O bunică de 51 de ani a dat naștere propriei sale nepoate

O femeie de 51 de ani a devenit bunică pentru propria sa nepoţică, după ce fiica ei nu a reuşit să devină mamă după un lung şir de încercări, complicaţii şi sarcini pierdute. Breanna s-a luptat ani de zile cu infertilitatea. A avut două avorturi spontane şi o sarcină ectopică.

separator
Julie Loving i-a oferit fiicei sale de 29 de ani darul vieţii, pentru a doua oară, dar de această dată în mod inedit. Femeia de 51 de ani şi-a adus pe lume chiar nepoata, în data de 2 noiembrie.

Proaspăta mamă, Breanna Lockwood, a făcut anunțul într-o postare pe Instagram, împărtășind numele fiicei sale – Briar Juliette Lockwood – un semn de recunoştinţă astfel către propria mamă.

„Mama mea a fost o luptătoare absolută într-o perioadă dificilă”, a scris Lockwood în postare. „Sacrificiile pe care le-a făcut pentru a aduce pe lume această mică bucăţică de viaţă îmi taie efectiv respiraţia. Faptul că îmi pot ţine fiica în braţe îmi topeşte sufletul. Aş face absolut orice pentru acest copil, iar toate se reflectă la ceea ce de fapt a făcut mama mea pentru mine”.

„A fost o sarcină uşoară”, a spus Julie. „Totul a fost perfect”

Fiica ei, Breanna s-a luptat ani de zile cu infertilitatea, încercând fel şi fel de metode pentru a rămâne însărcinată. A avut însă două avorturi spontane şi o sarcină ectopică. Procedura de chiuretaj a lăsat-o pe tânărăr cu ţesut cicatricial problematic în uter, motiv pentru care ea şi soţul ei, Aaron, au luat decizia de a apela la un purtător, o mamă surogat pentru a le aduce copilul pe lume.

„Majoritatea americanilor nu își permit o mamă surogat”, a spus specialistul în fertilitate al Lockwood, dr. Brian Kaplan de la Fertility Centers din Illinois. „Costă peste 100.000 de dolari.”

Julie s-a oferit să fie mamă surogat pentru fiica sa, însă medicul nu a fost uşor de convins.

„Reacţia mea imediată a fost: Nu este un lucru bun” a declarat Kaplan, cu o experienţă de peste 20.000 de proceduri de fertilizare in vitro în decursul celor 29 de ani de carieră. „În mod normal, un purtător gestațional ar trebui să aibă sub 40 de ani, dar în medicină trebuie să te uiți la o persoană și să o analizezi”.

După mai multe teste şi verificări medicale, Julie a primit aprobarea medicului pentru a deveni purtătoarea nepoatei sale.

„Din fericire, a rămas însărcinată cu primul embrion”, a spus Kaplan. „Am fost alături de Breanna ani de zile, a trecut prin multe traume, dar a rezistat uimitor. Dacă nu era mama ei, nu ar fi avut însă un copil. ”

Mii de persoane din întreaga lume care au urmărit întregul proces şi povestea inedită au lăsat comentarii pozitive şi multe încurajări familiei, mai ales după ce micuţa Briar a venit pe lume, potrivit Today. Poze cu bebeluşul au fost de altfel postate pe conturile de socializare ale familiei.

sursa: www.observatornews.ro

O tânără a născut de 2 ori în 22 de zile, având o experiență extrem de dureroasă. Cum a fost posibil?

Un caz medical rar și absolut extraordinar a captat atenția lumii întregi. Doyle Kayleigh, o tânără în vârstă de 22 de ani din Marea Britanie, a trăit o experiență de neuitat și extrem de dureroasă, nașterea a doi copii într-un interval de doar 22 de zile.

Situația neobișnuită a început când Doyle, care credea că este însărcinată cu gemeni, a mers la spital după ce i s-a rupt apa. Tragic, primul copil s-a născut prematur la 22 de săptămâni și, din nefericire, a fost declarat mort la scurt timp după naștere. Medicii au suspectat că un cheag de sânge ar fi putut fi cauza decesului neașteptat.

În mod surprinzător, după nașterea tragică, Doyle nu a mai avut contracții, ceea ce a dus la o descoperire uimitoare. În ciuda diagnosticului inițial de gemeni, se pare că femeia era, de fapt, însărcinată în stadii diferite cu doi copii, nu cu gemeni veritabili. Aceasta este o condiție extrem de rară cunoscută sub numele de superfetation, unde un nou ovul fertilizat este implantat în timpul unei sarcini existente.

A doua naștere a tinerei mame

După 22 de zile de la primul eveniment tragic, Doyle a născut al doilea copil, care, spre deosebire de primul, a supraviețuit, deși s-a confruntat cu complicații serioase. Noul născut, pe nume Astro, a venit pe lume cu o afecțiune cardiacă congenitală, cunoscută sub numele de gaură în inimă, o condiție care necesită supraveghere medicală constantă.

Reflectând asupra întregii experiențe, Doyle a mărturisit că perioada sarcinii a fost extrem de dificilă și dureroasă. „Eram conștientă de toate riscurile pe care le aducea o sarcină cu gemeni. Am plătit chiar și la clinici private pentru că eram atât de îngrijorată de complicații. Când am ajuns la 22 de săptămâni și jumătate, la propriu, eram în pat și am avut cea mai mare durere din întreaga mea viață. Nu eram sigură ce se întâmplă, așa că m-am dus la toaletă și am observat că mi s-a rupt apa”, a împărtășit ea pentru nypost.com.

Cazul lui Doyle Kayleigh subliniază nu numai raritatea unor astfel de condiții medicale, dar și importanța monitorizării atente a sarcinii și a suportului medical adecvat. 

sursa

Povestea bloggeriței din Moldova care a învins cancerul și a adus pe lume al treilea copilaș: „Ca să poți să aduni multe primăveri, trebuie să treci cu încredere prin iernile grele”

Stela Zacon este moldoveanca de 31 de ani care a reușit să învingă cancerul și să aducă pe lume un copilaș. Aceasta a anunțat marele eveniment pe data de 5 aprilie, iar acum familia sa se bucură de cei trei copii ai cuplului. „Ca să poți să aduni multe primăveri, trebuie să treci cu încredere prin iernile grele”, a scris bloggerița.

Stela intuia că este însărcinată după cea de-a 6 chemoterapie, iar medicii erau sceptici cu privire la o posibilă sarcină, scrie Unimedia.info.

Gândurile și semnele organismului au determinat-o să facă un test de sarcină, care a și confirmat bănuiala acesteia. Conform examenului ultrasonografic avea deja 2 luni și 3 zile.

„Mă uit în urmă acum și zâmbesc, ce mult m-a schimbat boala. Îi mulțumesc că m-a învățat multe chiar dacă au fost momente grele”, spune ea. „Toți ne-am pornit roz, dar am ieșit albaștri”, a scris Stela în ziua în care au aflat sexul bebelușului.

Stela Zacon are 30 de ani și este originară din Moldova. De mai bine de cinci ani este stabilită în Marea Britanie, împreună cu soțul și cei doi copii. În acest răstimp, femeia a trecut printr-o experiență dificilă, fiind tratată de medici de depresie postantală, deși suferea de cancer limfatic.

Vești bune pentru părinți! A fost modificată procedura privind achitarea indemnizației pentru creșterea copiilor

Vești bune pentru părinți. Începând cu luna aprilie, achitarea indemnizaţiilor pentru familiile cu copii se va efectua lunar, pentru luna curentă, și nu doar după trecerea unei luni, cum era până în prezent.

Despre acest lucru ne anunță Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS), care informează despre modificările operate în legislație privind plata indemnizațiilor.

„În acest context, la data de 1 aprilie 2024 a fost finanțată plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii pentru luna martie 2024, iar astăzi, 5 aprilie 2024, a fost finanțată plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii pentru luna aprilie 2024, în valoare totală de 217,1 milioane lei”, se menționează într-un comunicat al CNAS.

Pentru a ridica banii, beneficiarii urmează să se adreseze la orice oficiu poştal din ţară sau la instituţia bancară unde sunt deserviţi, doar după procesarea plăților de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay).

O moldoveancă ar fi noua iubită a lui Alex Bodi, bărbatul care a fost căsătorit cu Bianca Drăgușanu
Articolul anterior
Un bărbat de 40 de ani, ucis în bătaie de doi tineri la Soroca. A lăsat un copil orfan și o soție însărcinată
Articolul următor