Cum va reacționa copilul mai mare, atunci când în casă va apărea al doilea bebeluș și care va fi relația dintre frați? Aceasta este întrebarea care și-o pun majoritatea cuplurilor atunci când devin din nou părinți și fiecare familie încearcă să gestioneze lucrurile așa cum consideră mai bine, mai ales când e vorba despre o diferență mică de vârstă între frați.
Prin astfel de momente a trecut și actrița Adela Popescu. Vedeta are doi băieți: Alexandru a împlinit 2 ani, iar Andrei – 4 luni. La început i-a fost foarte dificil să-i acomodeze, dar a găsit rețeta perfectă și a împărtășit acest lucru și cu fanii ei. În timp ce poate mulți ar fi făcut invers, Adela Popescu a mărturisit pe blogul personal că prima măsură pe care a luat-o după ce s-a născut fiul ei cel mic a fost să-l retragă pe băiatul cel mare de la grădiniță. Motivul? Aflați-l mai jos!„Copilul se acomodase, îi plăcea și ce trai pe vătrai traiam noi liberi până la patru cand puteam sa ne ocupam doar de bebeluș. Cu toate astea, trag acum concluzia ca tare bine am procedat tinandu-l pe langa casă in toată aceasta perioadă. (…)
Dacă eu și Alexandru ne jucăm în sufragerie și din dormitor auzeam că frățiorul s-a trezit, înghițeam în sec un minut până când Alexandru îmi atrăgea singur atenția rugându-mă să mă duc la el. În felul asta el înțelegea că a fost dorința lui să mă duc, nu că am ales să las joacă noastră în favoarea frățiorului.
Dacă alaptez și Alexandru face pipi și vrea să îl însoțesc, cu siguranță întrerup alăptatul și merg cu el la baie. Ne-a testat permanent din primul moment în care am intrat cu bebe în casă, dar după ce s-a lămurit că “suntem ai lui” în continuare s-a relaxat total.
Îl pupă de fiecare dată când îl vede. De multe ori o face demonstrativ, dar l-am surprins și când nu știa că este văzut, făcând același lucru. În clipa asta simt că ar putea să îi facă rău doar din greșeală, dar cu toate astea alegem să nu îi lăsăm nicio clipă împreună nesupravegheați.
Cred că a fost bine și din puctul asta de vedere că Alexandru a petrecut timp mult cu noi și că nu a mai mers la grădiniță. A putut să se obișnuiască cu situația așa cum este ea, prin prezența să și nu prin absența.
Sigur că au fost și zile în care am rămas singură cu amândoi și tot ce îmi doream era să supraviețuiesc. Efectiv nu îmi dădeam seama cum aș putea să mai fac și activități educative cu el. Imposibil. Așa că de cele mai multe ori, după micul dejun acasă și plimbarea în parc de dimineață, mergea pe la mamaie să mai bricoleze, picteze, recite și alte plăceri “ciudate” pe care le au cei doi. El și mamaie. ????
În tot acest timp reușeam să fiu numai pentru cel mic, să îl dezmierd, pupacesc, să îi acord atenție numai lui. Dar cu toată organizarea noastră a fost o perioada în care, Alexandru, deși se purta foarte frumos cu frățiorul, era mai tot timpul nervos. Nimic nu îl mulțumea. Testa limitele permanent și îi sarea țandăra din te miri ce.
Pe atunci dormea cu tati și eu cu bebe. De când l-am relocat în patul meu, crizele au dispărut și acum e o minunăție de copil. Înțelegător, receptiv, atent, blând, vesel. „, a scris Adela Popescu pe blogul ei.
Vedeta TV a dezvăluit și că micuțul ei în vârstă de 4 ani a luat foarte bine în greutate. Are deja 8 kilograme. „Trebuie sa va mai spun ca are 8 kg, aproape 4 luni si un zambet adorabil. Este alaptat exclusiv si ii place papica mult de tot. ???? Grasutul, caci asa am ajuns sa ii spunem bebelusului, a ajuns sa doarma, atentie!!! insist, atentie!!! si 10 ore legate ???????????????? Nu aruncati cu nimic in mine, nu am niciun amestec. ????
Marturisesc ca dupa prima noapte cu multe ore dormite, am sunat speriata pediatra. Mi-a spus ca deja de la trei luni bebelusii pot dormi si 10 ore fara nicio problema. Adica ei pot, doar ca de regula nu vor.”, a mai spus Adela, care a declart că de câteva zile fiul cel mare a început să meargă din nou la grădiniță, după ce s-a acomodat perfect cu frățiorul și se așteaptă să fie totul perfect.