Fetiţa de 9 luni, născută cu ciroză a ficatului, s-a stins din viaţă

Durere fără margini. Ruxanda, fetița de doar 9 luni, din Ialoveni, născută cu ciroză a ficatului, s-a stins din viaţă până la operația de transplant.

Tragedia s-a întâmplat până la operaţia de transplant, la care micuţa a fost transportată acum o săptămână în Italia. Anunţul sfâşietor a fost făcut de către Svetlana Sainsus pe pagina sa de Facebook.

În ajutorul micuţei s-au mobilizat, mai mulţi oameni cu inimă mare, care au donat bani pentru intervenţia chirurgicală. În timp record, a fost adunată suma de peste 150 de mii de euro. În data de 22 decembrie, fetiţa a fost transportată în Italia cu un avion SMURD din România.

,,Mă doare sufletul și inima și nu știu măcar ce să scriu, mesajul de ieri noaptea al mămicăi Ruxandei m-a lăsat fără cuvinte. Nu a rezistat inimioara ei, a obosit micuța de luptă și a decis să meargă acolo unde nu exista durere. Noi am făcut tot posibilul as zice eu (am adunat suma în timp record, am fost alături de ea până în ultima clipă, toți cu rugăciuni și ajutor material, dacă am fi putut să îi donăm zile, timp, ani😭😭. Știu că nimeni și nimic nu va alina durerea părinților”, scrie Svetlana Sainsus.

Banii adunați pentru acest caz vor fi direcționați către alți oameni care au nevoie de ajutor.

,,La moment ne ocupăm să ajutăm părinții cu organizarea transportării acasă. După ce primim banii înapoi de la clinică, revenim cu detalii cui vor fi donati si cum vor fi repartizați. Vă mulțumesc încă o dată pentru tot, de ce ne suferă copii? Unde e dreptatea?😢”, a mai comunicat Svetlana Sainsus, cofondatoarea proiectului Caritate.md.

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Unul dintre primele camioane care au trecut noua graniţă dintre UE şi Marea Britanie a fost condus de un șofer român
Articolul anterior
Un tânăr şi-a pârât prietenii la poliţie pentru că nu l-au primit la petrecerea de Revelion
Articolul următor