Medicii luptă intens pentru salvarea unei femei de 29 ani infectate cu Covid-19 și a bebelușului său. Mama este intubată, copilul a primit nota 1 la naștere

În Botoșani, medicii se luptă pentru a salva viața unei tinere de doar 29 de ani, diagnosticată cu Covid și a bebelușului ei. Din păcate, Coronavirusul i-a afectat grav, atât pe mamă, cât și pe copilul acesteia.

Copilul a venit pe lume prematur, după o operație efectuată de urgență. Copilul a fost intubat imediat, iar mama lui este în stare gravă.

Femeia și soțul ei au venit înainte de Crăciun acasă, din Norvegia. Pentru a putea veni în România, ambii soți și-au făcut testul Covid în Norvegia, iar rezultatul a fost negativ, relatează Stirile Pro TV.

Însă, la câteva zile după ce au ajuns în țară, gravida s-a simțit rău și a mers la spital. Acolo a aflat că este pozitivă la SARS-CoV-2. Cel mai probabil, s-a infectat pe drum sau în România. În stare tot mai gravă, pacienta a fost intubată și ventilată mecanic.

Gina Puflea, Maternitatea Botoșani: „Este vorba de o pacientă de 29 de ani, însărcinată în 31 de săptămâni, internată pe 5 ianuarie, cu o stare febrilă prelungită. Sâmbătă dimineață a apărut dispneea, saturația a scăzut la 89%.”

Medicii au încercat să o transfere la Iași sau Suceava, dar nu au găsit nici un loc liber. Luni seară, pentru că starea ei se agrava, au decis să intervină. Au operat-o și au scos copilul, un băiețel. Acum pruncul este stabil, însă următoarele ore sunt critice, pentru că s-a născut prematur, la 31 de săptămâni.

Carmen Zaboloteanu, medic neonatolog: „A fost extras un copil de 1950 grame, cu stare generală gravă la naștere. Apgar 1 în primul minut și 2 după 5 minute. Asta înseamnă că acel copil nu respira și avea în jur de 10 bătăi pe minut. A necesitat intubare imediată cu răspuns favorabil după primele manevre. S-a lucrat la secundă pentru salvarea nou-născutului.”

Gina Puflea, Maternitatea Botoșani: „Gradul de dificultate a constat în faptul că am operat în altă locație. Ne-am sincronizat și am urcat pacienta de la etajul 7 la 8. Era vorba de minute, ca să putem salva copilul.”

Soțul tinerei, dar și soacra ei, la care veniseră în vizită, sunt confirmați cu Covid 19.

Primul copil al celor doi, cu care au venit din Norvegia, nu a fost infectat. Medicii speră acum ca atât mama, cât și bebelușul să fie salvați.

În urmă cu câteva luni, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (SUA) a adăugat sarcina printre condițiile care determină apariția unor forme agresive ale infectărilor cu COVID-19.

Potrivit studiului, femeile însărcinate prezintă un risc cu 70% mai mare de a face o formă gravă a bolii, în comparație cu femeile care nu sunt însărcinate.

De asemenea, femeile însărcinate prezintă un risc mult mai mare de a avea nevoie de îngrijire în unitățile de Terapie Intensivă, de a fi conectate la aparate sau la ventilatoare mecanice, în comparație cu femeile care nu sunt însărcinate.

„Când te gândești la un uter în expansiune care pune presiune pe diafragmă, în general, o femeie însărcinată respiră mai greu. Să adaugi în această situație o boală respiratorie devine o adevărată provocare”, a declarat Dr. Cynthia Gyamfi-Bannerman, obstetrician la NewYork-Presbyterian/Columbia University Irving Medical Center, potrivit New York Times.

Potrivit medicilor, nu este cazul ca femeile însărcinate să intre în panică, însă trebuie să fie conștiente de importanța respectării regulilor de distanțare socială.

Meniu unic pentru alimentația copiilor în grădinițele din Chișinău
Articolul anterior
Cerere masivă de vaccinuri anti-Covid în Grecia: până la 74% din populație și-ar dori să se vaccineze
Articolul următor
Alte articole interesante