O zi din viața unei mame cu cinci copii: „Mai greu a fost cu doi, de la al treilea totul a fost mai ușor”

Povestea unei mame de 30 de ani, mamă a cinci copii. Cum este, în mod obișnuit, viața într-o familie cu mulți copii de vârste apropiate? Cum reușește mama lor să gestioneze toate întâmplările din marea ei familie în fiecare zi?

,,Povestea mea de mamă începe încă din perioada adolescenței, când un gând mai mult sau mai puțin conștient s-a strecurat în mintea mea: dorința de a deveni mama tânără de am mulți copii. Nu am avut în plan un număr anume de copii, nici acum nu am, dar așa vedeam eu o familie în viitor, familia mea.

Nu am avut un model de familie cu mulți copii, eu am doar o soră, iar părinții mei nu au fost tocmai cel mai bun exemplu. Acum nu mai trăiește niciunul, din păcate, și nu se pot bucura de atâția nepoței.

Știți vorba aia, “Ai grija ce-ți dorești!”? La mine s-a aplicat mănușă.
La 21 de ani m-am căsătorit, iar la aproape 23 a venit primul copil mult dorit (în timpul facultății). Era anul 2012. Apoi au urmat restul copiilor cu 2 ani diferență între ei (nu i-am programat, așa au venit) și în prezent au 8 ani prima fetiță, 6 ani băiatul, 4 fetița a doua, 2 băiat, 5 luni- fetița a treia.

Nu am niciun regret că am cinci copii. De multe ori am auzit persoane cu regret că nu au făcut mai mulți, dar invers n-am auzit niciodată. Este o provocare în fiecare zi, trăim viața la maxim, avem activități multe și nu avem timp să ne stresăm. Ne place viața simplă, autentică și ne regăsim în tot ce facem.

Locuim la casă într-un sat. Primii 3 copii împart o cameră, iar cei mici sunt cu noi in cameră. Creștem animale ( porci, găini, vițel, capre, oi, iepuri, pisici și câini) și lucrăm grădina. Copiii au parte de mâncare din gospodărie și o uliță generoasă de străbătut cu alți copii de vârsta lor.

Ziua noastră începe la 6:45. Primii trei pleacă la grădiniță, respectiv școală, în jur de 7:30. Eu rămân cu cei mici și ne apucăm de făcut paturi, alăptat, mâncare sau curățenie, rufe de spălat/aranjat până vin ceilalți de la școală, în jur de 13:00.

Cel mic de doi ani se joacă foarte frumos singur, mai iese prin curte, nu am treabă prea multă cu el. De obicei merg eu sa iau copiii de la școală (facem naveta cu mașina până într-un oraș apropiat de noi).

Venim acasă, mâncam de prânz, fetița cea mare (e clasa a 2-a) se apucă de teme, iar fraților ei de grădiniță le dau fișe de colorat sau altceva de lucru până termină sora mai mare temele.

Între timp eu îi culc pe cei mici (atunci mă odihnesc și eu puțin până adorm ei). După ce a terminat temele cea mare, îi las o oră la un desen, cât timp mai dorm cei mici.

Apoi afară cu ei la aer (pe la 16-17:00), îl mai ajuta pe tati afară, la animale, le găsește el de lucru dacă nu au copii să se joace pe stradă. Eu mai fac una alta prin casă până vin ei sau ies și cu cea mică la plimbare.

La 19:00 avem cina (niciodată mai târziu, ca am experiențe cu vomat noaptea în pat), iar de la 20:00 pregătirea pentru somn (spălat, ghiozdan, sandviș, pijamale, rugăciune și în pat). Citim povesti cât mă ține gura, să nu mi se rupă de căscat, iar la cel târziu 21:00 e liniște deplină în casă (încerc să mai savurez măcar 30 minute liniștea, e atât de apreciatăa de mine acum).

Eu stau în cameră cu cei trei mai mari până adorm (eventual și cu cea mică la alăptat), iar soțul îl adoarme pe Prâslea de 2 ani. Așa ne împărțim și îmi place mult rutina asta de seară. Copiii au un program, cunosc regulile și foarte rar ne abatem de la ele, mici excepții în zile “altfel”. Vara este diferit, pentru ca nu sunt la școală. Sunt mai toată ziua pe uliță sau într-un parc din apropiere de casă. Atunci și responsabilitățile lor cresc, sunt treburi de făcut în grădină sau la animale.

Iarna e mai mult stat în casă și timp de câteva luni rutina e aceeași.

Multe persoane mă întreabă ceva tipic: ”Dar nu e greu?” Ba da, este și greu, este și ușor, treci prin multe faze, sentimente, emoții, trăiesc intens viața și nu am timp să mă plictisesc. Când am zis ca vreau mai mulți copii, am luat, evident, și responsabilitățile în spate, nu doar zâmbetele și joaca.

Consider copiii mei meseria mea, viața mea, grija mea, iubirea mea și cel mai de preț lucru de la Dumnezeu.

Copiii se joacă foarte frumos împreuna, fac tot felul de jocuri, mai și țipă sau se bat, dar se împacă, acum se ceartă, acum se pupă. E minunat să îi admiri așa cum cresc ei. Televizor nu avem. Am avut, dar l-am desființat acum un an și ne este mult mai bine fără ispita asta (mă dispera să îi văd că vor mereu la TV).

Mai greu mi s-a părut la primii doi copii. Cu primul faci cunoștință cu rolul de mamă și efectiv înveți ca la școală o materie nouă, apoi vine provocarea de a avea un frățior, unde urmează gelozii, împărțit la doi, sentimente noi că nu oferi destulă atenție fiecăruia etc. De la al 3-lea parcă toate s-au simplificat. Deja știam ce mă așteaptă, bebele era deja super iubit de frații mai mari și când a mai crescut nici pomeneală sa mai stea în picioarele mele. Avea deja frați cu care să se joace toată ziua.

În concluzie, nu am niciun regret că am cinci copii. De multe ori am auzit persoane cu regret ca nu au făcut mai mulți, dar invers n-am auzit niciodată. Este o provocare în fiecare zi, trăim viața la maxim, activități multe și nu avem timp să ne stresăm. Ne place viața simplă, autentică și ne regăsim în tot ce facem. Cu fiecare copilaș “ne-am îmbogățit” familia, mereu noul venit a adus multă multă iubire in sufletele tuturor.

Vă doresc să faceți după cum simțiți și să prețuiți familia. E mai valoroasa decât orice pe acest pământ!”

sursa: www.printesaurbana.ro

Dr. Komarovsky a enumerat câteva greșeli la măsurarea temperaturii corpului
Articolul anterior
Prognoza meteo. Ploi și vreme deosebit de rece în weekend
Articolul următor
Alte articole interesante