Băieţelul este un copil talentat şi pentru că ştie să relateze cu lux de amănunte despre toate speciile de animale, conducerea Grădinii Zoo din Moscova a decis să-l angajeze cu acte în regulă.
Potrivit publicaţiei „Komsomolskaia Pravda”, care citează declarațiile directorului instituţiei, Svetlana Akulova, Grădina ZOO din Moscova are un angajat în vârstă de doar cinci ani.
Ilia Petrov a fost angajat pentru a le povesti vizitatorilor despre animalele de la Grădina Zoologică de la Moscova. Svetlana Akulova spune că ZOO Moscova va prezenta trei proiecte noi, iar la unul dintre acestea a fost inclus să participe și Ilia Petrov.
„L-am botezat „Tânărul Drozdov” (după numele lui Nikolai Drozdov, un renumit cercetător ştiinţific – biolog din perioada sovietică n.r). L-am cunoscut absolut întâmplător la Grădina Zoologică, când o angajată l-a auzit cum acesta îi povestea mamei sale cu lux de amănunte despre unele specii de animale, relatând „cu vocea unui adult”.
,,Băieţelul are cinci ani și dorește să intre în Clubul tânărului biolog”, a mai adăugat Akulova. Ea a precizat că acesta le va povesti vizitatorilor Grădinii ZOO Moscova despre animalele din voliere.
„I-am cusut o uniformă specială, a fost angajat oficial în cadrul ZOO Moscova și va primi şi un salariu. Este extrem de serios, știe să povestească detaliat despe iguane, elefanți, leoparzi, gheparzi…”, a mai spus Akulova.