Părinții bebelușului asfixiat în somn la Hotel Internațional din Iași sunt răpuși de durere. Tatăl copilului ucis din greșeală este deputatul moldovean Angel Agache, un politician din Republica Moldova, membru al PLDM, scrie bzi.ro.
În această dimineață, un apel la numărul unic de urgență 112, anunța că o femeie din republica Moldova și-ar fi sufocat din greșeală bebelușul în vârstă de șase luni. Deputatul în vârstă de 44 de ani și soția sa în vârstă de 35 de ani s-au cazat azi-noapte la Hotelul Internațional din Iași.„A fost înregistrat un dosar pentru moarte suspectă, urmând a fi continuate cercetările de către secția de poliție aferentă, sub coordonarea procurorului de caz“, a declarat astăzi Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Contactat telefonic de reporterii „Bună Ziua Iași”, tatăl copilului a refuzat să comenteze tragedia produsă în această dimineață.
„Nu pot vorbi, vă rog să mă înțelegeți”, a spus deputatul moldovean pentru presa de peste Prut.