Tatăl unei fete de șapte ani, care a fost tunsă la școală fără acordul părinților, a dat în judecată instituția și două cadre didactice și cere despăgubiri de 1 milion de dolari.
Jimmy Hoffmeyer spune în plângere că drepturile constituționale ale fiicei sale, de rasă mixtă, au fost încălcate. Între timp, el și-a retras fiica de la școala respectivă, potrivit BBC.
Jimmy Hoffmeyer a spus că în aprilie, anul trecut, fiica lui, Jurnee, s-a întors acasă de la școală cu părul pe o parte a capului tăiat. Un coleg de clasă îi tăiase cu foarfeca părul lung și creț în autobuzul școlar. Două zile mai târziu, Jurnee s-a întors acasă de la școală cu părul de pe cealaltă parte a capului tăiat, deși între timp fusese dusă la un coafor și i se făcuse o tunsoare asimetrică, pentru a ascunde dezastrul provocat de colegul fetiței.
Tatăl a crezut inițial că a fost pățania unui alt copil, dar Jurnee i-a spus că o profesoară făcuse asta. „Profesoara i-a tuns părul ca să i-l îndrepte”, a spus tatăl.
Procesul a fost înaintat într-o instanță federală din vestul statului Michigan împotriva departamentului școlilor publice din Mount Pleasant și a două cadre didactice. Pe lângă încălcarea drepturilor constituționale ale copilului, între motivele procesului sunt enumerate discriminarea rasială, intimidarea etnică, provocarea intenționată de suferință emoțională și agresiune.
sursa: www.digi24.ro