De când a devenit mamă, viața Nataliei Gordienko s-a schimbat radical, interpreta radiază de fericire deoarece acum are un suflețel care mereu o așteaptă să revină acasă. În această primăvară, artista a petrecut timp din belșug cu fiul ei, Christian, iar carantina din acest punct de vedere, cu siguranță, le-a căzut bine tuturor micuților care i-au avut alături pe părinții lor în această perioadă.
Natalia postează deseori imagini cu fiul ei, iar recent a vorbit despre calitățile lui Christian. Tânăra mămică este topită după micuțul ei:
,,Christiușa al nostru a moștenit cele mai bune calități de la noi: are forța tatei și artistismul mamei. De la ambii însă a preluat șarmul, inteligența și simțul stilului”, mărturisește interpreta.
⠀
,,În privința stilului nici nu-mi fac griji, pentru că își alege hainele cu mare atenție 😄 Deși este încă mic, el înțelege foarte bine tot și nu va îmbrăca niciodată ceea ce nu-i place”.
Natalia a recunoscut că Christian nu îmbracă orice hăinuță și asta chiar dacă a împlinit abia 2 anișori și șase luni.
,,Oh… Îmi amintesc cum i-am adus odată o pereche de botine dintr-un turneu. Erau atât de frumoase, dar ce folos! Christy nu era de aceeași părere. Devenea isteric atunci când îi încălța și îi scotea cu prima ocazie. Același lucru s-a întâmplat și cu câteva scurte drăguțe și pulovere: le scotea imediat și aveam impresia că vrea să le dea foc. Mămici, vă pare cunoscută această situație?”, își întreabă artista admiratoarele virtuale.
sursa foto: Facebook/Natalia Gordienko