Maximum 10-12 copii în grupă. Primăria Chișinău a elaborat planul de acțiuni privind redeschiderea grădinițelor

Primăria municipiului Chișinău anunță că a fost elaborat unui plan de acțiuni manageriale, care vine să reglementeze activitățile grădiniţelor, în contextul pandemiei COVID-19. Documentul va servi drept ghid pentru instruirea personalului și părinților și va asigura respectarea tuturor cerinţelor recomandate de specialişti pentru a nu răspândi noul tip de virus în rândul copiilor.

separator

Atât personalul didactic, cât și cel auxiliar, dar şi părinţii vor fi informaţi despre acțiunile și responsabilitățile fiecăruia în această situaţie. Totodată, angajaţii grădiniţelor vor fi instruiţi cu privire la măsurile de protecţie şi igiena personală în timpul procesului educaţional.

Acţiunile care sunt întreprinse sau urmează a fi aplicate în instituțiile de educație timpurie, în contextul pandemiei COVID-19 sunt:

– Reparația cosmetică/capitală în grădiniţe;

– Salubrizarea, amenajarea terenului și încăperilor;

– Dotarea cu utilaj necesar, echipament, inventar conform cerințelor actelor reglatorii;

– Asigurarea instituției/grupelor cu necesarul de săpun, detergenți, dezinfectanți, echipament de protecție personală (halate, ecrane de protecție, mănuși, măști, covorașe cu dezinfectant) pentru asigurarea condițiilor de control și minimizarea răspândirii infecției Covid-19;

– Asigurarea instituției cu numărul necesar de termometre electronice sau cu infraroșu fără contact cu pielea;

– Dezinfectarea tuturor încăperilor de grupă, a terenurilor de joacă, a blocului alimentar, depozite, spălătorie, dar şi a suprafeţelor sau a grupurilor sanitare;

– Organizarea grupelor pentru primirea copiilor eșalonat, cu maxim 10-12 copii în grupă, având prioritate micuţii cu vârsta 4-6 ani;

– Replanificarea numărului de paturi în dormitoare și a meselor în sala de grupă, cu păstrarea distanței de cel puțin 1 m;

– Stabilirea unui orar/grafic de sosire/plecare a fiecărui copil în instuție cu intervale mici, pentru a evita aglomerarea la efectuarea termometriei;

– Realizarea graficului de livrare a bucatelor în grupa de copii, pentru a evita aglomerarea la blocul alimentar.

În cadrul ultimei ședințe a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică din 24 iulie, curent, a fost luată decizia de a menține grădinițele închise până în data de 1 septembrie a.c.

Totodată, părinții vor fi obligați să semneze o Declarație pe proprie răspundere, după modelul prezentat mai jos:

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Un tată și copiii săi, medici, muncesc cot la cot în prima linie de luptă cu Covid-19
Articolul anterior
217 cazuri noi de Covid-19, confirmate în ultimele 24 ore
Articolul următor