Scrisoarea emoționantă a unei mame către fiica ei, cu sindromul Down

Apariția în familie a unui copil cu sindromul Down este o adevărată provocare pentru părinți. E nevoie de mai mult timp și răbdare pentru a crește un copil cu nevoi speciale, iar din partea comunității – înțelegere și toleranță. Puțini părinți au curajul să vorbească despre durerea pe care o simt, această mămică însă a decis să-i scrie o scrisoare fetiței ei, care suferă de sindromul Down, în speranța că cei din jur își vor schimba înspre bine atitudinea față de micuți, iar celor care trăiesc această experiență – mai multă putere și speranță.

separator
„Draga mea fetiță,

Fiica mea frumoasă, tu eșți cea care mi-ai schimbat viața. Un cadou de la Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului. Aș vrea să îți povestesc câteva lucruri despre tine, pe care poate, alții, nu le știu.

Vreau să știi ce impact mare ai avut asupra mea, dar și a altor persoane din jur. Știu că ai doar 3 ani acum, dar pe măsură ce vei crește, vei înțelege cât de minunată eșți. Va veni vremea când nu voi mai fi lângă tine, să îți spun cât de mândră sunt de tine. Așa că lasă-mă acum să îți spun o mică povestioară.

Vreau să îți povestesc despre ziua în care ai ales să vii pe această lume. Ne mutăm pe-atunci din Hawaii în Tennessee, pentru a fi mai aproape de familie. Eram atât de nerăbdătoare să te cunosc!

Te-am născut natural și nimic nu ar fi putut să mă pregătească pentru valul de emoții trăit, atunci când mi te-au așezat la piept. Știam de dinainte că te iubesc, dar când am văzut cum mă priveșți cu ochișorii tăi migdalați… am știut.

Era de parcă mi-ai fi spus: „Mami, sunt eu, bebelușul tău. Sper că mă iubeșți. Eu sunt bătaia de inima pe care o auzeai. Sunt același bebeluș care s-a făcut ghemotoc în pântecele tău. Sunt același care adormea pe ritmul bătăilor tale de inima. Te auzeam cum îmi cântai, iar vocea ta străpungea că o rază de lumina întunericul care mă înconjura. Îmi spuneai că mă iubeșți atât de mult. O să îți schimb și eu viață, dacă o accepți pe a mea, alături de a ta”.Acest dar se numește Trisomia 21. Dumnezeu ți-a mai dat o extra copie a cromozomului 21. Nu știu cum a reușit să strângă atâta iubire în acel extra cromozom microscopic, dar a făcut-o. A vrut că tu să ieși în evidență, să ieși din mulțime. Să fii un învățător, să iubeșți și să le arăți și altora cum să iubească necondiționat. Te-a adus pe lumea asta cu un scop.

Vreau să-ți mai spun că medicii ți-au mai găsit 3 găuri în inima, la naștere, și posibile semne de leucemie. Eram devastată când am aflat, credeam că te voi pierde. Mi-au spus că dacă nu te vor opera pe cord deschis, nu vei supraviețui până la vârstă de 3 ani. Însă, iată că tu ai reușit să le demonstrezi contrariul.Tatăl tău nu a înțeles niciodată unicitatea ta. Uneori, oamenilor le este teamă de ceea ce nu înțeleg. Din păcate, el a fost unul din ei. Nu a înțeles cum să iubească cu inima, așa că te-a privit doar cu ochii.

Te-a abandonat când aveai doar 5 luni, înainte să apuce să îți vadă zâmbetul și dragostea pe care tu o oferi necondiționat. A dat cu piciorul la ceea ce ar fi putut fi cea mai mare binecuvântare din viață lui.

Nu aveam o casă a noastră, ne descurcăm din ce în ce mai greu. Nici măcar nu mai lucrăm. Am locuit împreună la un hotel, o perioada, apoi cu familia timp de mai multe luni. Ne descurcăm greu, dar îmi ascundeam lacrimile, că tu să nu mă vezi.După multe rugăciuni, Dumnezeu mi-a trimis în cale un loc de muncă, care ne-a ajutat să ne reclădim viață. Am închiriat o veche casă bătrâneasca. Pentru unii nu părea cine știe ce, dar pentru noi, era „acasă”. Ne-am adunat lacrimile la un loc și le-am transformat într-un mesaj care a ajuns la inimile oamenilor din toată lumea.

Obișnuiam să îți fac multe poze cu telefonul meu, dragă mea Hannah Grace. Poze care au ajuns virale, multe din ele, pe rețelele de socializare. Mă fascina frumusețea ta și nu mă puteam opri din a te fotografia.

Într-o zi, cineva de la serviciu care lucra că videograf, mi-a spus: „Ți-am văzut fotografiile. Ai un talent înnăscut, trebuie să te duci să-ți cumperi un aparat foto și să treci la treabă”.

După luni întregi în care nu am luat ideea în serios, am ajuns să cumpăr un aparat foto. Simțeam o dorința arzatore de a schimbă percepția oamenilor despre persoanele cu dizabilități, așa că am început să împărtășesc viață ta cu restul lumii, în imagini.Proiectul Paperdolls Photography s-a transformat peste noapte într-o campanie globală

Așa s-a născut Paperdolls Photography, un loc în care tu ai devenit o adevărată emblemă. Un simbol pentru toate persoanele cu dizabilități care aveau nevoie să-și facă vocea auzită.

Oamenii au început să îmi scrie mesaje din toate colțurile lumii. Îmi spun cum ai reușit să le schimbi viețile și le-ai oferit o nouă perspectiva asupra oamenilor născuți cu dizabilități. Îți dai seama cât de mândră m-ai făcut, Hannah Grace? Îți dai seama ce binecuvântare eșți pentru această lume? Realizezi cât de iubita eșți?

Oamenii ne opresc la supermarket și încep să plângă, în timp ce ne mulțumesc, printre lacrimi. „Cât de frumoasă este”, exclamă mereu când se uită la tine.

Cam atât de minunată eșți și să nu uiți niciodată aceste cuvinte de la mama ta. Ești frumoasă. Ești o revelație, o oportunitate. Ești capabilă să faci tot ceea ce visezi. Ești o binecuvântare. Ești rară, eșți a opta minune a lumii. Ești fiica mea. Ești parte din mine și nu aș schimbă nimic la tine.Vei continuă să schimbi această lume, inima cu inima. Eu voi rămâne lângă tine, să te ajut în acest demers, cu fiecare portret în parte. Vom împărtăși cu restul lumii mesajul tău, fiindcă nu avem nevoie de cuvinte când avem fotografie, iar dragostea pe care tu reușești să o transmiți în fiecare imagini, face cât o mie de cuvinte!”

sursa

Experiența înfricoșătoare trăită de o mamă în timpul nașterii. Medicii i-au descoperit uterul gol: ”Unde e copilul?”

O tânără mamă a trecut printr-o experiență înfricoșătoare la nașterea primului copil. Medicii nu i-au găsit copilul în uter, în timpul operației de cezariană. Cum a fost posibil?

O gravidă, blocată între nămeți. Femeia nu reușea să ajungă la spital  pentru a naște | Orhei TV

Tamara McPhedran, o tânără mamă virală pe Tik-Tok, a povestit prin ce a trecut la nașterea primului copil. Pe atunci, ea avea doar 17 ani, și mare i-a fost mirarea când medicii i-au spus în timpul operației de cezariană că nu îi găsesc bebelușul în uter.

De altfel, operația de cezariană a fost una de urgență, la 31 de săptămâni. Asta după ce de la 20 de săptămâni a început să aibă dureri mari și sângerări.

La 31 de săptămâni, când i s-a hotărât nașterea prin cezariană, i s-a descoperit uterul gol, dar cu sacul de lichid amniotic.

”În acel moment, chirurgul se uită la mine și la partenerul meu și spune: ‘Unde este copilul?’. Mă uit la el ceva de genul: ‘Nu știu, sper mai bine să-l găsești!’”, a detaliat Tamara, pe canalul său de Tik-Tok.

Cum au reușit, în cele din urmă, medicii să-i găsească bebelușul din pântec

În pofida spuselor cadrelor medicale, Tamara a mai simțit și că necesită investigații amănunțite. Astfel, la scurt timp a fost din nou tăiată de doctori și i s-a găsit ”o cavitate în plus”, unde erau trompele uterine și ovarul. Fix în această zonă erau copilul și placenta. Femeia avea o sarcină ectopică abdominală.

Chiar dacă s-a speriat foarte tare , ea și bebelușul au fost în regulă, iar ani mai târziu Tamara a reușit să rămână iar însărcinată. A mai dat naștere unor gemeni și unui alt băiețel, venit pe lume prematur.

Drept urmare, femeia a mai precizat că a învățat o lecție importantă pentru viața ei. Să-și asculte mereu instinctul de mamă.

”Singurul lucru pe care îl voi sublinia este că dacă simți că lucrurile nu sunt în regulă în timpul sarcinii, verifică”, a mai precizat tânăra mamă.

De altfel, Tamara este în prezent însărcinată în 27 de săptămâni și se bucură nespus că familia sa se va mări. Speră să nu mai întâmpine probleme.

Studiu: tonul vocii profesorilor poate avea efecte negative asupra dezvoltării copilului

Oamenii de știință au ajuns recent la concluzia că tonul vocii pe care îl utilizează cadrele didactice este responsabil atât de modul în care acestea pot coopera cu elevii, cât și de starea de bine a copiilor și adolescenților. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi concluziile unui studiu britanic.

Scoala ca element al spiritualizării umane

Fiecare dintre noi își aduce aminte atât de vocea blândă a cadrelor didactice pe care le-am avut pe parcursul anilor de școală, cât și de tonalitatea mai dură pe care o utilizau în anumite momente. Astfel, tonul vocii are un impact mai mare decât credem asupra stării noastre psihice, cu atât mai mult în anii copilăriei.

Un studiu a analizat impactul tonului vocii cadrelor didactice asupra elevilor

Universitatea din Essex și Universitatea Reading au realizat un studiu prin care să se aducă în prim-plan următorul fapt: tonul vocii profesorilor influențează reacțiile elevilor și modul în care aceștia sunt dispuși sau nu să coopereze cu cadrele didactice. 

Studiul, publicat în „the British Journal of Educational Psychology”, a fost realizat prin participarea a 250 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 10-16 ani. Aceștia au fost rugați să asculte înregistrările cu vocile unor profesori. Cadrele didactice spuneau aceleași lucruri, însă pe tonuri diferite ale vocii: severe (insistente, care puneau presiune), care sugerau susținerea (elevii erau invitați să aleagă) sau neutre. 

Ulterior, elevii implicați în studiu au răspuns la anumite întrebări pentru a se vedea impactul tonului vocii profesorilor asupra următoarelor aspecte:

Nevoia de autonomie

Ascultând înregistrările cu vocile profesorilor, elevii trebuiau să completeze un chestionar raportându-se la diverse situații. Spre exemplu, cum s-ar simți „dacă profesorii mei mi-ar cere să realizez o anumită sarcină la școală aș simți că acel profesor este dornic să mă asculte, că îi pasă de mine” sau „simt că profesorul meu mă forțează să fac un anumit lucru, să mă comport într-un anumit fel”. Pentru a putea completa chestionarele, elevii se raportau la o scară de la 1 la 5, de la „deloc” la „într-o foarte mare măsură”.

Nevoia de satisfacție

Elevii au avut de răspuns la următoarea întrebare: „imaginează-ți că stai o zi la școală cu un profesor care îți vorbește așa. Cât de mult te simți liber să fii tu însăți/însuți, să îți împărtășești opinia, cât de presat/ă te simți.” De asemenea, pentru completarea chestionarelor, elevii țineau seama și de modul în care se raportau la profesori, astfel: „simți că profesorului tău îi pasă de tine”, „te simți apropiat/ă de profesorul tău”, „nu te simți apropiat de profesorul tău”.

Starea de bine

Pentru evaluarea stării de bine, elevii răspundeau la întrebări precum:

  • „Cât de mult te-ar face un profesor care îți vorbește astfel să te simți: fericit, interesat, mulțumit, speriat, rușinat”;
  • „Am multă stimă de sine” sau, dimpotrivă, „nu am deloc”.

Dorința de autodezvăluire

Intenția de autodezvăluire a elevilor a fost evaluată atât în raport cu experiențe pozitive, cât și cu unele negative: „imaginează-ți că îți petreci ziua la școală cu un profesor care îți vorbește astfel. Cât de mult intenționezi să-i dezvălui următoarele: dacă te-ai confruntat cu bullying-ul, ce interese ai, lucrurile de care ești mândru/mândră, să-i povestești despre o situație care te-a făcut să te rușinezi, dacă ești îngrijorat/ă de ceva.” Pentru a răspunde la această întrebare, elevii se raportau la criteriile: „foarte probabil” sau „foarte puțin probabil”. 

Intenția de a coopera

În acest sens, se ținea cont de situațiile de mai jos:

  • „Intenționez să procedez invers decât mi-a spus profesorul”;
  • „Vreau să procedez așa cum mi-a cerut profesorul și să mă implic în activitatea respectivă”;
  • „Mă interesează mult ceea ce mi-a spus profesorul”;
  • „Mi-am ascultat cu atenție profesorul”. 

Concluziile studiului au demonstrat cât de mult contează tonul vocii folosit de către cadrele didactice 

După analizarea chestionarelor elevilor, oamenii de știință au ajuns la concluzia că, dintre toate tonurile vocii folosite de un cadru didactic, cel sever, aspru, nu numai că este dăunător pentru relația profesor-elev, dar îl determina pe copil să nu se simtă în largul său în mediul de la școală. În același timp, utilizarea tonului aspru conduce și la consecințe negative precum:

  • Elevii nu se simt în largul lor;
  • Stima de sine a copiilor are de suferit;
  • Elevii nu mai sunt dornici de a împărtăși cu profesorii lor nici experiențele pozitive, dar nici pe cele negative.

Totodată, comparându-se impactul tonului sever cu cel al tonului neutru, s-a putut sesiza că profesorii care le vorbesc elevilor autoritar au mai puține șanse de a obține ceea ce își doresc de la aceștia. 

Nu în ultimul rând, elevii care au în preajmă profesori ce le vorbesc pe un ton prin care își arată susținerea, se bucură de următoarele beneficii:

  • Sunt mai motivați și mai implicați la școală;
  • Sunt mai energici;
  • Au mai multe satisfacții.

Potrivit „Science Daily”, unul dintre profesorii care a coordonat studiul prezentat, după analizarea concluziilor, a venit cu această precizare: „Tonul vocii reprezintă un instrument puternic prin care cadrele didactice își exprimă grija, înțelegerea sau deschiderea. Este ușor să neglijăm toate acestea când suntem obosiți sau stresați, însă profesorii trebuie să știe că pot asigura un mediu pozitiv de învățare când sunt atenți și la tonul vocii pe care îl folosesc.”

sursa: www.qbebe.ro

Octupleții născuți de Nadya Suleman au împlinit 14 ani. Cum se descurcă la 47 de ani femeia care are 14 copii în total

În 2009, Nadya Suleman a șocat o lume întreagă: a adus pe lume, prin cezariană, 8 copii. Nu i-a fost tocmai ușor să îi crească și, de-a lungul timpului, a avut mari probleme financiare, în condițiile în care “octomama” mai are încă 6 copii, pe lângă octupleți. A trecut însă cu bine peste momentele dificile, iar acum i-a sărbătorit pe octupleți la împlinirea a 14 ani.

Octupleții născuți de Nadya Suleman au împlinit 14 ani. Cum se descurcă la 47 de ani femeia care are 14 copii în total

În urmă cu 10 ani, Nadya Suleman își declara falimentul – avea datorie la întreținere de 30.000 de dolari, plus alte datorii de un milion de dolari. Octomama a apărut chiar și în filme pentru adulți ca să își plătească datoriile uriașe.

Ca să întreții 14 copii costă o avere, așa că Nadya a profitat de ziua ocupletilor ca să mai facă un ban. Aceasta a realizat un pictorial plătit cu copiii, care a fost publicat în Daily Mail. De ziua lor, Nadya și-a dus octupleții la karting, apoi i-a scos la masă la o pizzerie.

Cine e Nadya Suleman și cum a ajuns să nască octupleți

În 2008, medicul Michael Kamrava, specialist în fertilitate, i-a implantat Nadyei Suleman 12 embrioni, deși numărul maxim recomandat pentru vârsta ei era de 3. Declarațiile privind sarcina sunt destul de controversate: Nadya a susținut că ea și-ar fi dorit doar gemeni și că medicul nu i-ar fi spus că urmează să nască 8 copii. Ceea ce e însă destul de greu de crezut. Nadya însăși i-a cerut medicului să îi implanteze 6 embrioni. În condițiile în care femeia mai avea încă 6 copii acasă. Concepuți tot prin fertilizare în vitro.

Între timp, medicul și-a pierdut licența și a fost nevoit să părăsească SUA.O echipă de 46 de medici și asistente au luat parte la nașterea octupleților. Șase băieți și două fete. Este un record mondial până în prezent, pentru că nu s-a mai întâmplat să supraviețuiască 8 copii la o naștere.

În prezent copiii Nadiei au crescut și “octomama” se mândrește cu ei pe rețelele de socializare. “Octuplețîi sunt mici pentru vârsta lor, dar sunt politicoși, gătesc, sunt vegani, citesc două cărți pe lună și își fac temele fără să fie obligați. În ciuda a ceea ce a spus presa despre ei, sunt copii model”, au scris cei de la New York Times într-un reportaj. Din păcate, unul dintre copiii Nadyei a fost diagnosticat cu afecțiuni din spectrul autist.

sursa

Tinerii moldoveni au obținut prima medalie de AUR, printre 189 de țări, la Campionatul Mondial de Robotică din Dubai!
Articolul anterior
O femeie şi-a pus o cameră ascunsă în sutien pentu a vedea câţi oameni se uită la sânii ei
Articolul următor