O femeie infectată cu Covid-19 a adus pe lume al 20-lea copil

O femeie a adus pe lume al douăzecilea copil. Chiar dacă a fost depistată cu COVID-19, nașterea a decurs fără probleme, iar bebelușul este sănătos și negativ la testul pentru SARS-CoV-2. Femeia are 42 de ani, locuiește în județul Dolj din România și spune că este fericită să-și strângă în brațe bebelușul.

Este al doilea caz al unei mame din România, care aduce pe lume 20 de copii.

Lorena Mihai: ”Mă simt bine. Momentan sunt bine”

Reporter: Cum e să-i creşteți pe ceilalți 19?

Lorena Mihai: ”Mie mi se pare foarte uşor. E bucuria casei.”

Reporter: Veți mai avea copii?

Lorena Mihai: ”Dacă mai vin, da!”

Naşterea a decurs fără probleme, chiar dacă mama este infectată cu SARS-CoV-2.

”Au fost nişte complicații pe celelalte sarcini, însă în momentul de față pacienta nu a pus nicio problemă. Şi intervenția chirurgicală şi evaluarea ei au fost fără nicio complicație. La 42 de ani cu 20 de copii cred că e o familie fericită.”, susține Lorena Dijmărescu, director medical Spitalul Filantropia Craiova.

Mămica cu experiență este așteptată acum acasă de soț, bucuros și el de veste. Pentru tată, copiii sunt cea mai mare bogăție.

”Asta e moştenire care rămâne. Casa, maşina, banii, orice lucru material se duce, dar copiii sunt dați ca moştenire.”, afirmă tatăl copiilor, Vasile Mihai.

Familia Mihai are 12 băieți şi 8 fetițe, iar prenumele lor sunt alese din Biblie.

Este a doua familie atât de numeroasă din România. La începutul anului trecut, o femeie din Argeș a dat viață tot celui de-al douăzecilea copil – o fetiță născută în primele zile ale lui 2020.

Un bărbat a petrecut 43 de ani în închisoare pentru o triplă crimă. El spune că este nevinovat, iar procurorii îi dau dreptate
Articolul anterior
Date oficiale: Doar 8% dintre moldovenii decedați de Covid, erau vaccinați împotriva virusului
Articolul următor
Alte articole interesante