Medicii au reușit să salveze degetele tăiate cu toporul ale copilului din Glodeni

Operația băiatului de șase ani de la Glodeni a fost de durată, iar medicii de la Spitalul clinic municipal „Valentin Ignatenco” au reușit să restabilească degetele. Acum, spun ei, este foarte importantă perioada postoperatorie, ca să nu existe complicații, cum ar tromboza vaselor, în condițiile în care degetele copilului sunt foarte subțiri.

separator

Contactat de IPN, șeful Secție de traumatologie-ortopedie, Anatolii Curcă, a declarat că a fost o intervenție micro-chirurgicală delicată și destul de lungă, dar ambele degete au fost restabilite. Acum copilul este în stare gravă, dar stabilă, fiind în secția reanimare, pentru a-i asigura circulația sanguină și pentru a preveni eventuale consecințe grave.

Potrivit doctorului, în astfel de cazuri este necesară o îngrijire specială în perioada postoperatorie, fiindcă vasele sunt foarte înguste, iar primele trei zile sunt decisive pentru prevenirea trombozei arteriale. Băiatul va mai rămâne internat 10-12 zile, iar în câteva săptămâni va începe recuperarea.

Băiatul a ajuns la spital, cu degetele tăiate cu toporul, accidental, de către fratele său mai mare, în vârstă de 10 ani.

Petiție! ,,Părinții la muncă – copiii în siguranță”, părinții cer autorităților redeschiderea grădinițelor
Articolul anterior
România anunță lista măsurilor de relaxare, începând cu 1 iunie
Articolul următor
Alte articole interesante