O femeie de 56 de ani, mamă surogat pentru fiul şi nora sa. Îşi va aduce pe lume propria nepoată: „Am simţit că trebuie să fac asta”

Nancy Hauck, în vârstă de 56 de ani, din Statele Unite, este însărcinată cu viitoarea ei nepoată. Femeia poartă în pântece fetița fiului ei Jeff și a nurorii sale, Cambria.

Jeff și Cambria din Utah au deja două perechi de gemeni și își doreau foarte mult un alt copil. Dar histerectomia femeii de 30 de ani, după nașterea traumatizantă a ultimului lor copil în septembrie anul trecut, a lăsat cuplului puține speranțe pentru a reuşi fără ajutor.

Am hotărât că nu vreau să ne jucăm cu viața mea”, a spus Hauck, în vârstă de 30 de ani, despre decizia histerectomiei. „Pentru că nu știau (de unde venea sângele) și nu au putut opri sângerarea”.

Tânăra a spus că a fost o decizie cu care ea și soțul ei, Jeff, s-au luptat, deoarece au trecut anterior prin tratamente de fertilitate și încă mai aveau embrioni neutilizați.

„Am fost cu adevărat triști, dar ne-am încrezut doar în planul Domnului pentru noi și așa că am mers înainte cu decizia”, a explicat ea, potrivit Today.

Mamă surogat pentru fiul şi nora sa

Mama lui Jeff, Nancy Hauck, era îngrijorată de starea de sănătate a nurorii ei, pe măsură ce se recupera, dar nu a putut scăpa de sentimentul că o altă fetiță era destinată familiei lor: „Știam că sunt prea bătrână. Știam că nu va fi posibil, chiar dacă în final exact asta s-a întâmplat. Am simțit că trebuie să le spun că voi fi dispusă să o fac. Am avut cinci sarcini reușite, dar în urmă cu mai bine de 20 de ani”

Este povestea lui Nancy Hauck, în vârstă de 56 de ani, din Utah, și a familiei sale. Când medicii i-au spus lui Nancy Hauck că poate purta o sarcină – după 26 de ani de la ultima – femeia nu a stat pe gânduri și a decis că va fi mama surogat a nepoatei sale, relatează mediafax.ro. Acum, femeia poartă în pântece al cincilea copil al cuplului.

„Am avut brusc sentimentul că ar trebui să mă ofer să o fac”, a spus femeia pentru SWNS.

Nancy a început tratamentul hormonal în ianuarie 2022 și, în câteva săptămâni, a rămas însărcinată cu embrionii fertilizați de Jeff și Cambria.

„Știam că singurul mod în care ne putem folosi embrionii era să avem pe cineva să îi poarte”, a explicat Cambria. „Așa că, atunci când Nancy a venit la noi, știu că majoritatea oamenilor ar fi probabil de genul «Doamne, e o nebunie», dar nu s-a simțit așa. A fost atât de multă pace în jurul întregii conversații și în jurul întregii experiențe.”

Noul membru al familiei este așteptat în noiembrie

„Mă simt foarte fericit să am o mamă atât de altruistă și iubitoare, care este dispusă să facă un astfel de sacrificiu pentru familia mea”, a comentat Jeff, fiul lor de 32 de ani. 

„Se sacrifică atât de mult pentru noi și familia noastră și ne simțim atât de recunoscători, a fost în schimb comentariul nurorii.

sursa

Violența obstetricală e tot o violență!

Sarcina și nașterea ar trebui să fie o perioadă cu amintiri frumoase pentru fiecare femeie. Dar, pentru multe femei aceasta poate fi însoțită de momente de suferință, umilire și traumă. Violența obstetricală, sau umilirea femeilor în maternități, este un fenomen încă întâlnit în multe regiuni ale lumii. Violența obstetrică poate lua diverse forme, printre care refuzarea îngrijirii, ignorarea nevoilor și durerilor femeilor, abuzul verbal, violența fizică, comportamentul dezumanizat și nepoliticos.

La nivel mondial, data de 25 noiembrie este dedicată conștientizării abuzurilor din maternități. La fiecare 25 noiembrie (ziua împotriva violenței față de femei), se încearcă prin intermediul campaniei ca vocea femeilor umilite în timpul nașterilor să fie auzită.

Câteva femei au mărturisit cum s-a manifestat violența obstetricală în cazul lor:

,,Închide gura! Nu mai urla și nu împinge! Știai ce făceai când făceai sex, iar acum vezi rezultatul?”

,,Lasă că ți-a fost și bine!”

,,Spune mulțumesc că ești vie și tu, și copilul”

,,Ți-a plăcut când l-ai făcut, acum taci și îndură!”

,,Nu ești prima care naște, stai și rabdă”

,,Ce urli în gura mare, te aude toată maternitatea”

,,Și ce dacă te doare, trebuia să te gândești la asta 9 luni în urmă”

,,Naște mai repede, că n-am timp”

Primul pas către stoparea practicilor abuzive și denigrante la naștere este informarea!

Fiica lui Bill Gates este însărcinată. Tânăra a publicat primele imagine cu burtica de gravidă

Jennifer Gates, fiica miliardarului american este însărcinată cu primul ei copil. În vârstă de 26 de ani, Jennifer este căsătorită cu Nayel, în vârstă de 31 de ani, iar peste câteva luni vor deveni părinți. Tânăra a postat prima imagine cu burtica de gravidă.

Jennifer Gates este însărcinată. Fiica lui Bill Gates a publicat prima imagine cu burtica de gravidă

Aceasta poartă o rochie lungă de mătase, care i-a scos în evidență burtica de gravidă. În aceeași poză apare și soțul ei, iar cei doi zâmbesc în timp ce erau îmbrățișați.

jennifer gates insarcinata

Jennifer a mai postat o poză în care apare singură, în timp ce își ținea mâna pe burtă. Melinda Gates, fosta soție lui Bill Gates a comentat la imaginile postat de fiica sa. „Nu aș putea fi mai încântată să-l cunosc pe acest micuț și să văd cum deveniți părinți’. 

jennifer gates

Acesta nu este primul nepot pe care Bill și Melinda îl au. Cei doi au divorțat anul trecut, după 27 de ani de căsnicie.

Jennifer Gates, fiica cea mare a miliardarului Bill Gates, confondatorul Microsoft, s-a căsătorit cu Nayel Nassar, un jocheu egiptean. Nunta a avut loc anul trecut, iar atât Bill Gates, cât și Mellinda Gates au participat la marele eveniment. Nunta celor doi îndrăgostiți a costat 2 milioande dolari.

Jennifer Gates a absolvit facultatea în cadrul Universității Standford, în 2018. Aceasta a obținut o diplomă în bilogie umană, după care a luat un an pauză. Ulterior, a urmat cursurile facultății de medicină. Fiica lui Bill Gates a făcut echitație încă de la vârsta de 6 ani.

jennifer si sotul ei
jennifer gravida

Gabriela Damir și soțul ei, Roman Burlaca, într-o ședință foto emoționantă înainte de nașterea fiului

Gabriela Damir și Roman Burlaca trăiesc una dintre cele mai palpitante etape din viața de cuplu. Tinerii îndrăgostiți urmează în curând să devină părinți pentru prima oară și au decis să imortalizeze clipele printr-o ședință foto la care au participat în doi. Fericit și emoționat, viitorul tătic își susține protector aleasa.

Emoțiile sunt intense în așteptarea bebelușului. Vitoarea mămică este dovada că în perioada sarcinii, femeia poate fi deosebit de elegantă și plină de senzualitate.

Iulia Vântur a izbucnit în lacrimi când mama ei a apărut la „iUmor”. Ce i-a spus Catinca Vântur: „Tot timpul vreau să fii alături de mine”
Articolul anterior
Alertă în timpul protestului. Unei femei i s-a făcut rău și a fost chemată o ambulanță
Articolul următor