Educația „Montessori” este una dintre cele mai scumpe din lume, dar asta nu înseamnă, că nu putem adapta filosofia şi activităţile chiar la noi acasă. Născută în anul 1870 şi devenind prima femeie medic din Italia, Maria Montessori a elaborat o metodă de educație a copilului într-un mod aparte. Aceasta se bazează pe libertate, armonie şi respect pentru copil.
Maria Montessori şi-a dat seama cât de important este să observi bebeluşul, să îi respecţi spiritul absorbant, să îi creezi un spaţiu sigur pentru explorare, să îl laşi să descopere lumea şi să îl înveţi “se ajute singur”. Independenţa copilului se încurajează prin intervenţia minimă a adultului. Totuşi, în momentul în care părintele sau educatorul observă un interes deosebit al bebeluşului înspre un anumit domeniu de dezvoltare, îl va încuraja oferindu-i materialele şi jocurile potrivite.Îți prezint trei jocuri, care au avut mare succes!
- Cutia cu comori – alege o cutie de tablă cu capac, în care poți pune diverse ustensile de bucătărie din metal, lemn şi plastic, suficient de mari ca să poată fi apucate şi explorate în siguranţă de bebe. Astfel, toate acestea îl va ține pe bebelușul tău ocupat mai mult de 20 de minute, record încă neegalat în ceea ce priveşte domeniul jucăriilor.
- Oglinda – acest obiect atât de versatil este de folos din primele săptămâni. Alege o oglindă înrămată, incasabilă, special confecţionată pentru copii. Pune-o în fața bebeluşului pe podea, pentru a face timpul pe burtică cât mai amuzant. Ea l-a provocat să ridice capul, întărindu-şi astfel musculatura gâtului şi a spatelui. Cu oglinda neataşată de peretem, poți să-ți distrezi bebeluşul în timpul meselor „mofturoase”, căci îl amuza teribil să se privească cum mănâncă. Tot cu ea joacăte cucu-bau într-o manieră inedită. Când copilul creşte mai mare, Montessori recomandă o oglindă pe verticală, în care copilul să se privească în întregime când se îmbracă.
- Instrumentele muzicale – încă de la naştere copilul e bine să fie familiarizat cu muzica. Fie că este vorba de muzică clasică sau de cântecelele copilăriei noastre, ea îl poate însoţi pe bebeluş în fiecare moment al zilei, de la îmbrăcare şi joacă, până la culcare. Descoperirea sunetelor prin joc este o activitate mult încurajată în educaţia Montessori, care se bazează pe descoperirile senzoriale. Poți să-i arătăți bebeluşului sunetele diferite, când lovești uşor cu palmă o pernă, masa, un coşuleţ împletit, o oală. „Ascultă!” e cuvântul pe care îl învaţă astfel. Apoi îl ajuți şi pe el să facă aceeaşi mişcare de lovire a obiectelor, ca să descopere diferitele sonorităţi ale materialelor. Poți să jonglezi cu ritmul şi intensitatea.
Maria Montessori a elaborat şi alte activități şi jocuri pentru bebeluși prin care le stimulează motricitatea fină şi grosieră, coordonarea ochi-mâna, limbajul şi funcţiile cognitive. Cutia cu o singură formă (care îl învaţă pe copil despre permanenţa obiectelor), puşculiţa, jocurile cu degetele, sortarea şi înşiruirea sunt doar câteva alte exemple.