Studiu: tonul vocii profesorilor poate avea efecte negative asupra dezvoltării copilului

Oamenii de știință au ajuns recent la concluzia că tonul vocii pe care îl utilizează cadrele didactice este responsabil atât de modul în care acestea pot coopera cu elevii, cât și de starea de bine a copiilor și adolescenților. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi concluziile unui studiu britanic.

Scoala ca element al spiritualizării umane

Fiecare dintre noi își aduce aminte atât de vocea blândă a cadrelor didactice pe care le-am avut pe parcursul anilor de școală, cât și de tonalitatea mai dură pe care o utilizau în anumite momente. Astfel, tonul vocii are un impact mai mare decât credem asupra stării noastre psihice, cu atât mai mult în anii copilăriei.

Un studiu a analizat impactul tonului vocii cadrelor didactice asupra elevilor

Universitatea din Essex și Universitatea Reading au realizat un studiu prin care să se aducă în prim-plan următorul fapt: tonul vocii profesorilor influențează reacțiile elevilor și modul în care aceștia sunt dispuși sau nu să coopereze cu cadrele didactice. 

Studiul, publicat în „the British Journal of Educational Psychology”, a fost realizat prin participarea a 250 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 10-16 ani. Aceștia au fost rugați să asculte înregistrările cu vocile unor profesori. Cadrele didactice spuneau aceleași lucruri, însă pe tonuri diferite ale vocii: severe (insistente, care puneau presiune), care sugerau susținerea (elevii erau invitați să aleagă) sau neutre. 

Ulterior, elevii implicați în studiu au răspuns la anumite întrebări pentru a se vedea impactul tonului vocii profesorilor asupra următoarelor aspecte:

Nevoia de autonomie

Ascultând înregistrările cu vocile profesorilor, elevii trebuiau să completeze un chestionar raportându-se la diverse situații. Spre exemplu, cum s-ar simți „dacă profesorii mei mi-ar cere să realizez o anumită sarcină la școală aș simți că acel profesor este dornic să mă asculte, că îi pasă de mine” sau „simt că profesorul meu mă forțează să fac un anumit lucru, să mă comport într-un anumit fel”. Pentru a putea completa chestionarele, elevii se raportau la o scară de la 1 la 5, de la „deloc” la „într-o foarte mare măsură”.

Nevoia de satisfacție

Elevii au avut de răspuns la următoarea întrebare: „imaginează-ți că stai o zi la școală cu un profesor care îți vorbește așa. Cât de mult te simți liber să fii tu însăți/însuți, să îți împărtășești opinia, cât de presat/ă te simți.” De asemenea, pentru completarea chestionarelor, elevii țineau seama și de modul în care se raportau la profesori, astfel: „simți că profesorului tău îi pasă de tine”, „te simți apropiat/ă de profesorul tău”, „nu te simți apropiat de profesorul tău”.

Starea de bine

Pentru evaluarea stării de bine, elevii răspundeau la întrebări precum:

  • „Cât de mult te-ar face un profesor care îți vorbește astfel să te simți: fericit, interesat, mulțumit, speriat, rușinat”;
  • „Am multă stimă de sine” sau, dimpotrivă, „nu am deloc”.

Dorința de autodezvăluire

Intenția de autodezvăluire a elevilor a fost evaluată atât în raport cu experiențe pozitive, cât și cu unele negative: „imaginează-ți că îți petreci ziua la școală cu un profesor care îți vorbește astfel. Cât de mult intenționezi să-i dezvălui următoarele: dacă te-ai confruntat cu bullying-ul, ce interese ai, lucrurile de care ești mândru/mândră, să-i povestești despre o situație care te-a făcut să te rușinezi, dacă ești îngrijorat/ă de ceva.” Pentru a răspunde la această întrebare, elevii se raportau la criteriile: „foarte probabil” sau „foarte puțin probabil”. 

Intenția de a coopera

În acest sens, se ținea cont de situațiile de mai jos:

  • „Intenționez să procedez invers decât mi-a spus profesorul”;
  • „Vreau să procedez așa cum mi-a cerut profesorul și să mă implic în activitatea respectivă”;
  • „Mă interesează mult ceea ce mi-a spus profesorul”;
  • „Mi-am ascultat cu atenție profesorul”. 

Concluziile studiului au demonstrat cât de mult contează tonul vocii folosit de către cadrele didactice 

După analizarea chestionarelor elevilor, oamenii de știință au ajuns la concluzia că, dintre toate tonurile vocii folosite de un cadru didactic, cel sever, aspru, nu numai că este dăunător pentru relația profesor-elev, dar îl determina pe copil să nu se simtă în largul său în mediul de la școală. În același timp, utilizarea tonului aspru conduce și la consecințe negative precum:

  • Elevii nu se simt în largul lor;
  • Stima de sine a copiilor are de suferit;
  • Elevii nu mai sunt dornici de a împărtăși cu profesorii lor nici experiențele pozitive, dar nici pe cele negative.

Totodată, comparându-se impactul tonului sever cu cel al tonului neutru, s-a putut sesiza că profesorii care le vorbesc elevilor autoritar au mai puține șanse de a obține ceea ce își doresc de la aceștia. 

Nu în ultimul rând, elevii care au în preajmă profesori ce le vorbesc pe un ton prin care își arată susținerea, se bucură de următoarele beneficii:

  • Sunt mai motivați și mai implicați la școală;
  • Sunt mai energici;
  • Au mai multe satisfacții.

Potrivit „Science Daily”, unul dintre profesorii care a coordonat studiul prezentat, după analizarea concluziilor, a venit cu această precizare: „Tonul vocii reprezintă un instrument puternic prin care cadrele didactice își exprimă grija, înțelegerea sau deschiderea. Este ușor să neglijăm toate acestea când suntem obosiți sau stresați, însă profesorii trebuie să știe că pot asigura un mediu pozitiv de învățare când sunt atenți și la tonul vocii pe care îl folosesc.”

sursa: www.qbebe.ro

Țara din Europa care interzice părinților să distribuie fotografiile copiilor lor pe rețelele de socializare

Părinților dintr-un puternic stat european li se va interzice să distribuie fotografii cu copiii lor pe rețelele de socializare, după ce parlamentarii au aprobat o lege care vizează protejarea vieții private a minorilor pe internet.

parinti, copii, fotografie

Așadar, parlamentarii din Franța au votat în unanimitate pentru adoptarea unor noi legi care vor împiedica părinții din această țară să posteze fotografii ale copiilor lor pe rețelele de socializare.

Deputatul Bruno Studer, din partidul Renaissance al președintelui francez Emmanuel Macron, a prezentat propunerea legislativă la începutul acestei luni la l’Assemblée Nationale (Adunarea Națională).

Studer a declarat pentru Radio France Internationale că legea are ca scop „să le dea putere părinților” și să le arate tinerilor că „părinții lor nu au un drept absolut asupra imaginii lor”, informează protv.ro, conform LAD Bible.

„Un copil de 13 ani are în medie 1.300 de imagini cu el însuși care circulă pe internet. Acestea sunt fotografii care pot fi folosite în mod abuziv pentru pornografie infantilă sau care pot duce la hărțuire în mediul școlar”, a declarat Struder într-un interviu pentru cotidianul Le Monde.

Proiectul de lege afirmă că 50% dintre fotografiile schimbate pe forumurile de pornografie infantilă au fost postate inițial de părinți pe rețelele de socializare.

„Primele două articole urmăresc să stabilească protecția vieții private ca fiind una dintre responsabilitățile părinților în calitate de titulari ai autorității părintești, pentru care trebuie, evident, să implice copilul. În cazurile cele mai extreme, se prevede că judecătorul de familie poate, dacă este necesar, să facă o delegare parțială forțată a autorității părintești pentru cazul specific al unui exercițiu al dreptului la imagine”, a adăugat Struder.

Struder este membru al delegației pentru drepturile copilului, înființată în septembrie 2022.

Directorul și fondatorul l’Observatoire de la Parentalité et de l’Education Numérique, Thomas Rohmer, a declarat că noile legi merg „în direcția bună”, dar a adăugat că „nu merg suficient de departe”.

„Vorbim mult despre drepturile de imagine, dar nu și despre demnitatea copiilor. Când vezi că unii părinți influenceri își câștigă existența aruncând o lingură de piure în fața copilului lor, putem vorbi în mod legitim despre indignare”, a declarat el pentru Le Monde.

Rohmer s-a referit în special la influencerul francez și fostă vedetă de reality TV Jessica Thivenin, care a fost criticată pe scară largă după ce a întins ciocolată pe mâinile și pe fața fiului său de patru ani și i-a spus că sunt fecale.

Actele care au ca scop să sperie sau să facă farse copiilor pot duce la un sentiment de „trădare” și la o lipsă de încredere în adulți, a declarat psihologul clinician Vanessa Lalo pentru Le Monde.

O femeie și-a pierdut viața după ce i s-a permis să nască natural deși era contraindicat

O femeie a murit după ce a adus pe lume cel de-al doilea copil, după ce medicii i-au permis să nască natural deși nu avea voie datorită stării de sănătate.

O femeie a murit la scurt timp după ce i s-a permis să nască natural deși era contraindicat

Lucy Howell a născut-o prima oară pe fiica cea mare, Rosie, printr-o operație cezariană. Apoi a avut nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a grăbi vindecarea cicatricilor.

Femeia și-a dorit ca a doua naștere să fie naturală

Cu toate acestea, ea a murit după ce a suferit complicații în timpul nașterii celui de-al doilea copil, Pippa, la Royal Hampshire County Hospital, Winchester, notează unica.ro, conform Mirror.

În urma anchetei, sa aflat că Lucy a suferit o embolie a lichidului amniotic (AFE) și o ruptură a uterului în timpul nașterii.

Deși fiica ei a supraviețuit, Lucy a murit la scurt timp după ce a născut.

Anchetatorii încearcă acum să descopere dacă Lucy ar fi supraviețuit în cazul în care i s-ar fi sugerat să aleagă tot o operație de cezariană, ca și în cazul primei nașteri.

Medicul ginecolog Dr. Khazali a spus că a tratat-o ​​pe femeie după prima naștere deoarece o parte a operației de cezariană nu se vindeca.  

După aceea, femeia și-a exprimat dorința de a avea un al doilea copil și l-a întrebat pe medic dacă ar fi posibilă o naștere normală.

Unul dintre medicii care au consultat-o a spus că a fost dorința ei să nască natural

Dr. Khazali a spus: „Îmi amintesc că am avut o conversație aprofundată cu ea în care i-am explicat că nu mai sunt un obstetrician practicant, dar dacă aș fi, aș sfătui să facă o cezariana.

Cu toate acestea, acest lucru nu este în concordanță cu gândirea și sfaturile actuale. Există puncte de vedere diferite.

Dacă ai întreba 100 de obstetricieni, cei mai mulți ar spune că ar prefera să facă o cezariana în cazul lui Lucy. Însă dacă cineva este dornic să aibă o naștere normală, atunci trebuie să o facă doar cu condiția a știi care sunt riscurile.’

Medicii legiști au spus că Dr. Khazali ar fi trebuit să anunțe medicul ginecolog al femeii de intervenția făcută după prima cezariană. Ancheta autorităților este în plină desfășurare pentru a afla cine este vinovat pentru moartea femeii.

Ea are 54 de ani, el 64 de ani. Soții au devenit părinți pentru a doua oară

Ea are 54 de ani, el 64 de ani, pensionarii au devenit părinți pentru a doua oară. Copilul s-a născut prin procedura de fertilizare in vitro. Băiatul este sănătos și a fost deja externat din spital împreună cu mama sa.

Ей 54, ему 64: пенсионеры стали родителями во второй раз

Evenimentul a avut loc într-o familie din Kazahstan. Canalul Telegram „Sputnik-Kazahstan” relatează că un copil cu o greutate de 4510 de grame s-a născut în Spitalul Central Ordabasy din Turkestan, prin operație cezariană.

Ей 54, ему 64: пенсионеры стали родителями во второй раз

Mama este medic de profesie. „Sunt foarte fericit că eu și soția mea avem un fiu. Bucuria mea este nemărginită! L-am numit Nurmukhamed. Mă simt de parcă sunt cu câțiva ani mai tânăr. În ciuda faptului că am 64 de ani, se pare că nu mă voi sătura niciodată de zgomotul copiilor, dimpotrivă, sufletul meu va fi și mai fericit”, își împărtășește emoțiile Sarsen Bekmurat, tatăl.

Apropo, acesta nu este primul copil comun al cuplului. În urmă cu patru ani, în familie s-a născut o fiică.

Spre deosebire de soția sa, Sarsen Bekmurat nu este doar tată, ci și bunic – copiii săi din prima căsătorie au devenit ei înșiși părinți.

„M-am căsătorit la 39 de ani. Sarcina mea anterioară nu a avut succes. Mulți ani nu am putut concepe un copil. Este foarte greu să nu ai copii în familie. Atâția ani, ceva a lipsit din viața mea. Nu am înțeles ce este fericirea maternității. Apoi, eu și soțul meu ne-am hotărât asupra procedurii de inseminare artificială. După ce am promovat toate examenele medicale, am primit ”undă verde””, spune Sandigul Usenbay, mamă fericită în vârstă de 54 de ani.

Ей 54, ему 64: пенсионеры стали родителями во второй раз
Ей 54, ему 64: пенсионеры стали родителями во второй раз

Parlamentarii ruşi nu mai trebuie să-şi facă publice veniturile
Articolul anterior
Shakira, agresată de mama lui Gerard Pique? Filmarea din presa spaniolă i-a șocat pe fanii cântăreței
Articolul următor