În Chișinău, începe construcția unui bloc cu nouă etaje, chiar la 5 metri de curtea unei grădinițe cu 400 de copii

În Chișinău, se intenționează construcția unei clădiri înalte chiar în fața unei grădinițe. 400 de copii vor înghiți praf și zgomote în fiecare zi. Părinții copiilor luptă cu această construcție, categoric ilegală, și își doresc ca mesajul lor să ajungă la autorități.

separator
E vorba despre grădinița nr. 136 din sectorul Râșcani al Capitalei, situată pe strada Macilor nr. 35. În apropiere se află și un alt centru pentru copii, Centrul de dezvoltare ,,Orfeu” pentru copii cu dizabilități.

,,Nimeni absolut nu s-a gândit ce consecințe va avea praful, zgomotul asupra copiilor”, spun părinții. ,,Direct peste gard, este planificată construcția. Doar în grădinița noastră există 13 grupe a cate 30 de copii. Este vorba despre 400 de copii între 3 și 7 ani. Alături, o instituție frecventată de către copiii cu nevoi speciale. cu copii care prezintă diverse anomalii. La noi în țară, se scuipă pe tot și pe toate, chiar și pe copii. Kilograme de praf în toată grădinița, în bucătărie și în săli, nu poți nici să deschizi geamurle, nici copii nu vor putea să doarmă. Condiții nesănătoase, gălăgie și zgomote întreaga zi. Cine își va asuma responsabilitatea pentru sănătatea copiilor noștri, starea lor psihologică?”, mai scriu părinții. 

Potrivit părinților, de fiecare dată când au loc audieri și discuții despre acest caz, oamenii sunt anunțați cu doar două ore înainte de întâlnire.

Pe 8 februarie, va avea loc ședința la pretura sectorului Râșcani, unde se va lua decizia dacă va fi sau nu construit acest bloc. Părinții sunt la capătul puterilor.

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Care este numele adevărat al lui Meghan Markle
Articolul anterior
Acum e clar de la cine a moștenit frumusețea! Cum arată mama Anastasiei Fotachi?
Articolul următor