O femeie care avea deja şapte copii, a născut cvintupleţi: ,,Ne aşteptam la cel de-al optulea copil, dar s-a dovedit că au fost mai mulţi”

O femeie cu cetățenie britanico-poloneză, care avea deja şapte copii, a născut cvintupleţi. Aceasta a declarat marţi că se simte „mai bine decât se aştepta” după o astfel de sarcină, informează AFP, potrivit Agerpres.

Dominika Clarke, "sarcină-miracol"

Dominika Clarke, mamă a şapte copii cu vârste cuprinse între 10 luni şi 12 ani, a născut cvintupleţi duminică, într-un spital din Cracovia, un oraş din sudul Poloniei. „Noi ne aşteptam la cel de-al optulea copil, dar s-a dovedit că au fost mult mai mulţi”, a declarat ea în faţa jurnaliştilor, în prezenţa soţului ei Vince, care este cetăţean britanic.

Cum se vor numi cei 5 bebeluși

Cei cinci bebeluşi s-au născut prin cezariană la vârsta de 29 de săptămâni şi necesită asistenţă respiratorie. „Sperăm să ajungem cu bine la momentul fericit al plecării lor din spital”, a declarat Ryszard Lauterbach, şeful secţiei de neonatologie din cadrul Spitalului din Cracovia.

Nou-născuţii, trei fete şi doi băieţi, se vor numi Arianna Daisy, Charles Patrick, Elizabeth May, Evangeline Rose şi Henry James. Dominika Clarke consideră că sarcina ei a fost „un miracol”, deoarece, potrivit specialiştilor de la spitalul polonez, şansele de a concepe cvintupleţi sunt de 1 la 52 de milioane. „Ca matematiciană, îmi plac statisticile de acest tip. Era mai probabil să câştigăm la loterie decât să avem o mulţime atât de mare de bebeluşi”, a adăugat Dominika Clarke.

sursa

Doina Sulac a născut un băiețel: ,,Am o fată și un băiat, Domnul m-a binecuvântat”

Doina Sulac a devenit mămică a doua oară! Artista a adus pe lume un băiețel sănătos.

Doina a făcut anunțul în această seară, 25 martie. Micuțul a venit pe lume la Institutul Mamei și Copilului.

Mămica fericită a publicat un mesaj duios pe pagina sa de facebook:

,,Am adus pe lume un băiețel!!! Sincere mulțumiri Institutului Mamei și Copilului din Capitală, pentru profesionalizm, în special Dlui director Sergiu Gladun care mi-a asistat nașterea prin cezariana. Recomand tuturor mamelor însarcinate să nască la acest spital public care dispune de condiții excelente, reparat și modernizat la cel mai înalt nivel de Guvernul României. Mulțumim, dragă Românie, pentru ajutorul acordat Moldovei. Am o fată și un băiat, Domnul m-a binecuvântat!!! 🙏❤️”, a menționat Doina Sulac.

În aceeași postare, artista a împărtășit cateva imagini în care își ține comoara la piept, dar și un filmuleț din sala de operație.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, copil şi stând în picioare
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, copil, stând în picioare şi interior
Ar putea fi o imagine cu 5 persoane şi persoane în picioare

Doina Sulac mai are o fiică, pe nume Nicoleta, în vârstă de 17 ani.

În toamna anului 2022, artista s-a căsătorit cu iubitul ei, Isidor Tănase.

Felicitări părinților, multă sănătate familiei!

O femeie a născut într-un magazin din Piatra Neamț. Susține că nu știa că e însărcinată

O femeie în vârstă de 40 de ani a născut în toaleta unui magazin alimentar din Piatra Neamț, vineri, 24 martie.

Aceasta le-a spus cadrelor medicale ajunse la fața locului că nu știa că este însărcinată, a transmis Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ.

„Sarcina nu era luată în evidenţă. Pacienta susţine că nu ştia că este însărcinată. A născut în toaleta „Cherhana Precista” un băiețel de aproximativ 3 kilograme”, au declarat reprezentanţi ai SAJ Neamţ, conform Agerpres.

Pacienta şi nou-născutul au fost preluaţi de un echipaj şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, secţia Obstetrică-Ginecologie.

Interpreta Luciana Spînu a născut: ,,O dată semnificativă și puternica emoțional pentru mine”

Interpreta Luciana Spînu a devenit mămică a doua oară. Ieri, 23 martie, ea a adus pe lume un băiețel sănătos. Soția regretatului muzician Dorin Ieșeanu a făcut anunțul astăzi, pe pagina sa de socializare, mărturisind că micuțul a venit pe lume ,,într-o dată semnificativă și puternică emoțional” pentru ea.

Tânăra interpretă Luciana Spînu a dezvăluit detalii despre relația cu  actualul său partener de viață | Unica.md

,,E minunat cum ne poate uimi Universul!
❤️❤️❤️ 23.03.23 ❤️❤️❤️
A venit pe lume copilașul nostru minune.
Mult mai devreme decât ne-am așteptat, însă a ales o dată semnificativă și puternică emoțional pentru mine. Nu o să intru în detalii pentru că cine trebuie înțelege despre ce vorbesc.
Va îmbrățișez pe toți cei cu inima curată și sinceră și vă mulțumesc pentru că ne sunteți alături în cele mai grele, dar și în cele mai deosebite momente din viața noastră.
,, Câinii latră, ursul merge”, iar îngerul nostru de sus ne este mereu protector!
Apropo, nu uitați că omul dă ce are-n suflet!
Nu uitați să fiți buni și să trăiți fiecare clipa, pentru că nu știm niciodată ce surprize ne pregătește viata. Mulțumesc celor ce își fac griji pentru noi… suntem bine…”, a dezvăluit interpreta, pe Instagram.

În urmă cu doi ani, pe 24 martie 2021, Luciana Spînu a rămas singură, cu un copil de doar câțiva anișori. Soțul interpretei, muzicianul Dorin Ieșeanu, s-a stins la doar 33 de ani, în urma complicațiilor cauzate de Covid-19.

După o durere imensă, interpreta și-a dat o nouă șansă pentru ea și fiul ei, Stelian. Mai jos, video emoționant publicat de tânăra mămică:

Un moldovean de 47 de ani, reținut în Luxemburg și extrădat autorităților din Moldova
Articolul anterior
S-a stins din viață Ovidiu Bojor, cel mai mare fitoterapeut român și cel care a descoperit elixirul longevității. Avea 98 de ani
Articolul următor