Examinările medicale profilactice ale copiilor pentru admiterea în instituțiile de învățământ se vor efectua până la 20 august

Examinările medicale profilactice ale copiilor pentru admiterea în instituțiile de învățământ preșcolar, primar și gimnazial, se vor efectua până la 20 august.

separator

Potrivit Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, vor fi organizate examene medicale cu scop profilactic ale copiilor pentru admitere în instituțiile de învățământ, inclusiv periodice, prin programare obligatorie prealabilă, asigurându-se zile și ore speciale, în funcție de fluxul și numărul de copii programați pentru examinare.

Examinarea medicală se va efectua cu respectarea următoarelor măsuri:

– Realizarea vaccinării obligatorii pentru vârsta respectivă a copilului reieșind din indicațiile individuale și recuperarea restanțelor de imunizare prin diminuarea intervalelor de vaccinare până la 30 zile;

– Examinarea medicală riguroasă/atentă a copiilor de către medicul de familie în vederea depistării abaterilor de la dezvoltarea normală sau a diverselor maladii;

– În cazul copiilor sănătoși – eliberarea de către medicul de familie a extrasului (F-027), care să conțină informații despre starea sănătății copilului, calendarul de vaccinare , lipsa contactului cu bolnavi infecțioși și recomandări privind particularități de regim;

– În cazul copiilor cu suspecții la careva patologii sau care se află la evidență cu maladii cronice se va elabora un plan individualizat de consultații la medicii specialiști de profil, investigații și tratament, în funcție de starea de sănătate sau riscurile medico-sociale;

– Solicitarea consultației medicilor specialiști de profil numai în cazurile când, după examinare primară de către medicul de familie/pediatru se constată indicații medicale cu programare prealabilă obligatorie.

Catalogul clasic va fi înlocuit cu cel electronic. Versiunea digitală a fost finalizată
Articolul anterior
Expertiza medico-legală: bebelușul de 4 luni din Sângerei, a fost ucis cu 40 de lovituri în regiunea capului
Articolul următor
Alte articole interesante