O femeie a născut o fetiță de numai 600 de grame. „Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat!”

O mamă româncă rezidentă la Trino Vercellese, povestește cum a adus-o pe lume pe fiica sa, născută la 25 februarie 2022, în greutate de numai 600 de grame și mulțumește încă o dată personalului sanitar de la secția de terapie intensivă neonatală a spitalului de copii din Alessandria, regiunea Piemont.

La aproape un an de la nașterea micuței, mama româncă a spus: „Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat, totul este bine acum.”

Fotografia de mai jos a fost făcută pe 5 mai 2022. Pentru prima dată, mama Ionela Frunză, în vârstă de 30 de ani, și-a putut ține în brațe fetița care se născuse pe 25 februarie, adică aproape cu două luni și jumătate înainte.

„Când vorbesc despre asta, încă mă trec fiorii”, a mărturisit Ionela, care a fost nevoită să nască în regim de urgență după numai 25 de săptămâni de sarcină. Bebelușul, o fetiță care se numește Mia, s-a născut cântărind 600 de grame. La data de 5 mai ajunsese cu greu la un kilogram și 200.

Pentru a lua în greutate a fost nevoie de îngrijiri în secția de terapie intensivă neonatală a spitalului „Cesare Arrigo”, unde a fost ținută în incubator. Secția a fost ulterior transferată la spitalul Santi Antonio e Biagio.

„A fost externată definitiv pe 17 iunie, așa că ultimele zece zile de internare și le-a petrecut la Santi Antonio e Biagio” – a povestit Ionela. „Acum ne întoarcem la spital pentru kinetoterapie și am fost să rezolvam și unele complicații cauzate de nașterea prematură. Important este că Mia crește și este bine acum.”

Ionela lucrează ca funcționar, iar tatăl fetiței este de origine albaneză.

„Am putut să ne apropiem împreună de Mia abia pe 7 iunie. Înainte puteam să o vedem doar separat”, a explicat Ionela Frunză.

„Eu am văzut-o prima dată la trei zile după naștere, prin geamul de sticlă, bineînțeles. Probabil înțelegeți bucuria pe care am simțit-o pe 5 mai, când în sfârșit am putut să o țin în brațe, să o ating, să-i simt respirația. Îi mai rugasem anterior pe medici să mă lase, dar mi-au refuzat întotdeauna această concesie. Apoi, în sfârșit… s-a întâmplat. Doar pentru un sfert de oră, dar s-a întâmplat. Scuzați-mă, încă mă emoționez, în ciuda faptului că a trecut ceva timp”.

Mămica româncă a fost ajutată de asociația „Io arrivo prima”, care sprijină părinții cu bebeluși născuți prematur. Asociația respectivă acordă atât ajutor din punct de vedere psihologic, cât și din punct de vedere practic.

„Asociația – a concluzionat Ionela – a fost un sprijin important pentru noi. Acum ce a fost mai rău a trecut și ne simțim cu toții mult mai liniștiți” Se uită spre fotografia micuței sale fetițe. Și surâde.

sursa

O politiciană din Germania vrea eliminarea temelor pentru acasă pentru elevi: „Un stres care ”otrăvește” viața familiei”

„Stresul cotidian al temelor «otrăvește» viața de familie, înseamnă certuri, solicitări excesive, lacrimi și alimentează agresivitatea”, scrie Janine Wissler, 41 de ani, lider DIE LINKE (Partidul de Stânga) și membră a Bundestagului, într-un text de opinie publicat de Tagesspiegel și Libertatea.

Wissler spune că „lupta de zi cu zi de a face temele este chinuitoare și stresantă pentru familii”. Ea vorbește despre „părinții care, la sfârșitul unei zile lungi de lucru, se așază, după cină, și caută pe Google care era regula lui trei, ce era teorema lui Pitagora, își amintesc cum se conjugă verbele în engleză și așa mai departe”.

Părinții trebuie adesea să reînvețe cu greu ceea ce au învățat acum 30 de ani sau niciodată, anticipând metodele de învățare ale profesorilor. Copiii sunt adesea mai confuzi decât instruiți, crede politicianul..

„Este greu și obositor cu un singur copil, aproape imposibil de gestionat cu doi sau mai mulți. 30 de minute de ajutor la teme pentru fiecare copil nu sunt neobișnuite“, mai argumentează Janine Wissler.

Janine Wissler: „Elevii ar trebui scutiți imediat de povara inutilă a temelor pentru acasă și, astfel, să scadă presiunea asupra familiilor”, notează Wissler.

Stresul cu temele de zi cu zi «otrăvește» viața de familie, înseamnă certuri, pretenții excesive, lacrimi și alimentează agresivitatea. E un adevăr pentru toți părinții, în special, pentru angajații cu normă întreagă și părinții singuri. De ce faceți asta familiilor?

Ea a descris temele ca fiind „externalizarea sarcinilor școlare către familie” și consideră că „trebuie încorporate faze de învățare independentă, repetiție și practică sub îndrumări profesionale în loc de părinți copleșiți la masa din bucătărie”.

Wissler citează „studiile științifice din ultimele decenii”, care arată că „temele au doar un mic efect pozitiv asupra performanței de învățare. Este un ritual pedagogic, deja abandonat în unele școli”.

Janine Wissler:

Să nu lăsăm copiii și părinții lor să sufere din cauza metodelor de învățare învechite doar pentru că generațiile anterioare de elevi au trebuit să o îndure și că „a fost mereu așa”.

„Dacă citești sau înveți acasă pentru examene, e în regulă. Dar temele zilnice, a căror îndeplinire este verificată la școală zi de zi, trebuie desființate”, a cerut Wissler.

„Temele pentru acasă trebuie să devină teme de școală. După școală, copiilor și familiilor lor ar trebui să li se acorde spațiu, pentru exerciții fizice, pentru prieteni, pentru conversații părinte-copil, pentru a nu face nimic”, mai spune Wissler.

„Avem nevoie de școli bine echipate, cu suficient personal, profesori și asistență socială școlară. Multe reforme nu pot fi implementate imediat, după ani de neglijare a formării cadrelor didactice. Cu toate acestea, eliminarea temelor ar putea fi făcută imediat, lucru care este deja cerut de multe consilii studențești. Și sunt sigură că asta ar face viața de familie mult mai ușoară”, conchide Janine Wissler.

Doina Sulac a născut un băiețel: ,,Am o fată și un băiat, Domnul m-a binecuvântat”

Doina Sulac a devenit mămică a doua oară! Artista a adus pe lume un băiețel sănătos.

Doina a făcut anunțul în această seară, 25 martie. Micuțul a venit pe lume la Institutul Mamei și Copilului.

Mămica fericită a publicat un mesaj duios pe pagina sa de facebook:

,,Am adus pe lume un băiețel!!! Sincere mulțumiri Institutului Mamei și Copilului din Capitală, pentru profesionalizm, în special Dlui director Sergiu Gladun care mi-a asistat nașterea prin cezariana. Recomand tuturor mamelor însarcinate să nască la acest spital public care dispune de condiții excelente, reparat și modernizat la cel mai înalt nivel de Guvernul României. Mulțumim, dragă Românie, pentru ajutorul acordat Moldovei. Am o fată și un băiat, Domnul m-a binecuvântat!!! 🙏❤️”, a menționat Doina Sulac.

În aceeași postare, artista a împărtășit cateva imagini în care își ține comoara la piept, dar și un filmuleț din sala de operație.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, copil şi stând în picioare
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, copil, stând în picioare şi interior
Ar putea fi o imagine cu 5 persoane şi persoane în picioare

Doina Sulac mai are o fiică, pe nume Nicoleta, în vârstă de 17 ani.

În toamna anului 2022, artista s-a căsătorit cu iubitul ei, Isidor Tănase.

Felicitări părinților, multă sănătate familiei!

O femeie a născut într-un magazin din Piatra Neamț. Susține că nu știa că e însărcinată

O femeie în vârstă de 40 de ani a născut în toaleta unui magazin alimentar din Piatra Neamț, vineri, 24 martie.

Aceasta le-a spus cadrelor medicale ajunse la fața locului că nu știa că este însărcinată, a transmis Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ.

„Sarcina nu era luată în evidenţă. Pacienta susţine că nu ştia că este însărcinată. A născut în toaleta „Cherhana Precista” un băiețel de aproximativ 3 kilograme”, au declarat reprezentanţi ai SAJ Neamţ, conform Agerpres.

Pacienta şi nou-născutul au fost preluaţi de un echipaj şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, secţia Obstetrică-Ginecologie.

Medici din Moldova au reușit să replanteze mâna stângă, cu recuperarea a 90% din funcții și a sensibilității, unui tânăr în vârstă de 18 ani
Articolul anterior
Lukoil pleacă din Republica Moldova. Ce companie va prelua cele peste 100 de stații de alimentare
Articolul următor