În mai puțin de trei luni va deveni mămică a doua oară, iar emoțiile ating niveluri maxime. Gloria Gorceag trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața unei femei: cu un bebe în burtică și un frățior care abia așteaptă să-l cunoască pe noul membru al familiei. În timp ce pentru multe mămici, sarcina este o perioadă delicată, Gloria a povestit cum a fost în cazul ei, mai ales în primele luni ale acestei perioade.
,,Sunt femei pentru care perioada de sarcină e o poveste cu zâne și sunt femei pentru care această perioadă e un adevărat chin, eu sunt undeva pe la mijloc”, mărturisește prezentatoarea TV.
,,Am avut grețuri, dar n-a fost grav, m-au chinuit migrenele, dar a fost suportabil și știu ce înseamnă să nu mai poți controla cifrele de pe cântar, dar m-am resemnat și nu mă mai stresez prea mult pe seama asta”. ,,Nu sunt o mare gurmanda, dar am să trec în listă și faptul că pot manca ce-mi poftește inima fără să mă simt vinovată după. Adevărul e că nu prea rup ușa frigiderului ca data trecută”.
Tânăra mămică spune că părul ei s-a schimbat în această perioadă. ,,Nu am observat ca părul să devină brusc mai mătăsos, în schimb i-am dat pace să crească în voia lui, măcar o vreme”.
Despre somnul în sarcină
,,Dorm cam prost și când reușesc să leg vreo două ore de somn, am un milion de vise de tot felul, ori mă trezesc la fiecare fosăit al lui Leo și la fiecare mieunat al motanului”.
Mișcarea
,,Chiar dacă mă încăpățânez să merg la sala de sport, obosesc și gâfâi după fiecare exercițiu, evident că nu fac podișorul și abdomene, sunt exercitii simple pentru gravide”.
,,Hormonii o iau razna. Ba plâng de la un fleac, ba că nu mi-au ieșit clătitele, sau la o serie din serialul “Homeland”. Soțul meu e de-a dreptul speriat de aceste mici melodrame. Tot ce poate murmura sub nas atunci e “hormonii, sper că-s hormonii” si nu mi-o spune mie.
,,Hai sa trec la părțile frumoase. Chiar dacă nu mă simt momentan un fluturaș, ador cel mai mult acum misșcările bebelușului din burtică. E cea mai frumoasă senzație care poate exista după parerea mea.
Toata lumea e mai bună cu mine. Toți sunt un pic mai atenti si toti vor să mă hrănească. E și ăsta un bonus bunicel.
,,Cu siguranță ce vă povestesc acum, vă este bine cunoscut, vouă mamelor, dar las textul ăsta aici pentru ca este important să știți că nu e grav dacă uneori sarcina nu vine numai cu lucruri zen, că nu e grav să recunoști că abia aștepți să vină pe lume minunea pentru că ți-e dor de tine negravidă.
Dar, ca, de fiecare dată când simt un ghiont în burtică îmi amintesc ce minune traiesc”, a declarat Gloria.
sursa foto: Instagram/Gloria Gorceag