Deseori părinții ridică vocea și strigă la copii dacă au făcut ceva greșit. Aceasta fiind o metodă de educare. Potrivit psihologilor, acest țipăt are efect zero, iar psihicul poate fi afectat pe întreaga viață. Cel mai groaznic este că acest lucru și-l permit nu doar părinții, dar și educatorii, învățătorii și chiar oameni necunoscuți. Află, prin exemplele expuse mai jos, de ce să nu strigi la copil!
1. ,,Aeroport, dimineața devreme, sala de așteptare, într-o cafenea. La masa vecină ședea un chipeș brutal cu fiul de vreo cinci ani. Copilul șoptea ceva, mâncând încet din farfurie. Țipătul tatălui m-a făcut să mă întorc.
– Cum la toaletă? Te-am întrebat 5 minute în urmă și ce mi-ai spus? Ce mi-ai spus, eu te întreb? Acum vei face în pantaloni. La toaletă el vrea!!
L-am privit atent pe tată. El țipa ca tăiat, se înroșea și strângea pumnii. Băiețelul se ghemuia și apleca tot mai jos capul.
Eu i-am spus încet:
– Copiii la această vârstă nu pot să prevadă când ei vor vrea la toaletă.
Tatăl m-a privit atent și peste o clipă i-a zis băiețelului: „Haidem!” și fiul a plecat neridicând capul”.
2. ,,Tel-Aviv, amiaza, plajă, mulțime de oameni. Mă plimb și vreau să cumpăr o înghețată. Dintr-odată aud niște țipete nu departe, se adună mai multă lume. M-am apropiat și s-a auzit un țipăt puternic de bărbat: – Pleacă de lângă mine! Pleacă de lângă mine, am spus!! Ce ți-am spus, nu auzi?? Ai s-o primești!! Mergi alături! Pleacă de la mine!
Un domn striga mânios la o fetiță de vreo 5 ani. Nici eu, nici oamenii din jur nu înțelegeau nimic. El mergea, iar fetița era alături. Țipătul anormal, agresiv, isteric se prelungea. „Dă-te la o parte, am spus! Merge alături! Nu auzi! Nu înțelegi?? Să-ți dau una sau cum?!” Fața fetiței nu se vedea, era ascunsă între umeri. De el s-a apropiat o femeie și i-a pus mâna pe umăr spunându-i: „Mai țipați încă o dată, chem poliția”. „Cară-te de aici, a strigat bărbatul. Este copilul meu!”. S-a oprit de țipat și au plecat. Fetița mergea repejor alături de tatăl înfuriat. Îmi era rușine că acest lucru se întâmpla cu conaționalii noștri în alte țări”.
3. ,,Aeroport, noapte, sala de așteptare, departamentul de control. Este rând. Copii sunt nerăbdători. Un băiat de vreo 5 ani sare din rând și revine lângă mama sa. Într-un moment ea l-a împins mai tare și i-a spus: – Eu cu cine vorbesc??? Stai liniștit! Te mai miști o dată, chem polițistul. Imediat îi voi spune că nu ești cuminte.
Peste 5 minute în rândul de alături s-a auzit un strigăt. O doamnă suplă, bine îmbrăcată țipă la fiul ei de 3-4 ani:
– Ai obosit? Vrei acasă? Dar eu, oare nu vreau acasă? Eu te întreb? Răspunde. Oare eu nu vreau? Să-ți fie rușine! El a obosit, dar eu nu am obosit?!
Ea țipă, dar el își ascunde ochii să nu o privească”.
Trebuie știut că copiii la care se strigă își vor inhiba orice sentimente și acumulează foarte multă agresivitate. Despre copii de 4-5 ani, tebuie să se cunoască că ei sunt foarte energici și nu pot sta pe loc mult timp. În situații dificile, ei au nevoie de susținere și ajutor, nu de învinuiri, țipete și umilire.
Copiii care simt frica, rușinea, vina, neajutorarea, nu vor putea să învețe ce înseamnă susținerea, ajutorul, liniștea, alinarea, afecțiunea.
