O fetiţă de 2 ani a trimis poze nud ale mamei sale tuturor contactelor din telefon

O fetiţă de doi ani şi-a fotografiat mama şi a trimis poze nud cu ea contactelor din telefon, inclusiv unor colegi de de serviciu ori colegi de facultate. Inclusiv tatăl tinerei a primit fotografiile.

foto: iStock | Getty Images

Emily Schmitt i-a permis fiicei sale, Carsyn, în vârstă de doi ani, să se joace cu telefonul ei în timp ce îşi usca părul, duminică. În timp ce stătea goală, ieşită tocmai din duş, femeia de 30 de ani nu a observat că micuţa a început să o fotografieze şi să trimită mesaje diferitelor persoane din lista ei de contacte.

Când a primit un mesaj de la o colegă de serviciu care îi spunea „mulțumesc pentru nud”, Emily și-a dat seama ce făcuse micuța Carsyn, dar era prea târziu.

Copila trimisese fotografiile goale către mai multe persoane, inclusiv foști prieteni ai mamei ei de la universitate, o cunoștință de serviciu, foști clienți și colegi de muncă.

Femeia a petrecut câteva ore bune pentru a transmite scuze tuturor celor care s-au trezit cu fotografiile ei în mod neaşteptat. Mai multe persoane au confirmat că au primit fotografii nud, ori alte poze aleatorii, cum ar fi tavanul sau piciorul bebeluşei.

În ciuda jenei sale, mama a decis să împărtășească povestea ei pentru a face oamenii să râdă:

„Mă pregăteam să încep munca atunci când am primit un mesaj pe Snapchat. Era o prietenă, unul dintre agenţii imobiliari alături de care lucrez. Ea spusese: Mulţumesc pentru nuduri, aşa că i-am răspuns nedumerită „Ce?”, dar în următoarea clipă am realizat ce tocmai se întâmplase. Ştiam că în acea dimineaţă telefonul era la Carsyn, în timp ce eu mă pregăteam”.

Colega ei, Ashley a sunat-o de îndată pentru a-i spune că a primit mai multe fotografii nud cu ea şi că o suspecta deja pe fetiţa femeii.

„Este atât de amuzant, fetiţa mea este foarte neastâmpărată uneori. Dacă îşi stabileşte un lucru în cap, nu se potoleşte până în momentul în care îşi duce planul la bun sfârşit. Părinții mei dețin o firmă de brokering imobiliar la care lucrez. Pentru a înrăutăți lucrurile, am mers în ziua următoare acolo, iar tatăl meu, care este brokerul, m-a primit cu „Oh, uite, vine starul porno al companiei”. În acel moment m-am gândit că „gata, e ok, e momentul să demisionez”. a povestit Emily.

După ce au discutat, Emily a descoperit că micuţa trimisese mesaje pe snapchat către mai multe persoane, inclusiv unei fost prieten din facultate care avea o pasiune pentru ea.

„Din fericire fotografiile au fost trimise pe Snapchat tuturor contactelor mele, aşa că pozele nu au fost salvate. Au dispărut pentru totdeauna. E totuşi o veste confortabilă ştiind că toată lumea mi-a văzut fundul în acea dimineaţă”.

Cel care nu a fost foarte încântat de întâmplare a fost chiar soţul ei şi tatăl micuţei de doi anişori.

„Când l-am sunat pe soţul meu a izbucnit în râs, s-ar fi aşteptat la ceva asemănător din partea lui Carsyn. În schimb mi-a spus că e „supărat” pentru că el nu a primit fotografiile şi a ratat momentul” a mai spus Emily, potrivit Mirror.

Mai mulţi internauţi au recunoscut că au fost şi ei victimele micilor farse ale copiilor lor.

Sursa

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Laura Cosoi, anunț sexul celui de-al patrulea copil. Mama a trei fetițe și-a visat bebelușul

Însărcinată pentru a patra oară, actrița româncă Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara.

Laura Cosoi va deveni mamă din nou, în vara anului 2024, când va aduce pe lume al patrulea copil. Vedeta a făcut primele declarații despre numele copilului. Laura Cosoi mărturisește că a știut că familia ei se va mări încă din ziua în care a născut-o pe Lara, cea de-a treia fiică.

Actrița dezvăluie că și-a visat al patrulea copil. „L-am visat. Mi-a spus numele. Știam din ziua în care am născut-o pe Lara, dacă vom mai face al patrulea copil, știam sexul și numele, mi l-a spus, așa încât, nu am ales eu a patra oară, a ales copilul, Dumnezeu”, a povestit Laura Cosoi, pe o rețea de socializare, potrivit unica.ro.

Dacă în cazul sarcinilor anterioare a fost extrem de deschisă, în prezent, vedeta a mărturisit că ea și Cosmin Curticăpean nu își doresc să facă public sexul copilului. Cel puțin deocamdată.

Cum se descurcă Laura Cosoi cu trei copii

Cei doi nu au apelat la ajutorul unei bone pentru îngrijirea copiilor, iar fetițele au fost incluse în colectivitate destul de rapid. Actrița și soțul ei și-au înscris fiicele la o creșă din apropierea casei și atât Laura Cosoi, cât și Cosmin au încercat să își organizeze programul în așa fel încât să fie cât mai prezenți în viața micuțelor.

Laura Cosoi are 42 de ani, este actriță și a devenit cunoscută în 2002, după succesul avut cu serialul La Bloc, difuzat la Pro TV.

Este căsătorită în 2005 cu Cosmin Curticăpean, împreună cu care are trei fiice: Rita (6 ani), Vera (3 ani și jumătate) și Lara (2 ani).

Însărcinată pentru a patra oară, Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara. Citeşte întreaga ştire: Laura Cosoi, anunț despre numele celui de-al patrulea copil: „L-am visat. Mi l-a spus”. Actrița și soțul ei mai au trei fiice

O tânără a născut de 2 ori în 22 de zile, având o experiență extrem de dureroasă. Cum a fost posibil?

Un caz medical rar și absolut extraordinar a captat atenția lumii întregi. Doyle Kayleigh, o tânără în vârstă de 22 de ani din Marea Britanie, a trăit o experiență de neuitat și extrem de dureroasă, nașterea a doi copii într-un interval de doar 22 de zile.

Situația neobișnuită a început când Doyle, care credea că este însărcinată cu gemeni, a mers la spital după ce i s-a rupt apa. Tragic, primul copil s-a născut prematur la 22 de săptămâni și, din nefericire, a fost declarat mort la scurt timp după naștere. Medicii au suspectat că un cheag de sânge ar fi putut fi cauza decesului neașteptat.

În mod surprinzător, după nașterea tragică, Doyle nu a mai avut contracții, ceea ce a dus la o descoperire uimitoare. În ciuda diagnosticului inițial de gemeni, se pare că femeia era, de fapt, însărcinată în stadii diferite cu doi copii, nu cu gemeni veritabili. Aceasta este o condiție extrem de rară cunoscută sub numele de superfetation, unde un nou ovul fertilizat este implantat în timpul unei sarcini existente.

A doua naștere a tinerei mame

După 22 de zile de la primul eveniment tragic, Doyle a născut al doilea copil, care, spre deosebire de primul, a supraviețuit, deși s-a confruntat cu complicații serioase. Noul născut, pe nume Astro, a venit pe lume cu o afecțiune cardiacă congenitală, cunoscută sub numele de gaură în inimă, o condiție care necesită supraveghere medicală constantă.

Reflectând asupra întregii experiențe, Doyle a mărturisit că perioada sarcinii a fost extrem de dificilă și dureroasă. „Eram conștientă de toate riscurile pe care le aducea o sarcină cu gemeni. Am plătit chiar și la clinici private pentru că eram atât de îngrijorată de complicații. Când am ajuns la 22 de săptămâni și jumătate, la propriu, eram în pat și am avut cea mai mare durere din întreaga mea viață. Nu eram sigură ce se întâmplă, așa că m-am dus la toaletă și am observat că mi s-a rupt apa”, a împărtășit ea pentru nypost.com.

Cazul lui Doyle Kayleigh subliniază nu numai raritatea unor astfel de condiții medicale, dar și importanța monitorizării atente a sarcinii și a suportului medical adecvat. 

sursa

În ziua alegerilor, funcționarii electorali vor îmbrăca combinezoane
Articolul anterior
O tânără doctoriţă, răpusă de Covid-19. S-a stins pe patul de spital, după o lună de luptă
Articolul următor