În școli, și elevii claselor gimnaziale vor beneficia de alimentație gratuită

Elevii claselor gimnaziale vor fi alimentaţi gratuit. În scurt timp, vor fi prezentate calculele necesare, iar statul va aloca, împreună cu autorităţile publice locale, finanţele necesare pentru a organiza alimentarea copiilor.

separator
„În afară de datoria noastră să le asigurăm sănătate, este şi această imunitate, care trebuie sporită”, a menţionat, luni, premierul Ion Chicu, după şedinţa conducerii de vârf a Republicii Moldova

Solicitată de IPN, Angela Cutasevici, viceprimar al municipiului Chişinău, a precizat că în prezent sunt alimentaţi gratuit la şcoală elevii claselor a I – IV-a au parte de mic dejun gratuit şi elevii claselor a V – IX-a, care provin din familii nevoiaşe, raportează TVR Moldova cu referire la sursa citată.

Avertizarea INP, în contextul ninsorilor care se apropie
Articolul anterior
Bebeluș de trei zile, găsit într-o cutie din carton, într-o casă abandonată
Articolul următor
Alte articole interesante