O mamă și-a găsit fiul pierdut, care a fost răpit în urmă cu 31 de ani

O mamă a reușit să-și strângă la piept fiul pierdut în urmă cu 31 de ani, când amândoi au fost răpiți și vânduți în sclavie de traficanții de persoane, în urmă cu 31 de ani. Tao Xiaobing și mama lui, Zhou Jiaying, s-au regăsit în mod miraculos în orașul Bijie din provincia chineză Guizhou pe 26 iunie.

În 1990, Tao, în vârstă de trei ani, și mama sa Zhou Jiaying au fost răpiți și vânduți unei familii din provincia Shandong de către vecinii din același sat, potrivit site-ului chinez Baidu.

Câteva luni mai târziu, mama a reușit să evadeze într-un moment în care era nu era păzită și răpitorii ei nu se așteptau. A reușit să meargă acasă la Bijie, dar nu a putut să-și ia cu ea fiul cel mic.

Când a dat alarma și s-a întors la casa unde fusese forțată să muncească, a constatat că nu mai stătea nimeni acolo, iar sătenii i-au cerut să plece cât mai repede, scrie Daily Mail.

Ca și cum nu ar fi fost suficient, oficialii locali nu s-au arătat interesați de cazul femeii, să-i dea o mână de ajutor în găsirea fiului ei.

Deși a vizitat locația de mai multe ori de-a lungul anilor, nu a avut niciodată noroc să-și găsească fiul, care a continuat să lucreze ca sclav îngrijind copiii și vârstnicii din familia în care era ținut captiv.

În cele din urmă, a fost eliberat de servitute și adoptat de un cuplu din provincia Shandong, dar noul cuplu nu a fost interesat să-l ajute să-și găsească mama, deoarece se temeau că-și vor pierde noul fiu.

Tao a spus că, deși nu a fost încurajat să-și găsească mama biologică, nu a renunțat niciodată să spere că se vor regăsi.

Ani mai târziu, fiind căsătorit și având propria familie, Tao a simțit că este momentul potrivit pentru a-și regăsi mama și a apelat la ajutorul unor voluntari din Guizhou, Shandong și Xi’an.

Nu a durat mult până când a găsit-o, la o adresă din provincia Guizhou, iar un test ADN a confirmat legătura de sânge dintre cei doi.

În timp ce își îmbrățișa fiul de prea mult timp pierdut, Zhou a spus: „Mulțumesc tuturor că m-ați ajutat să-mi găsesc copilul”.

Potrivit estimărilor din Global Slavery Index, peste 3,8 milioane de oameni au trăit într-o formă de sclavie, în China.

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Eleva care a obținut 10 pe linie la Bacalaureat. A fost acceptată la o universitate din Belgia
Articolul anterior
Motivul pentru care Cleopatra Stratan nu merge la facultate
Articolul următor