În Republica Moldova ar putea fi deschise minicreșe

Începând cu anul viitor, în Republica Moldova ar putea fi deschise minicreşe, iar activitatea bonelor va fi reglementată prin lege. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale lucrează la elaborarea unui astfel de proiect.

8 exerciții pentru bebeluși – Copii și Părinți

Din septembrie, familiile cu copii, incluse în Programul social, vor beneficia de ajutoare sociale mai mari din partea statului, transmite tvrmoldova.md.

Potrivit statisticii, 52 la sută dintre familiile sărace din Republica Moldova sunt familiile cu copii. Pentru a le sprijini, statul a decis să opereze modificări la sistemul de ajutor şi să majoreze, din septembrie, alocaţiile sociale. Asta va duce şi la creşterea numărului de beneficiari incluşi în Program.

DAN PERCIUN, deputat, preşedintele Comisiei protecţie socială: „Cu tot suportul care vine din partea statului noi nu reuşim să scoatem aceste familii din sărăcie. Ele continuă să fie acolo, în special cele cu trei şi mai mulţi copii, şi atunci am considerat că este important să punem asta ca prioritate. 

Reforma a fost pornită şi ea o să se finalizeze în luna septembrie, când nemijlocit o să intre primele plăţi majorate. În mediu o plată de ajutor social este de 600 de lei, dar va fi semnificativ mai mare, practic dublu de ceea ce este la moment”.

În Parlament a fost înregistrat recent un proiect de lege care prevede extinderea perioadei în care poate fi oferit concediul de paternitate de la 56 de zile până la un an. Proiectul prevede şi crearea unui program flexibil de muncă pentru părinţi. 

Ministerul Muncii a anunţat că lucrează la elaborarea unui proiect care prevede deschiderea minicreşelor şi reglementarea activităţii bonelor. Asta în condiţiile în care rata de acoperire cu servicii de creşă pentru copiii sub trei ani în Republica Moldova este sub 20 la sută, iar în Chişinău – de doar 12 la sută.

MARCEL SPATARI, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale: „Elaborăm un cadru mai flexibil, dar securizat pentru apariţia unor minicreşe sau pentru a reglementa activitatea bonelor la domiciliu, inclusiv a bonelor care primesc la ele acasă copii. O persoană va putea să se înregistreze în calitate de îngrijitor pentru copii de vârstă timpurie, dacă este certificată şi dacă se înregistrează oficial.”

Ministerul intenţionează să creeze şi un Fond public de finanţare a creşelor şi un mecanism de acordare a tichetelor de creşă.

MARCEL SPATARI, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale: „Dacă standardele vor funcţiona, de ce să nu subvenţionăm aceste minicreşe? Astfel de soluţii există la nivel internaţional, în Germania se numesc mame de zi”.

Fondul ONU pentru Populaţie salută iniţiativele legislative propuse şi cele aprobate recent de autorităţile de la Chişinău.

NATALIA PLUGARU, reprezentantă UNFPA Moldova: „Fiind întrebată populaţia Republicii Moldova în ce măsură reușeşte să combine viaţa de familie şi cea profesională, doar 5% au spus că reușesc să facă acest lucru. Ceea ce indică că există un teren foarte mare de lucru.  

Atunci când ţările oferă şansa de partajare a concediului de îngrijire a copiilor, ore flexibile de muncă, toate acestea pe termen lung au un impact foarte benefic asupra dezvoltării cognitive a copiilor, asupra relaţiilor pozitive în cuplu”.

În prezent, sunt în proces de elaborare standardele de ocupare pentru bone. De la 1 septembrie vor fi organizate cursuri pentru certificarea profesională a acestora.

Elevii claselor primare vor putea primi abonamentele de călătorie anuale săptămâna viitoare

Primarul Capitalei, Ion Ceban, anunță că până la sfârșitul săptămânii curente, 35 de mii de abonamente pentru elevii claselor 1-4 vor fi repartizate la toate instituțiile de învățământ, iar elevii vor intra în posesia acestora începând cu săptămâna viitoare.

Totodată, edilul Capitalei anunță că de mâine, 6 iulie, vor fi disponibile în vânzare alte 20 mii de abonamente de călătorie de tip G-6, pentru călătorii generali, cu perioada de valabilitate de 6 luni, aceste abonamente fiind cele mai solicitate de către călători.

„Prețul acestora este de 972 lei și vor fi accesibile în toate punctele de vânzare anunțate anterior – rețeaua „Moldpresa” și parcurile de autobuze și troleibuze. 

Stocul de abonamente pentru 1 lună și 3 luni este suficient.

Iată unde pot fi procurate abonamentele în funcție de categoria de beneficiar:

Călătorii generali, studenții și elevii claselor 5-12 procură abonamentele pentru călătorie la punctele de vânzare din rețeaua „Moldpresa” și la parcurile de troleibuze și autobuze.

Pentru a beneficia de facilități, studenții și elevii prezintă carnetul de student/elev.

Elevii claselor 1-4 vor ridica abonamentele anuale în cadrul instituțiilor de învățământ în care studiază. Până vor primi abonamentele, aceștia vor circula gratuit.

Pensionarii, dar și celelalte categorii de populație care beneficiază de călătorii gratuite, conform legislației în vigoare, vor călători gratuit în transportul public, la prezentarea documentului permisiv.

Personalul din domeniul medical, care activează în instituțiile medicale municipale, solicită abonamentele de la instituțiile în care activează.

Personalul din domeniul învățământului, care activează în instituțiile municipale, solicită actul permisiv la Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, în baza căruia pot procura abonamentul cu preț redus de la Regia Transport Electric Chișinău.

Capii de familii monoparentale solicită actul permisiv la Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în baza căruia vor procura abonamentul cu preț redus de la Regia Transport Electric Chișinău.

Familiile cu mulți copii (3 și mai mulți copii minori) solicită actul permisiv la Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în baza căruia vor procura abonamentul cu preț redus de la Regia Transport Electric Chișinău. 

Agenții economici vor face comandă prealabilă la Regia Transport Electric Chișinău, până în data de 10 a fiecărei luni, care precedă perioada solicitată de valabilitate a abonamentului”, a scris pe Facebook Ion Ceban.

sursa: www.stiri.md

O mamă a născut pe marginea șoselei, s-a urcat în mașină și a condus acasă cu bebelușul încă atașat de cordonul ombilical

Cine se mai îndoiește că mamele au superputeri, nu o va mai face după ce va citi povestea unei mame care a născut în mașină și apoi, cu nou-născutul ei încă atașat de cordonul ombilical, a plecat acasă pentru că o așteptau ceilalți copii să vină cu mâncare de la cumpărături.

mama care a nascut pe marginea drumului cu familia ei

O mamă din Kentucky, SUA, a ajuns să țină subiectele publicațiilor din întreaga lume după ce a dat naștere singură celui de-al șaselea copil al ei în mașină. Heather Skaats (34 de ani) era deja la a șasea sarcină și, cunoscându-și bine corpul, deși avea mici contracții și mai ales pentru că avea data estimativă a nașterii peste trei săptămâni, își vedea de viața ei obișnuită, având grijă de cei cinci copii ai ei și hrănindu-și caii de la fermă. Așa că atunci când a plecat la cumpărături duminică alături de copiii ei nu și-a imaginat nicio secundă că nașterea în apă acasă, așa cum și-o plănuise, nu va mai avea loc.

Heather povestește pentru Today că a început să resimtă contracțiile din ce în ce mai puternice în timp ce conducea și, gonind a să ajungă acasă cât mai repede, a simțit că nu mai poate și a tras pe dreapta. Și-a calmat copiii spunându-le că va fi totul bine, și-a sunat soțul și apoi s-a dus în iarbă și s-a lăsat pe vine. ”Mi-am pus mâna jos și i-am simțit capul copilului. Nici măcar nu a fost nevoie să împing. Eram la telefon cu Nick, soțul meu și 20 de secunde mai târziu, iată-l, era acolo! Fiul nostru!”

A prins bebelușul de 3200 de grame, care a deschis ochii și a început să plângă. Cu placenta încă atașată, mama a intrat în mașină și le-a prezentat copiilor noul frățior. Copiii cu vârste între 2 și 13 ani au fost șocați. Acasă, fiica cea mare a ajutat-o să elimine placenta până ce a venit și moașa. Heather povestește că îți amintește cum moașa, șocată și ea, aduna firele de iarbă de pe bebeluș.

”Ei bine, aveam plănuită încă o naștere în apă acasă, așa cum mai făcusem. Dar nu a mers conform planului. Conduceam, cu toți copiii în mașină, și am simțit că trebuie să opresc. Am coborât din mașină, m-am dus în iarbă pe partea cealaltă și am făcut un bebeluș, la propriu. A fost atât de repede. Credeam că asta se întâmplă numai în filme! Am condus înapoi acasă cu bebelușul atașat la cordonul ombilical, unde moașele au venit 10 minute mai tîrziu și au cules firele de iarbă de pe el. Sunt încă în stare de șoc că am npscut pe marginea șoselei. Soțul meu nu este prea încântat că nu a fost prezent, dar măcar eram cu el la telefon când l-am sunat și i-am spus că voi naște copilul pe marginea drumului. Și 5 secunde mai târziu asta am făcut. Eram în grajduri hrănind caii și 20 de minute mai târziu aveam un nou-născut în brațe. Încă nu i-am ales un nume. Însă soțul meu zice să îi spunem The Flash! 😂”, scrie fericita mamă pe contul ei de Facebook.

Heather spune că este convinsă că procesul a fost fără evenimente periculoase, pentru că toate celelalte nașteri ale ei au fost acasă, în apă, și că asta a ajutat-o să fie calmă și să aibă încredere în corpul ei și în procesul natural al nașterii. 

sursa

Vloggerița Katy Black a aflat sexul celui de-al treilea copil! Ce surpriză îi așteaptă pe tinerii părinți?

Vloggerița Katy Black este însărcinată pentru a treia oară, iar zilele trecute tânăra mămică și soțul său, Cristian, au aflat sexul celui de-al treilea copil. Părinții ai doi băieței vor mai avea un fiu!

 (video) „Eu m-am străduit”. Katy Black a aflat sexul celui de-al treilea copil: Nu ne-am așteptat

Katy Black și soțul ei au organizat o mică petrecere la care au invitat cei mai apropiați prieteni. Anunțul despre sexul bebelușului a fost dezvăluit după ce părinții au spart un balon în care se ascundeau confetii de culoare albastră. Așa cei prezenți au aflat că în burtică un bebeluș de sex masculin așteaptă să vină pe lume.

Katy Black a publicat o secvență video pe contul său de Instagram, urmărit de peste 400 de mii de abonați.

,,Nu ne-am așteptat…”, a menționat ea. ,,Mulțumim lui Dumnezeu pentru încă un băiețel 💙👶🏻. Mulțumesc tuturor pentru această sărbătoare minunată. A fost o zi de neuitat datorită oamenilor prezenți la eveniment”, a spus Ecaterina.

Ecaterina și soțul său, Cristian Cebotari cresc împreună doi băieți, pe nume Simon și Eugen.

Natalia Gavrilița: Suntem o țară pașnică care crede în dialogul diplomatic
Articolul anterior
Un copac s-a prăbușit pe terenurile de tenis din centrul Capitalei
Articolul următor