La doar 5 ani, Ilie trece prin chinuri greu de imaginat. Băiețelul a fost abandonat îndată după naștere, iar pe parcursul acestor ani a suferit cumplit din cauza mai multor probleme medicale.
Ilie a fost adoptat la vârsta de 1 an și 9 luni. Părinții adoptivi luptă pentru viața micuțului, vor să îl ajute cu orice preț, ei nu-și pot imagina existența fără băiețelul lor.
Valentina, mama lui Ilie, își povestește necazul și vine cu o rugăminte către oamenii de bună credință:
,,Bună ziua, mă numesc Valentina. Sunt mama unui băiețel minunat, al cărui nume este Iliușa. Suntem nevoiți să apelăm la ajutorul dumneavoastră, oameni generoși, cu inima mare. Sunteți ultima noastră speranță! Dumnezeu ne ajută prin oamenii de lângă noi și acesta e adevărul!
Viața noastră s-a schimbat cu aproximativ trei ani în urmă când am făcut cunoștință cu un băiețel frumos, care la acea vreme avea doar 1 an și 9 luni. Când privirile noastre s-au întâlnit, ne-am dat seama că el face parte din familia noastră.
Din păcate, Iliușa era un copil orfan, cu diverse probleme de sănătate. S-a născut cu o boală rară gravă (anus imperforat sau atrezie anală). Timp de aproape 2 ani, micuțul a folosit o stomă, iar la doi ani aceasta a fost înlăturată. Până în acel moment, Iliușa a suferit 5 operații pe intestine.
Din cauza anesteziei prelungite și a antibioticelor administrate, Ilie și-a pierdut complet auzul. În 2020, am avut parte de un eveniment fericit – Iliușa a primit un implant cohlear. În cele din urmă, a început să audă și am fost foarte fericiți!
Însă după o nouă operație (a șasea la număr) cu anestezie generală, copilul a început să aibă convulsii și probleme cardiace (tulburări ale ritmului cardiac). Iliușa a început să-și piardă cunoștința, crizele au început să apară din ce în ce mai des. Au fost deja câteva cazuri de stop cardiac. Bătăile inimii au fost restabilite cu ajutorul unui defibrilator. Nici nu pot descrie cât e de groaznic să vezi cum un bebeluș, care abia începe să meargă independent, care tocmai a început să învețe despre această lume, îndură un asemenea chin insuportabil…
După mai multe investigații, s-a decis că băiețelul are nevoie de o nouă operație urgentă, în urma căreia i se va implanta un defibrilator cardiac. Fără acest dispozitiv, Iliușa nu va putea supraviețui. În Moldova nu se efectuează astfel de operații. Am apelat la clinici din mai multe țări și am primit un răspuns de la Centrul de Cardiologie Almazov din orașul Sankt Petersburg, care este gata să ne primească și să efectueze operația de implantare. Din păcate, suma necesară este foarte mare pentru familia noastră. Pur și simplu nu putem face față fără ajutorul Dvs.
Vă rugăm din toată inima să ne ajutați să colectăm suma necesară pentru operație. Ne este foarte frică să-l pierdem pe Iliușa, fără el pur și simplu nu ne putem imagina viața”, este mesajul Valentinei.
Suma necesară pentru intervenție este de 15.450 euro. Până în acest moment s-au colectat 1.615 euro.
Cei care doresc să îl ajute pe Ilie, pot expedia un SMS cu conținutul 860 la:
2910 (abonatii Unite), 1 SMS – 45 MDL
2910 (abonatii Moldcell), 1 SMS – 45 MDL
Sună la numărul 090009002 (abonatii Moldtelecom), pentru a dona 45 lei. Pentru transferuri și alte tipuri de donații, accesați pagina Caritate.md.