nașteri.

Medicul ginecolog Dr. Khazali a spus că a tratat-o ​​pe femeie după prima naștere deoarece o parte a operației de cezariană nu se vindeca.  

După aceea, femeia și-a exprimat dorința de a avea un al doilea copil și l-a întrebat pe medic dacă ar fi posibilă o naștere normală.

Unul dintre medicii care au consultat-o a spus că a fost dorința ei să nască natural

Dr. Khazali a spus: „Îmi amintesc că am avut o conversație aprofundată cu ea în care i-am explicat că nu mai sunt un obstetrician practicant, dar dacă aș fi, aș sfătui să facă o cezariana.

Cu toate acestea, acest lucru nu este în concordanță cu gândirea și sfaturile actuale. Există puncte de vedere diferite.

Dacă ai întreba 100 de obstetricieni, cei mai mulți ar spune că ar prefera să facă o cezariana în cazul lui Lucy. Însă dacă cineva este dornic să aibă o naștere normală, atunci trebuie să o facă doar cu condiția a știi care sunt riscurile.’

Medicii legiști au spus că Dr. Khazali ar fi trebuit să anunțe medicul ginecolog al femeii de intervenția făcută după prima cezariană. Ancheta autorităților este în plină desfășurare pentru a afla cine este vinovat pentru moartea femeii.

Ea are 54 de ani, el 64 de ani. Soții au devenit părinți pentru a doua oară

Ea are 54 de ani, el 64 de ani, pensionarii au devenit părinți pentru a doua oară. Copilul s-a născut prin procedura de fertilizare in vitro. Băiatul este sănătos și a fost deja externat din spital împreună cu mama sa.

Ей 54, ему 64: пенсионеры стали родителями во второй раз

Evenimentul a avut loc într-o familie din Kazahstan. Canalul Telegram „Sputnik-Kazahstan” relatează că un copil cu o greutate de 4510 de grame s-a născut în Spitalul Central Ordabasy din Turkestan, prin operație cezariană.

Ей 54, ему 64: пенсионеры стали родителями во второй раз

Mama este medic de profesie. „Sunt foarte fericit că eu și soția mea avem un fiu. Bucuria mea este nemărginită! L-am numit Nurmukhamed. Mă simt de parcă sunt cu câțiva ani mai tânăr. În ciuda faptului că am 64 de ani, se pare că nu mă voi sătura niciodată de zgomotul copiilor, dimpotrivă, sufletul meu va fi și mai fericit”, își împărtășește emoțiile Sarsen Bekmurat, tatăl.

Apropo, acesta nu este primul copil comun al cuplului. În urmă cu patru ani, în familie s-a născut o fiică.

Spre deosebire de soția sa, Sarsen Bekmurat nu este doar tată, ci și bunic – copiii săi din prima căsătorie au devenit ei înșiși părinți.

„M-am căsătorit la 39 de ani. Sarcina mea anterioară nu a avut succes. Mulți ani nu am putut concepe un copil. Este foarte greu să nu ai copii în familie. Atâția ani, ceva a lipsit din viața mea. Nu am înțeles ce este fericirea maternității. Apoi, eu și soțul meu ne-am hotărât asupra procedurii de inseminare artificială. După ce am promovat toate examenele medicale, am primit ”undă verde””, spune Sandigul Usenbay, mamă fericită în vârstă de 54 de ani.

Ей 54, ему 64: пенсионеры стали родителями во второй раз
Ей 54, ему 64: пенсионеры стали родителями во второй раз

Ce reguli să respecţi atunci când îi faci masaj bebeluşului
Articolul anterior
Ce este rujeola şi cum se manifestă
Articolul următor